Schneider Electric prezintă Easy Micro Data Centers – oferind accesibilitate, fiabilitate și viteză pentru intrastructurile Edge

16 NOIEMBRIE 2021

Schneider Electric™, lider în transformarea digitală a managementului și automatizarea energiei, a anunțat că și-a extins portofoliul de soluții Micro Data Center odată cu introducerea Seriei Easy Micro Data Center pentru medii IT și comerciale standard. Serie disponibilă imediat în Europa, America de Sud, Asia de Est, Orientul Mijlociu și Africa, Easy Micro Data Centers sunt concepute pentru a conține și livra toată infrastructura de calcul și stocare necesară pentru a sprijini aplicațiile edge computing, combinând viteza, fiabilitatea și accesibilitatea. Mai mult, centrele de date Easy Micro sunt activate în rețea pentru monitorizarea de la distanță bazată pe web și includ opțiuni suplimentare pentru software-ul EcoStruxure™ Schneider Electric, oferind informații și vizibilitate în mod sigur, în timp real, de oriunde.

Centrele de date Easy Micro sunt standardizate pe rack-urile și carcasele Easy, lansate recent. Pre-integrate din fabrică și expediate direct la fața locului, acestea vin alături de gama Easy UPS de surse de alimentare neîntreruptibile (UPS) Schneider Electric, unități de distributie electrica Easy Power Distribution (PDU), monitorizare si detectare a mediului IT, dar si răcire eficientă. Nivelul lor ridicat de pre-integrare și testare simplifică fazele de proiectare și implementare, permițând furnizorilor de soluții IT, integratorilor de sisteme și reseller-ilor cu valoare adăugată (VAR) să configureze și să livreze Easy Micro Data Centers în termen de 2-4 săptămâni, lucru ce le face ideale pentru implementarea rapidă de către organizații care acordă importanță flexibilității, fiabilității, costurilor și vitezei de răspuns.

Având în vedere dimensiunea și design-ul integrat, centrele de date Easy Micro pot fi implementate în mod rentabil în orice arhitectura de tip edge computing sau locație IT distribuită. Studiile detaliate în White Paper #233 Schneider Electric au constatat că micro centrele de date aduc economii de costuri între 42% – 48% față de o configurație tradițională centralizată. Modelele Easy Micro Data Center C-Series vin în carcase gata pentru implementare în medii comerciale semi-controlate, cum ar fi un birou standard sau un spațiu comercial, iar Easy Micro Data Center S-Series includ carcase ventilate pentru integrare fără probleme în medii IT standard, precum camere de rețea și camere de servere.

„Astăzi, fiabilitatea, eficiența și viteza de implementare sunt considerente fundamentale pentru implementarea infrastructurii fizice edge”, a declarat Rob McKernan, Senior Vice President, Secure Power Europe, Schneider Electric. „Capacitatea de a implementa resurse IT în orice locație oferă companiilor o mare flexibilitate, dar trebuie să aibă la bază încrederea că soluțiile vor fi livrate în mod fiabil, conform specificațiilor și încadrându-se în buget. Cu software-ul de gestionare încorporat, care permite monitorizarea de la distanță prin cloud, Easy Micro Data Centers oferă mai multe informații pentru o gestionare simplificată pe mai multe site-uri edge, oferind clienților combinația optimă de fiabilitate, accesibilitate și agilitate.”

Modelele Schneider Electric Easy Micro Data Center din seria C și seria S sunt disponibile în anumite țări prin intermediul partenerilor – distribuitori și integratori IT – precum și direct de la Schneider Electric.

Pentru a afla mai multe despre portofoliul de soluții pentru centrele de date Schneider Electric, accesați pagina EcoStruxure Data Center Solutions aici.

Despre EcoStruxure
EcoStruxure™ este arhitectura și platforma deschisă, interoperabilă, cu IoT. EcoStruxure oferă o valoare sporită în ceea ce privește siguranța, fiabilitatea, eficiența, sustenabilitatea și conectivitatea pentru clienții noștri. EcoStruxure valorifică progresele în IoT, mobilitate, detectare, cloud, analiză și securitate cibernetică pentru a oferi inovație la fiecare nivel. Aceasta include Connected Products, Edge Control & Apps, Analytics & Services. EcoStruxure a fost implementat în peste 480.000 de site-uri, cu sprijinul a peste 20.000 de integratori și dezvoltatori de sisteme, conectând peste 1,6 milioane de active gestionate prin peste 40 de servicii digitale.

Schneider Electric

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • Folosim datele dumneavoastră cu caracter personal NUMAI pentru a răspunde comentariilor/solicitărilor dumneavoastră.
  • Pentru a primi raspunsuri adecvate solicitărilor dumneavoastră, este posibil să transferăm adresa de email și numele dumneavoastră către autorul articolului.
  • Pentru mai multe informații privind politica noastră de confidențialitate și de prelucrare a datelor cu caracter personal, accesați link-ul Politica de prelucrare a datelor (GDPR) si Cookie-uri.
  • Dacă aveți întrebări sau nelămuriri cu privire la modul în care noi prelucrăm datele dumneavoastră cu caracter personal, puteți contacta responsabilul nostru cu protecția datelor la adresa de email: gdpr@esp2000.ro
  • Abonați-vă la newsletter-ul revistei noastre