Soluții de automatizare a industriei alimentare cu recuperare rapidă a investiției

12 OCTOMBRIE 2021

Atunci când vine vorba despre automatizare, multe afaceri din industria alimentară consideră că au unități de producție prea mici pentru a putea fi automatizate, luând în calcul roboții industriali grei care ocupă spații mari. Într-adevăr, spațiile restrânse pot reprezenta o provocare în calea automatizării, dar nu atunci când vorbim de roboții colaborativi („coboți”). Aceștia au dimensiuni reduse care le permit să fie implementați în astfel de zone pentru a automatiza rapid, ușor și în mod rentabil procesele secundare de manipulare a alimentelor, cum ar fi controlul calității, etichetarea, ambalarea și paletizarea. Sunt ușor de programat fără a necesita experiență tehnică, iar investiția în ei poate fi recuperată în mai puțin de un an.

De multe ori, trecerea la automatizare poate părea o sarcină descurajantă, care va necesita timp pentru setarea noilor procese și va întâmpina pe parcurs dificultăți ce pot afecta producția. De aceea, în vederea unei automatizări fără probleme, unul dintre primii pași este identificarea provocărilor interne. Cele mai frecvente în rândul companiilor din industria alimentară, dar și din alte industrii, sunt:

  • Lipsa inginerilor la nivel intern
  • Sarcinile manuale repetitive
  • Bugetul limitat
  • Menținerea unui mediu de lucru sigur
  • Spațiul restrâns
  • Producții cu amestec ridicat și volum mic

Procesele repetitive, sarcinile manuale – cum sunt încărcarea și descărcarea produselor – pot duce la o rotație/fluctuație ridicată a angajaților și la probleme de calitate. Sarcinile repetitive sunt ideale pentru a fi automatizate, dar este posibil ca spațiul de fabricație și bugetul să fie limitate pentru echipamente noi de automatizare. De asemenea, multe organizații producătoare de alimente au o producție cu amestec ridicat și cu volum redus sau au de-a face cu creșteri și pauze sezoniere de producție, ceea ce nu este rentabil pentru automatizarea tradițională, mai ales dacă nu au în echipă un programator de roboți. Și chiar în condițiile în care automatizarea tradițională poate rezolva o parte dintre aceste provocări, rămâne încă nevoia menținerii unui mediu de lucru sigur pentru angajați.

Roboții colaborativi (coboții) sunt potriviți pentru a răspunde tuturor provocărilor cu care se confruntă companiile din industria alimentară și sunt suficient de flexibili pentru a fi implementați în toate procesele unei operațiuni. Spre deosebire de roboții industriali tradiționali, coboții sunt mici și flexibili, pot fi configurați rapid, sunt ușor de utilizat, angajații pot lucra în siguranță alături de ei, fiind special concepuți să lucreze în apropierea oamenilor, iar costurile lor inițiale sunt scăzute, oferind în același timp o recuperare rapidă investiției.

Majoritatea producătorilor automatizează în primă fază sarcina de ambalare a produselor. Dar odată cu începerea automatizării, aceștia observă că pot optimiza multe alte procese cu ajutorul coboților, datorită flexibilității lor.

O companie care a beneficiat de avantajele oferite de automatizarea cu coboți este Atria Scandinavia, unul dintre cei mai importanți producători de alimente vegetariene și gourmet din Europa de Nord pentru lanțurile de retail. Pentru că sistemele tradiționale de automatizare provoacă timpi îndelungați de nefuncționare și necesită asistență externă, compania avea nevoie de soluții de automatizare care să poată fi programate de angajații actuali lipsiți de cunoștințe de programare și care să poată fi asistate intern pentru a minimiza timpii de nefuncționare. De aceea, Atria Scandinavia a implementat inițial doi coboți UR5 și un cobot UR10 pe cele trei linii de producție unde se desfășurau procese de etichetare, ambalare, plierea cartonului și paletizare. După optimizarea acestor procese cu ajutorul brațelor robotice colaborative, fiecare linie de producție pregătește pentru livrare 228 de articole pe oră. Compania consideră un avantaj semnificativ faptul că angajații pot lucra lângă coboții care funcționează fără separatoare de siguranță. În consecință, Atria va automatiza toate liniile de ambalare din producție cu roboți flexibili UR care pot lucra în deplină siguranță alături de angajați.

Un alt producător de alimente care a implementat coboți este Nortura, o cooperativă agricolă deținută de 31.000 de fermieri din Norvegia, care produc peste 200 de mii de kg de carne procesată și mezeluri în fiecare an. Compania avea nevoie de un sistem continuu de paletizare care să funcționeze cu supraveghere minimă, dar în același timp dorea să poată utiliza spațiul pentru alte procese atunci când nu erau paleți amplasați pentru paletizare. Au montat robotul UR10 pe un suport îngust care ocupă doar o jumătate de metru pătrat. Atunci când nu există un palet, spațiul este complet liber. Îndată ce un palet este adus și așezat pe podea, sistemul de viziune montat în tavan îl detectează automat, iar robotul începe să paletizeze singur.

Universal Robots

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • Folosim datele dumneavoastră cu caracter personal NUMAI pentru a răspunde comentariilor/solicitărilor dumneavoastră.
  • Pentru a primi raspunsuri adecvate solicitărilor dumneavoastră, este posibil să transferăm adresa de email și numele dumneavoastră către autorul articolului.
  • Pentru mai multe informații privind politica noastră de confidențialitate și de prelucrare a datelor cu caracter personal, accesați link-ul Politica de prelucrare a datelor (GDPR) si Cookie-uri.
  • Dacă aveți întrebări sau nelămuriri cu privire la modul în care noi prelucrăm datele dumneavoastră cu caracter personal, puteți contacta responsabilul nostru cu protecția datelor la adresa de email: gdpr@esp2000.ro
  • Abonați-vă la newsletter-ul revistei noastre