Interviu cu Pavel Bezucký, Director General Universal Robots pentru ECE, Rusia și CSI

by donpedro

Compania dumneavoastră produce așa-numiții coboți și a devenit unul dintre pionierii automatizării robotice colaborative. Ne puteți oferi mai multe informații pe această temă?

Un robot colaborativ sau cobot poate fi descris ca un robot care poate lucra umăr la umăr cu un om în anumite condiții, fără să fie ascuns într-o cușcă. Cobotul este capabil să facă ceea ce face o persoană. În filosofia noastră, colaborarea nu înseamnă doar că robotul poate lucra alături de oameni, ci și că oamenii pot lucra alături de un robot – acest lucru este posibil prin simplitatea programării și operării.

Este automatizarea robotică colaborativă parte din Industria 4.0?

Din punctul meu de vedere, Industria 4.0 se referă mai mult la „CUM să faci” decât „CE să faci”. Cu alte cuvinte, nu este vorba despre tehnologii izolate, ci despre modul în care folosim și combinăm aceste tehnologii în producție. Ce valoare ne aduc și pentru ce vom folosi această valoare. De exemplu, avem ocazia să colectăm o cantitate imensă de date despre procesul de producție. Aceste informații pot fi numite BIG DATA și pot fi stocate în CLOUD. Dar dacă nu le folosești în niciun fel, sunt inutile. Și asta se aplică în general – nu doar tehnologiei, ci și capacităților umane unice care nu pot fi înlocuite, cum ar fi creativitatea.

Într-unul alt interviu, ați spus: „Companiile nu cumpără roboți pentru a înlocui angajații și pentru a economisi costurile forței de muncă. În primul rând, acestea vizează creșterea productivității și, în al doilea rând, creșterea calității. Robotul este astfel responsabil cu activitățile de rutină, iar persoana care le efectua până atunci este mutată pe o altă poziție care de obicei este mai bine plătită.” Dar ce se întâmplă cu muncitorii care vor fi înlocuiți de roboți și nu vor putea lucra cu cele mai noi tehnologii nici după instruire?

Nu trebuie să fie întotdeauna o înlocuire unu-la-unu. Nu vorbim despre concurența mecanică versus cea umană în cadrul unei companii. Trăim într-o economie globalizată, în care companiile din Cehia și Bulgaria, de exemplu, concurează pentru client. Compania care este mai eficientă, câștigă. Iar automatizarea este o modalitate de a fi mai eficient. Singura modalitate de a păstra locurile de muncă în companii este de a le face competitive. Și avem câteva exemple în care automatizarea a dus, oarecum surprinzător, la creșterea numărului de locuri de muncă. Tocmai pentru că aceste companii au devenit atât de eficiente, încât au început să producă și să vândă mult mai mult. În plus, au creat și alte locuri de muncă în lanțul de distribuție.

Universal Robots a fost inițial pornit ca start-up de trei studenți de la Universitatea din Odense din Danemarca în 2005. Primul cobot a fost pus în funcțiune la compania daneză Linatex în 2008. Cum a început Universal Robots în Cehia (regiunea ECE)?

Universal Robots își livrează roboții în principal prin intermediul distribuitorilor. În întreaga regiune, cel mai vechi distribuitor este Exactec în Liberec, Cehia, care ne distribuie coboții de mai bine de 10 ani și care a fost astfel unul dintre principalii promotori ai roboticii colaborative atunci când această tehnologie era încă în curs de dezvoltare.

În 2016, a fost înființată la Praga o sucursală pentru regiunea ECE. Praga a fost aleasă nu numai datorită poziției sale strategice, ci și datorită faptului că Cehia este, în mod tradițional, o țară industrială, unde robotica și automatizarea industrială sunt stimulate de producția auto.

Cum participă țările din Europa Centrală și de Est la producția de coboți?

Întreaga producție a roboților noștri are loc la sediul Universal Robots din Odense, Danemarca, una dintre locațiile cu cel mai mare cost per lucrător. Deoarece folosim roboții colaborativi în propria noastră producție, suntem capabili să livrăm un produs competitiv.

În schimb, activitățile de non-producție, cum ar fi asistența pentru vânzări, instruirea și service-ul roboților noștri colaborativi au loc în regiuni individuale.

Unde și în ce domenii se pot implementa coboții?

Majoritatea oamenilor asociază roboții în primul rând cu industria auto. Din păcate, acest lucru corespunde și realității, industriile non-auto având aproximativ o zecime din ponderea roboticii în comparație cu industria auto. Dar lucrurile încep să se schimbe în prezent. Faptul că robotul nostru poate fi plasat mult mai aproape de oameni deschide brusc un domeniu larg de activități, de exemplu în restaurante, cafenele sau alte servicii. Ceea ce văd drept o tendință pozitivă este că forme avansate de automatizare pătrund în zilele noastre mult mai mult în companiile mijlocii și mici.

În viitor, vor înlocui coboții și meșterii, cum ar fi instalatorii, reparatorii etc., pentru care există o cerere mare în prezent?

Nu în viitorul apropiat, cel puțin nu la scară largă. Avantajul roboticii se remarcă pe deplin acolo unde există procese repetitive cu variații minime – în care ești capabil să descrii cu exactitate situația și răspunsul dorit. Și într-un limbaj pe care robotul îl înțelege. Activitățile creative, care sunt întotdeauna diferite, nu pot fi încă înlocuite de tehnologiile actuale. Dar aceste tehnologii pot ușura viața meșterilor. De exemplu, pot face câteva sute de găuri în tavanele de beton, astfel încât oamenii să nu fie nevoiți să petreacă o zi de lucru cu gâtul răsucit și mâinile deasupra capului.

Pot fi folosiți coboții în medicină, asistență medicală sau în sala de operație?

Da, pot, dar mai degrabă sub forma de a ajuta oamenii. Unul dintre clienții noștri, de exemplu, produce un dispozitiv capabil să poziționeze o cameră în sala de operație, care permite medicilor să monitorizeze cursul intervenției chirurgicale. Dar operațiile în sine sunt domeniul instituțiilor specializate.

Deși producția în masă este în prezent suficientă pentru a acoperi piețele, aceasta nu îndeplinește cerințele consumatorilor, care solicită din ce în ce mai multe produse și servicii „cu atingere umană”, așa-numitele servicii și produse (precum îmbrăcăminte, încălțăminte etc.), care exprimă personalitatea unui anumit client. Cum pot roboții sau coboții să răspundă unor astfel de cerințe?

Cerințele pentru modificări personalizate și diverse configurații impun mari presiuni furnizorilor. Pe vremuri, FORD fabrica doar mașini negre. Acum se poate personaliza totul la o mașină. Același lucru este valabil și pentru haine, biciclete sau lucruri simple, cum ar fi salata pentru prânz. Aceste procese, deoarece de obicei dispun de un număr limitat de combinații, pot fi descrise cu acuratețe. Când există o descrierea corectă a proceselor, acestea pot fi automatizate destul de ușor. Poate fi vorba de o omletă cu ingrediente selectate cu precizie pe care robotul nostru v-o servește la un hotel din Singapore sau de un set special de elemente decorative pe care robotul le pregătește pentru lucrătorii care vă asamblează mașina.

La Universal Robots, credeți că următoarea revoluție industrială se va învârti în principal în jurul personalizării produselor, astfel încât lucrătorii umani vor trebui implicați în producție într-o măsură mult mai mare. Nu cumva vorbim de o contradicție? Mai întâi, o persoană este îndepărtată din producție cât mai mult posibil, pentru ca ulterior să fie implicată înt-o măsură cât mai mare?

Nu văd o contradicție în asta. Este vorba mai presus de toate despre a nu irosi abilitățile umane și a nu „programa” oamenii să facă o muncă plictisitoare constantă. Să lăsăm asta în seama mașinăriilor și să folosim la maximum potențialul uman. Marea noastră capacitate umană este de a gândi, rezolva situații neașteptate și crea.

Universal Robots

S-ar putea să vă placă și

Adaugă un comentariu