Farnell semnează un acord cu Industrial Shields pentru distribuția de dispozitive de automatizare ‘open-source’

by donpedro

Farnell, o companie Avnet și distribuitor global de componente, produse și soluții electronice, a anunțat o nouă franciză globală cu Industrial Shields. Industrial Shields este cel mai mare dezvoltator și producător de dispozitive de automatizare industrială (PLC-uri și Display-uri PC) bazate pe plăcile hardware ‘open source’ de la Raspberry Pi și Arduino. Utilizarea hardware-ului ‘open source’ oferă multe avantaje inginerilor de proiectare, inclusiv posibilitatea de a aduce pe piață produse industriale la un cost mai mic și mai rapid decât în cazul proiectării cu plăci de procesare proprietare.

Noul parteneriat consolidează portofoliul de automatizare și control industrial al Farnell oferind mai multe opțiuni clienților care dezvoltă soluții de monitorizare, control sau automatizare bazate pe computere pe o singură placă (SBC). Adăugarea acestei noi game de PLC-uri, Display-uri PC și plăci de comunicații Open Mote B cu consum ultra-redus de putere pentru Internetul lucrurilor (IoT) va permite clienților să revoluționeze modul în care sunt proiectate sistemele de control. În calitate de producător și furnizor mondial de SBC-uri, Farnell susține utilizarea SBC-urilor în sisteme de automatizare industrial, împreună cu clienții și comunitatea element14.

Automatizarea continuă să crească în toate sectoarele domestice și industriale, inclusiv automatizarea caselor și a fabricilor, clădirilor mari și orașelor inteligente. Produsele bogate în caracteristici și la prețuri competitive, de la Industrial Shields oferă performanțe ridicate necesare pentru sistemele de monitorizare și control utilizate în fabrici, pe linii de producție, în mașini, clădiri și în agricultură. Utilizarea hardware-ului ‘open source’ elimină orice blocare asociată cu PLC-urile proprietare, oferind clienților mult mai mult control și proprietate asupra proiectului. Mulți ingineri proiectanți sunt deja familiarizați cu mediul de programare al Raspberry Pi și Arduino, care oferă acces ușor la instrumente puternice și la informații privind proiectarea și funcționarea produselor. Dezvoltatorii de soluții de automatizare industrială au, de asemenea, opțiunea de a integra o gamă mai mare de componente electronice în proiectele lor, reducând costul produselor finale.

Farnell stochează acum gama completă de produse de la Industrial Shields, inclusiv dispozitive de automatizare, precum:

  • Display-ul Touchberry Pi 10.1 Panel PC, bazat pe Raspberry Pi 4B. Acesta are un ecran rezistiv ‘multi-touch’ și este disponibil în două variante constructive: în carcasă de aluminiu de 10.1 “sau în carcasă din plastic de 7”. Display-ul PC rulează sisteme de operare multiple, precum Raspbian, Linux sau Android, poate opera fiind alimentat într-un interval larg de tensiune, de 12 până la 24Vcc și poate avea până la 12x GPIO. Conectivitatea Ethernet și Wi-Fi este activată prin USB, I2C, SPI și UART. Acest produs este ideal pentru aplicații de monitorizare și control a liniilor de producție, mașinilor sau instalațiilor.
  • Familia de produse ARDBOX PLC. Aceasta se bazează pe placa Arduino Leonardo și dispune de 20 de porturi I/O, care acceptă semnale digitale și analogice (cu ieșire PWM). O ieșire opțională prin releu este, de asemenea, disponibilă pentru control AC. Prin I2C, pot fi conectate până la 127 de module, permițând până la 7100 I/O. Alte caracteristici includ un ceas de timp real și suport pentru memorie µSD. Familia de produse ARDBOX PLC oferă o gamă largă de opțiuni de comunicație prin USB, Full/Half Duplex RS485, RS232, I2C și Modbus, caracteristici care o recomandă pentru implementarea sa în sisteme de control industrial utilizate în fabrici, linii de producție și în exploatări miniere.
  • Familia de PLC-uri M-DUINO. Acestea sunt compatibile Ethernet și pot suporta orice sistem de control industrial care necesită intrări/ieșiri (I/O) analogice și digitale. Sunt disponibile și ieșiri prin releu pentru control AC. Familia M-DUINO oferă PLC-uri al căror număr de intrări/ieșiri variază între 17 I/O și 59 I/O, cu până la 36 de intrări sau 31 de ieșiri. La fel ca familia ARDBOX PLC, gama M-DUINO poate conecta până la 127 de module prin I2C, permițând maximum 7100 I/O și oferă ceas de timp real și suport pentru memorie µSD. Comunicația se realizează prin USB, Full/Half Duplex RS485, RS232, I2C și Modbus.

Lee Turner, ‘Global Head of Semiconductors and SBC’ la Farnell, a spus: “Această nouă franciză globală cu Industrial Shields mărește gama noastră de PLC-uri și display-uri PC, oferind clienților noștri o gamă mai mare de dispozitive flexibile și cost-eficiente pentru a-și susține nevoile de automatizare. Utilizarea inovatoare a hardware-ului ‘open source’ va permite scurtarea timpului de lansare pe piață a produselor, va reduce costurile și va oferi clientului un control deplin. Aceasta este o completare cheie a gamei noastre de soluții pentru automatizare, aducând beneficiile automatizării industriale mai aproape de clienți decât oricând.”

Albert Prieto, CEO la Industrial Shields, a comentat: Colaborarea cu Farnell ne oferă posibilitatea de a continua să creștem. Acestui acord, ne permite să ne consolidăm atât poziția de lider în producția de sisteme open source’ pentru automatizări industriale, cât și prezența internațională a companiei noastre. În plus, faptul că un grup de prestigiu, precum Farnell, este dedicat produselor Industrial Shields, oferă clienților noștri încrederea că utilizează sisteme sigure și de calitate.”

Gama extinsă de produse Industrial Shields este potrivită pentru integratorii de sisteme și companiile de inginerie, care furnizează produse de automatizare la cheie, precum și pentru universități, ingineri proiectanți profesioniști, pasionați și producători care caută o soluție flexibilă la costuri reduse.

Clienții Farnell au acum acces la o gamă mai mare de produse de automatizare și control de top, cu suport tehnic 24/5. Acesta include resurse online gratuite, date de catalog, note de aplicație, videoclipuri și seminarii web pe site-ul Farnell.

Gama completă de produse Industrial Shields este disponibilă la Farnell în EMEA, Newark în America de Nord și element14 în APAC.

Farnell element14 | ro.farnell.com

S-ar putea să vă placă și

Adaugă un comentariu