Microchip lansează primul convertor digital-analog (DAC) de mică putere, care simplifică proiectele portabile prin includerea unei memorii nevolatile

by donpedro

Implementarea unui sistem de control multicanal sau a ieșirilor de semnal utilizând convertoare digitale-analogice (DAC) în dispozitivele purtabile, portabile industriale, de comunicații, de consum și medicale de astăzi a fost dificil de realizat fără o solicitare semnificativă a procesorului pentru configurarea dispozitivului în momentul pornirii. Microchip Technology Inc. a anunțat astăzi o soluție la această problemă cu ajutorul familiei de convertoare DAC cu opt canale MCP47/48FxBx8 pe 12-biți, prima de acest fel, care include memorie nonvolatilă și o sursă de referință de tensiune integrată (Vref), astfel încât aceste convertoare să poată fi preconfigurate pentru pornire sigură și eficientă fără a se baza pe resursele procesorului de sistem.

Spre deosebire de DAC-urile care nu dispun de memorie nevolatilă, convertoarele MCP47/48FxBx8 pot stoca date de configurare personalizate de utilizator chiar și atunci când acestea nu sunt alimentate. La pornire, toate cele opt canale sunt apoi configurate la starea predefinită, fără a împovăra procesorul de sistem cu această suprasarcină. Integrarea unei surse Vref în DAC-uri reduce dimensiunea și complexitatea generală a sistemului, oferind în același timp controlul necesar pentru a satisface nevoile critice de sincronizare, pentru a comanda în siguranță toate ieșirile de putere. În plus, familia de dispozitive oferă atât interfețe seriale SPI, cât și I2C pentru a oferi proiectantului cea mai mare flexibilitate pentru comunicațiile dispozitivului.

Cu o gamă de tensiune de operare cuprinsă între 1.8V și 5.5V, tensiunea minimă (foarte joasă) de operare a DAC-urilor și nivelul ridicat de eficiență energetică se combină pentru a îmbunătăți performanța termică și fiabilitatea. DAC-urile asigură, de asemenea, protecții power-on/brown-out reset și unul dintre cei mai rapizi timpi de setare din industrie, 5 microsecunde, operând în intervalul extins de temperatură (-40°C până la +125°C) – necesar pentru aplicațiile industriale și auto.

Microchip Technology

S-ar putea să vă placă și

Adaugă un comentariu