Gama completă de senzori Omega și de produse pentru controlul proceselor – disponibile acum la Farnell

7 SEPTEMBRIE 2020

Farnell, distribuitor de produse pentru dezvoltare, și-a extins semnificativ portofoliul de produse pentru automatizare și control industrial odată cu adăugarea gamei de produse de la Omega. Acordul semnat recent cu Omega face din Farnell singurul distribuitor de înaltă calitate din Europa care vinde produse Omega. Proiectanții de dispozitive electronice, inginerii din sectorul industrial, precum și cei implicați în activități de mentenanță pot achiziționa acum produse de primă clasă de la Omega prin Farnell, pentru a măsura și controla temperatura, umiditatea, presiunea, stresul mecanic, forța, debitul, nivel, pH-ul și conductivitatea.

Produsele Omega sunt utile cliențior în multe domenii, precum industria aeronautică și auto, aplicații wireless, aplicații de măsurare și testare, dar și pentru controlul de proceselor industriale sau monitorizarea energiei. Gama de produse Omega, adresate aplicațiilor de detecție, măsurare, încălzire, automatizare, achiziție de date, precum și alte soluții de control – disponibile acum de la Farnell – include:

  • Controler PID CN16PT-330: Este o familie puternică și versatilă de controlere PID bazate pe microprocesoare, ce oferă versatilitate inegalabilă în măsurarea proceselor, fiind în același timp, ușor de instalat și utilizat. Intrările universale vă permit să conectați termocuple, RTD-uri (Resistance Temperature Detectors – termometre cu rezistență), termistori, diverse semnale de tensiune și curent, inclusiv informații despre solicitări mecanice, eșantionare de date la viteze de până la 20 de eșantioane pe secundă folosind un convertor analog-digital (ADC) pe 24-biți. Conectivitatea se face printr-un port USB standard, iar optional, prin Ethernet și RS-232/RS-485 printr-un protocol de comunicație Modbus® Serial Communications. Aceste controlere (Seria Platinum) sunt ideale pentru aplicații unde este importantă verificarea vizuală, precum automatizarea fabricilor, testarea mecanică și controlul proceselor industriale (cum ar fi procesarea alimentelor, materialelor plastice și ceramice) precum și în laboratoare.
  • Înregistrator de temperatură NOMAD OM-91: Acest înregistrator de date portabil alimentat de la baterie este compact, ușor, foarte simplu de utilizat și permite înregistrarea precisă și repetabilă a temperaturii. Interfața grafică cu utilizatorul pentru configurarea noilor dispozitive și colectarea datelor este intuitivă, aceasta dispunând de LED-uri indicatoare de stare și de o interfață USB pentru transferul rapid al datelor. Acest înregistrator este perfect pentru aplicații de transport, unde este nevoie să se documenteze că materialul aflat în tranzit a rămas în limitele acceptate de temperatură; de asemenea, înregistratorul poate fi utilizat în instalații multiple de înregistrare a datelor.
  • OS136A-1-K – senzor de temperatură în infraroșu/Emițător: Acest senzor de temperatură de mici dimensiuni, ieftin, fără contact și de înaltă performanță este livrat cu un cablu ecranat de 1.8 m pentru conexiuni de alimentare și ieșire. Dispozitivul poate efectua măsurători curpinse în intervalele de temperatură -18°C … +202°C și 149°C … 538°C. Ieșirile standard asigură interfațare ușoară cu diverse dispozitive de măsură și control, precum controlere, înregistratoare de date, plăci de calculator sau, PLC-uri. Aplicațiile tipice includ măsurători de temperatură în spații greu accesibile, limitate și în condiții dure de mediu.
  • Seria FL-500 de debitmetre: Cu o construcție robustă și o instalare facilă, debitmetrele FL-500 permit citirea directă a debitului pentru apă și aer la presiunea atmosferică și la presiuni de până la 6.2 bari (90 psi). Setările lor pot fi ușor adaptate nevoilor cu ajutorul unei șurubelnițe, iar pentru a semnaliza debite specific, se pot adăuga comutatoare de proximitate. Debitmetrele FL-500 pot fi utilizate pentru a indica debitele pentru lichide, gaze și abur.

Simon Meadmore, Global Head IP&E la Farnell, spune: „Prin acest nou acord realizat pentru Europa, suntem încântați să oferim gama extinsă de produse specializate de la Omega, destinate aplicațiilor din sfera automatizărilor industriale și controlul proceselor. Acum, oferim clienților noștri livrarea rapidă a celei mai largi game de produse Omega disponibile dintr-o singură sursă. Calitatea excelentă și fiabilitatea ridicată fac din Omega prima alegere pentru clienții noștri care construiesc aplicații de control industrial.”

Omega este un respectat lider de piață care activează de peste 55 de ani. Clienții Farnell au acces la o gamă foarte largă de produse de top pentru automatizare și control și beneficiază de asistență tehnică 24/5. Aceasta include resurse online gratuite, fișe tehnice, note de aplicație, videoclipuri și seminarii web pe site-ul web Farnell.

Gama de produse Omega pentru detecția și controlul proceselor sunt disponibile pentru livrare imediată de la Farnell pentru EMEA și de la element14 pentru APAC.

Farnell element14 | ro.farnell.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • Folosim datele dumneavoastră cu caracter personal NUMAI pentru a răspunde comentariilor/solicitărilor dumneavoastră.
  • Pentru a primi raspunsuri adecvate solicitărilor dumneavoastră, este posibil să transferăm adresa de email și numele dumneavoastră către autorul articolului.
  • Pentru mai multe informații privind politica noastră de confidențialitate și de prelucrare a datelor cu caracter personal, accesați link-ul Politica de prelucrare a datelor (GDPR) si Cookie-uri.
  • Dacă aveți întrebări sau nelămuriri cu privire la modul în care noi prelucrăm datele dumneavoastră cu caracter personal, puteți contacta responsabilul nostru cu protecția datelor la adresa de email: gdpr@esp2000.ro
  • Abonați-vă la newsletter-ul revistei noastre