Farnell lansează noul osciloscop cu stocare digitală TBS1000C de la Tektronix

7 SEPTEMBRIE 2020

Farnell oferă o reducere pentru acest model compact de până la 20%, în limita stocului disponibil

Farnell, distribuitor de produse pentru dezvoltare, a adăugat noul osciloscop cu stocare digitală – Tektronix TBS1000C – la portofoliul său de produse de top pentru testare și măsurare. Creat pentru a răspunde nevoilor instituțiilor de învățământ de astăzi, a inginerilor de proiectare și a producătorilor, acest nou osciloscop oferă o îmbunătățire a performanței față de popularul TBS1000B. Clienții Farnell beneficiază, de asemenea, de promoția specială pentru un nou produs, de până la 20%, până la epuizarea stocurilor.

TBS1000C este un osciloscop ‘entry-level’, dar cu performanțe deosebite, disponibil la un preț accesibil, așa cum așteaptă inginerii de proiectare și testare, de la un produs Tektronix. Acest nou osciloscop este ideal și pentru utilizare în mediul educațional. Instrumentul vine însoțit de un sistem inovator de cursuri, care integrează exerciții de laborator cu instrucțiuni ușoare ‘pas-cu-pas’ pentru a fi urmate de către profesori și studenți. Conținutul educațional poate fi descărcat gratuit de la centrul de resurse Tektronix – “Courseware Resource Center”, permițând efectuarea exercițiilor de laborator fără a fi nevoie să creați de la zero tematica experimentelor. Suportul integrat pentru învățare include, de asemenea, sistemul inovator HelpEverywhere®, care oferă pe display sfaturi și indicii utile prin interfața cu utilizatorul, permițând studenților să învețe rapid cum să utilizeze osciloscopul. TBS1000C vine cu o garanție standard de 5 ani, oferind astfel o securitate suplimentară profesorilor, care au nevoie de un produs ce poate fi utilizat an de an în laboratorul școlii.

Alte caracteristici cheie incluse:

  • Display color WVGA multifuncțional de 7-inci, ce afișează cu 50% mai mult semnal și dispune și de capabilități de “zoom” și “pan”.
  • Modele cu 2 canale, cu o lungime de înregistrare de 20k puncte și o rată de eșantionare de până la 1GS/s, cu lățimi de bandă de la 50 MHz la 200 MHz.
  • 32 de măsurători automate și fereastră duală FFT ce conține simultan afișarea semnalului în domeniile timp și frecvență.
  • Metode de trigger avansate pentru ‘pulse’, ‘runt’ și ‘line’.
  • Compatibilitate cu TekSmartLab ™ pentru control de la distanță și acces.
  • Dimensiuni si greutate reduse
  • Lipsa ventilatoarelor contribuie la o funcționare silențioasă și fiabilă.

James McGregor, Director Global al departamentului “Test & Tools” de la Farnell a spus: “Întotdeauna primul pe piață, cu cele mai noi tehnologii de la producători de top, Farnell este încântat să lanseze noul Tektronix TBS1000C. Acest nou model este un upgrade semnificativ al unuia dintre cele mai vândute osciloscoape cu stocare digitală din gama Tektronix. TBS1000C îmbunătățește gama de produse adresate profesorilor și studenților, precum și inginerilor proiectanți și producătorilor din diverse industrii, precum IoT, auto, apărare, energie sau educație. Acesta este cel mai recent produs adăugat unui portofoliu în continuă creștere de instrumente Tektronix disponibile de la Farnell, care combină performanța de vârf cu o interfață intuitivă și un design compact.”

Tektronix proiectează și produce soluții de testare și măsurare pentru a reduce complexitatea și pentru a accelera inovația la nivel global, oferind inginerilor posibilitatea să creeze și să realizeze progrese tehnologice cu o ușurință, viteză și precizie din ce în ce mai mari.

Clienții Farnell din Europa pot beneficia de o promoție specială de lansare, cu reduceri de preț de până la 20% în limita stocului disponibil. Farnell oferă acces la o gamă extinsă de instrumente de testare și măsurare de la furnizori mondiali de top, precum Tektronix, cu sute de produse disponibile pentru expediere în aceeași zi. Farnell oferă clienților săi suport tehnic de neegalat 24/5 prin specialiști dedicați din domeniul testării și măsurării, precum și resurse online extinse, cum ar fi instrumentul online de selectare a sondelor (exclusiv la Farnell).

Osciloscopul cu stocare digitală Tektronix TBS1000C este disponibil pentru livrare rapidă la Farnell pentru EMEA, element14 pentru APAC și Newark în America de Nord.

Farnell element14 | ro.farnell.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • Folosim datele dumneavoastră cu caracter personal NUMAI pentru a răspunde comentariilor/solicitărilor dumneavoastră.
  • Pentru a primi raspunsuri adecvate solicitărilor dumneavoastră, este posibil să transferăm adresa de email și numele dumneavoastră către autorul articolului.
  • Pentru mai multe informații privind politica noastră de confidențialitate și de prelucrare a datelor cu caracter personal, accesați link-ul Politica de prelucrare a datelor (GDPR) si Cookie-uri.
  • Dacă aveți întrebări sau nelămuriri cu privire la modul în care noi prelucrăm datele dumneavoastră cu caracter personal, puteți contacta responsabilul nostru cu protecția datelor la adresa de email: gdpr@esp2000.ro
  • Abonați-vă la newsletter-ul revistei noastre