Mico Pro

by donpedro

Stație Mico-Pro cu modul de alimentare

Mico Pro este sistemul inovator de monitorizare a curentului de 24 Vcc de la Murrelektronik. Structura modulară permite adaptarea sistemelor exact la aplicația concretă – oferind astfel un raport avantajos preț-beneficii, cu o economie maximă de spațiu. Cu o procedură de declanșare brevetată, Murrelektronik asigură cel mai ridicat nivel de disponibilitate a echipamentului. Un alt avantaj îl reprezintă conceptul integrat de distribuție a puterii. Simplifică semnificativ sistemul de cabluri al panoului de control.

Sistemele de alimentare cu energie electrică reprezintă inima utilajelor și sistemelor, asigurând puterea necesară pentru funcționarea acestora. Supracurenții sau scurtcircuitele pot afecta alimentarea electrică și pot cauza oprirea echipamentelor, sistarea producției sau costuri ridicate. Acest sistem ne ajută să evităm aceste aspecte, maximizând astfel fiabilitatea sistemelor de alimentare cu energie electrică. Sistemul Murrelektronik alcătuit din dispozitive de alimentare electrică de înaltă calitate și sistemul de monitorizare a curentului Mico Pro, aduce o contribuție semnificativă disponibilității optime a sistemelor și mașinilor.

De la introducerea sa pe piață în anul 2006, sistemul inovator de monitorizare a curentului Mico a fost utilizat la milioane de echipamente și sisteme. Spre deosebire de întrerupătoarele de protecție a liniilor utilizate anterior, Mico se declanșează în mod fiabil și la cablurile lungi, precum cablurile cu secțiuni transversale mici, utilizate, de obicei, în domeniul de 24Vcc. Astfel, se garantează o siguranță stabilă pe perioade îndelungate și fără probleme a circuitelor de sarcină în domeniul de 24Vcc.

Cu procedura de declanșare brevetată, toate canalele unei instalații sunt monitorizate individual din punct de vedere al curentului absorbit. Canalele afectate sunt deconectate în mod țintit, pe principiul „Cât mai târziu posibil și cât mai repede necesar”. Cauzele defecțiunilor, cum ar fi suprasarcinile cauzate de consumatorii conectați sau chiar de scurtcircuite pot fi localizate rapid și precis cu ajutorul funcțiilor de diagnosticare. După remedierea fiecărei erori, canalul deconectat este reactivat. Deconectarea nu se realizează, desigur, în mod expres în cazul suprasarcinilor „intenționate” și în general de scurtă durată, de exemplu la pornirea consumatorilor capacitivi. Cu componentele inteligente ale panoului de control Mico, Murrelektronik proiectează identificarea erorilor în mod rapid și țintit – eliminând astfel timpii mari de inactivitate și susținând astfel procesele fiabile în producție.

Soluția perfect adaptată pentru aplicație

Pentru a face față cerințelor tot mai mari privind tehnica de automatizare în sensul modularității și miniaturizării, Murrelektronik a dezvoltat conceptul de succes Mico. Cu ajutorul Mico Pro, Murrelektronik oferă o soluție modulară: Sistemele de asigurare a alimentării electrice pot fi alcătuite până la cel mai mic detaliu conform nevoilor utilizatorilor pentru aplicațiile acestora. Stația dispune de numărul exact de canale necesare în cazul de utilizare concret. Portofoliul vast oferă variante cu unul, două sau patru canale, care pot fi presetate la valori fixe sau pot fi setate în mod flexibil conform aplicațiilor. De asemenea, se pot realiza fără probleme și extinderi ulterioare. Dacă trebuie asigurate și alte canale, se introduce pur și simplu un modul suplimentar.

O gamă largă de module Mico-Pro ce pot fi conectate la un modul de alimentare pentru a forma un sistem.

Pentru a asigura fiabilitatea stațiilor Mico-Pro, Murrelektronik lucrează în toate etapele proceselor cu un simț accentuat al calității. Încă din etapa de dezvoltare, se pune foarte mult accentul pe utilizarea componentelor de înaltă calitate. Acestea sunt extrem de eficiente și de aceea nu sunt supuse stresului termic în timpul funcționării. Acest aspect se reflectă într-o valoare ridicată a timpului mediu dintre defecțiuni de peste 2,4 milioane ore. Procedurile riguroase de testare – de exemplu cu peste 1000 scurtcircuite – asigură compatibilitatea perfectă dintre componente chiar și în cele mai solicitante situații. Toate acestea oferă siguranța unei durate de viață semnificativ de lungă și a disponibilității permanente.

Reducerea semnificativă a spațiului din panoul de control

Stația Mico-Pro este alcătuită din numărul exact de module de care are nevoie aplicația dumneavoastră, reducând astfel spațiul necesar în panoul de control. Ca opțiune suplimentară se pot integra în Mico Pro dispozitive de rețea special concepute pentru sistem – acestea înlocuind modulul de alimentare și preluând sarcinile acestuia (transmitere cumulată a alarmei, avertizare precoce de 90%, semnal de control pentru întreținerea de la distanță) în raport de unu la unu. Componentele de rețea eficiente din punct de vedere energetic furnizează în modul paralel până la 20A și sunt conectate intuitiv într-un timp scurt cu jumpere.

Sistemul inovator de jumpere este simplu de utilizat

Pe lângă aceste măsuri „structurale”, Mico Pro oferă însă o posibilitate mult mai mare din punct de vedere al economiei de spațiu: Sistemul oferă module de distribuire a puterii, cu ajutorul cărora pot fi conectați mai mulți consumatori cu „Plus și minus“ (+24V și GND) la un canal de monitorizare. Astfel, se elimină din panoul de control distribuțiile 0V și rândurile de borne necesare, eliberându-se astfel mult spațiu. Consumatorii se conectează direct la canalul respectiv și astfel pot fi alocați cu ușurință.

Toate acestea simplifică instalațiile din panoul de control și reduc costurile de conectare. Rezultatul: Costurile totale scad.

Asigurat pentru aplicațiile viitorului

Sistemul de monitorizare a curentului poate fi creat cu ajutorul unui configurator.

Cei care au la un echipament sau un sistem două sau mai multe panouri de control, nu mai necesită neapărat două dispozitive de rețea dacă utilizează Mico Pro în mai multe aplicații. Cu modulele inovatoare cu curent înalt (> 10A), alimentarea electrică poate fi transmisă complet selectiv dintr-un panou de distribuție principal într-un panou de distribuție secundar. Această selectivitate garantează că se va deconecta exclusiv canalul la care există scurtcircuit sau suprasarcină.

În automatizările industriale, numărul consumatorilor mari de putere crește tot mai mult. Mico Pro asigură protecții fiabile chiar și în aceste cazuri. Ca interfață pentru produsele IP67 se recomandă M12 Power (L-coded), acesta fiind creat pentru sarcini de până la 16A și definit ca standard de PI (PROFIBUS & PROFINET International).

Pentru a facilita proiectantului de sisteme electrice alcătuirea sistemului modular, Murrelektronik oferă în pagina https://micopro.murrelektronik.com un configurator online ușor de utilizat. Cu câteva clicuri de mouse, acesta poate crea sistemul exact conform cerințelor, combinând modulul de alimentare și modulele Flex și Fix necesare. Proiectantul va primi nu doar o imagine 3D a unității sale Mico-Pro, ci și multe alte informații importante, precum : cerințele de spațiu, curentul total pentru selectarea sursei de alimentare – și o verificare a plauzibilității care previne erorile de proiectare încă din aceste etape preliminare ale construcției.

Integrat într-un sistem perfect armonizat

Mico Pro este o componentă esențială a unui sistem modern de alimentare electrică. Murrelektronik oferă un portofoliu de produse compatibile până la cel mai mic detaliu. Acesta include filtre de rețea, sisteme de putere, module tampon și unități Mico-Pro, care întregesc în mod elegant sistemul și oferă o soluție eficientă de monitorizare a circuitului de sarcină.

Murrelektronik GmbH
Tel.: +43 1 7064525-0 | Fax: +43 1 7064525-300
mail@murrelektronik.at
www.murrelektronik.ro

Aurocon_EA0714_Murr_Logo

S-ar putea să vă placă și

Adaugă un comentariu