Câștigați o placă de dezvoltare Microchip Curiosity PIC32MZ EF 2.0

by donpedro

Placa de dezvoltare Curiosity PIC32MZ EF 2.0 de la Microchip Technology (DM320209) include un programator și un depanator, iar pentru a începe lucrul nu aveți nevoie de hardware suplimentar.

Multe aplicații embedded necesită display-uri grafice mai bune, iar PIC32MZ EF, în configurația LCCG, poate suporta chiar și un display WQVGA fără costul suplimentar al controlerelor grafice externe. Totodată, dispuneți și de un puternic motor de criptare hardware cu un generator de numere aleatorii pentru criptarea, decriptarea și autentificarea datelor la viteze foarte mari, folosind AES, 3DES, SHA, MD5 și HMAC.

Utilizatorii pot să extindă funcționalitatea sistemului cu ajutorul plăcilor adaptoare mikroBUS™ Click™ de la MikroElectronika, pot adăuga capabilități de conectivitate atât Ethernet, prin placa fiică Microchip PHY, cât Wi-Fi®, folosind plăcile de extensie Microchip și pot completa sistemul cu intrări și ieșiri audio, cu ajutorul plăcilor fiică audio de la Microchip.

Cu sau fără plăci de expansiune, placa de dezvoltare Curiosity PIC32MZ EF 2.0 oferă libertatea de a crea o varietate de aplicații, inclusiv Bluetooth Audio, CAN, Graphics/UI, Internetul Lucrurilor (IoT), aplicații de robotică și proiecte demonstrative.

Placa de dezvoltare Curiosity PIC32MZ EF 2.0 include următoarele caracteristici:

  • PIC32MZ2048EFM144, 200 MHz, 2 MB Flash, 512 Kb SRAM
  • Depanator inclus pe placă (PKoB4)

– Programare și depanare în timp real

– Virtual COM port (VCOM)

– Interfață Data Gateway (DGI)

  • Două interfețe X32 Audio care suportă Bluetooth® și Audio
  • Interfață compatibilă de extensie Xplained pro

Pentru a avea șansa de a câștiga o placă de dezvoltare Curiosity PIC32MZEF 2.0, accesați pagina https://page.microchip.com/E-Azi-PIC32-Board.html și introduceți datele voastre în formularul online.

S-ar putea să vă placă și

Adaugă un comentariu