„Masă Rotundă virtuală” despre microcontrolerele destinate aplicațiilor IoT

11 OCTOMBRIE 2019

A solicita unui manager de vânzări sau director executiv dintr-o companie să selecteze ,,cea mai importantă” familie de produse este asemănător cu a cere unei mame sau unui tată să aleagă între copii lor – răspunsul este mereu același: "toți sunt importanți (și frumoși!)”. Cu toate acestea, Farnell a solicitat recent unor manageri și VP-uri ca, atunci când fac selecția de furnizori de microcontrolere, să facă doar un lucru – să ofere un "filtru” de selecție a celor mai importante familii de dispozitive din piața sistemelor embedded conectate sau IoT, ca justificare pentru această dificilă alegere. Iată mai jos câteva dintre răspunsuri:

La Cypress Semiconductor, Jack Ogawa, (Director Senior de Marketing de la Departamentul Microcontrolere) nu a ezitat, indicând imediat cea mai recentă generație a liniei de produse PSoC a companiei și anume, PsoC 6. Aceste componente dispun atât de nuclee de procesor programabile, cât și de funcții analogice și logice programabile, pentru a maximiza sistemul integrat pe un cip. Jack declară: „Familia noastră cea mai recentă de microcontrolere este PSoC 6, construită pe o arhitectură optimizată pentru Internetul Lucrurilor (IoT). Casele și orașele noastre, precum și serviciile vitale devin mai inteligente, necesitând conectivitate, procesare crescută și securitate a datelor, operând în același timp pe baterii. Microcontrolerele PSoC 6 răspund acestor necesități oferind o arhitectură cu nucleu dublu, de ultra joasă putere cu securitate bazată pe hardware.” Unicitatea lor, a continuat el, corespunde faptului că, „aproape toate sistemele embedded sunt de semnal mixt; ele dispun atât de componente digitale, cât și de analogice. Microcontrolerele PSoC au o istorie lungă, în a fi lideri industriali pentru soluții de semnal mixt, oferind periferice digitale și analogice configurabile și ușor de utilizat, precum și un microcontroler, totul, într-un singur dispozitiv. O soluție particulară de evidențiat este tehnologia noastră CapSense, care este recunoscută ca fiind cea mai robustă și cea mai performantă soluție de detecție tactilă.”

Între timp, la Renesas, Andy Harding (Director of Broad-based Solutions) nu s-a putut abține de la un răspuns de tip „tată mândru”! – el declară, „Să fiu sincer, toate sunt importante, din diverse motive. Ne străduim să oferim clienților posibilitatea de a alege, [între] variante de consum mic de putere, performanțe ridicate, integrare, procesoare și platforme … [bazate pe] tehnologii de proces care permit performanțe fără egal și integrare ridicată [și] în special pe memoria noastră flash cu stare-zero-de așteptare care are un istoric incredibil de siguranță în funcționare și reținere a datelor. Dar se trece de nivelul siliciului … Când definim strategia dezvoltării noii generații de microcontrolerele, [noi] știm că piața va căuta o soluție pe nucleu ARM, dar punând în interiorul microcontrolerului un nucleu ARM ar face din noi un alt vânzător de tipul ,,me too” (și eu) într-o piață deja aglomerată. Ceea ce considerăm important este faptul că trebuie să gândim dincolo dispozitivul pe siliciu, la platforme complete care să se diferențieze prin scurtarea ciclurilor de proiectare, simplificarea începerii proiectării și îmbunătățirea costului total al dreptului de proprietate.”

Harding adaugă, “…diferențierea majoră vine dinspre periferie … putem integra mai multă memorie de cât au nevoie clienții noștri și să o rulăm la viteze mari fără stări de așteptare. Microcontrolerele noastre pe 32-biți operează la frecvențe de ceas de 240MHz, cu instrucțiuni de înaltă eficiență.”

STM32L-DISCOVERY Kit

Declarând o preocupare specială a companiei Silicon Labs pe segmentul pieței de microcontrolere wireless, Oivind Loe (Senior Manager of Strategic Marketing) și Tom Pannell (Senior Director of Marketing) nominalizează această tehnologie ca fiind un punct fierbinte în sine, „unde putem produce cel mai mare impact și putem răspunde cerințelor clienților. Noi oferim software (stivă wireless) precum și hardware. De fapt, noi am plecat de la o companie concentrată pe cip, spre a fi orientată vertical, oferind circuite integrate, software și unelte. Acest lucru ne permite să livrăm mai multă valoare în circuitele integrate.”
„Credem că externalizarea unui pachet software către terți este rețeta unui dezastru. Nu ne place lipsa de claritate la apariția unei probleme, mai ales că este dificilă separarea și analizarea cauzelor între hardware și software. Valoarea este cu adevărat găsită în interconectarea dintre software și hardware.”

„Uneltele sunt, de asemenea, foarte importante: lumea nu este perfectă. Dacă un client dorește să implementeze 200 de noduri de rețea, el are nevoie de unelte care să îi arate cum lucrează și se formează o rețea. El are nevoie de unelte care să îi ofere o privire din interior la nivel de pachet. Stabilirea profilului energetic este un alt produs cheie oferit de compania noastră. Această unealtă poate arăta ce bit de cod cauzează un vârf de energie.” Ca o altă caracteristică de diferențiere, echipa Silicon Labs adaugă, “…operarea robustă; unele dintre componentele noastre trebuie să funcționeze sigur la temperaturi de până la 125°C.”

“Dincolo de toate, dacă nu îți pasă de reducerea consumului energetic, lucrurile sunt simple. Consumul energetic redus face ca totul să devină mult mai complex.”

NXP Layerscape Tower

TWR-LS1021A-PC /NXP Development Board

Pentru NXP, Geoff Lees, SVP și General Manager Microcontrollers nu are nicio ezitare în a nominaliza: „Procesoarele Layerscape și i.MX. Ambele sunt bazate pe ARM și sunt complementare. Layerscape este proiectat pentru procesare de date și comunicație de clasă superioară. i.MX acoperă piața largă de echipamente casnice, auto etc. La nivel mai jos se află Kinetis, care este, de asemenea, bazat pe ARM. Verticalitatea vine din faptul că oferim conectivitate pentru aplicații precum IoT. Cu 15 ani în urmă apărea primul microcontroler flash ARM 32, iar acum există o varietate foarte mare.”

Lees susține o legătură privind crearea tehnologiilor care stau acum la baza IoT: „Am lansat primele microcontrolere flash ARM pe 32-biți. Primul era asociat cu conectivitatea internet și a fost proiectat pentru a servi ca server pentru noua conectivitate cu fir, oferind un modem de 56K … chiar și acum este puternic pentru aplicații care necesită performanțe mai mari la celălalt capăt al spectrului precum conversia de energie, controlul motoarelor și conectivitatea wireless.”

„În ultimii cinci ani, ne-am concentrat mult pe software. Astăzi nu este vorba de a oferi o activare largă precum Android, ci este important să oferim soluții la nivel de aplicație pentru produs. Astăzi, multe dintre provocările de proiectare sunt în zona software, iar acest lucru este reflectat de faptul că jumătate din echipa noastră de ingineri o reprezintă inginerii software.”

STM32 F7DiscoRecto2

Laurent Vera, Director de Vânzări ale EMEA (Europa, Orientul Mijlociu, Africa) pentru STMicroelectronics alege să evidențieze „Familia STM32 de microcontrolere flash pe 32-biți, bazată pe nucleul de procesor Arm Cortex-M. Cu 11 serii de dispozitive, aceasta acoperă întreaga gamă de posibilități, de la performanțe foarte ridicate, capabilități de timp real, procesare de semnal digital, consum energetic redus, operare la tensiune scăzută, menținând în același timp întreaga integrare și simplitatea dezvoltării. Gama largă de dispozitive STM32 este acompaniată de un vast ecosistem de unelte și software.”

„Acum 10 ani, atunci când am lansat primul nostru STM32, având la bază un nucleu Arm Cortex-M3, am înțeles că valoarea unui microcontroler nu stă în nucleul în sine, ci în tot ceea ce se află în jurul său. Alegerea unui partener care putea să ne ajute în a stabili un standard pentru microcontrolere era critică, iar acest lucru l-am făcut prin parteneriatul nostru cu Arm. STM32 este mai mult decât un nucleu. El constă din IP-ul său unic al ST – analogic sau digital – pentru a servi multor piețe diferite.”

„Fiecare proiect are diferite cerințe pentru un echilibru între cost, integrare, performanțe și consum energetic, iar noi îi sprijinim pe clienți pentru a-și optimiza proiectele pentru obiectivele lor particulare cu peste 750 tipuri de componente STM32, în cadrul a 11 serii diferite, de la dispozitive cu consum energetic ultra-redus aflate în topul sau aproape de topul testelor EEMBC de joasă putere, până la microcontrolere de performanță ultra-ridicată aflate în topul sau aproape de topul testelor de performanță EEMBC.”

Andy Harding de la Renesas, probabil că se adresează multora atunci când concluzionează: „Există multă publicitate în jurul IoT. Trebuie să ne întrebăm ce înțelegem prin aceasta cu adevărat. Să luăm, de exemplu, electrocasnicele; acum, unele dintre acestea sunt conectate la Internet. Putem numi acest lucru un business IoT? Dacă mergem pe această abordare, atunci aproape orice piață este acum o piață IoT. Eu prefer să mă gândesc la IoT în contextul noilor modele de business, bazate pe internet, creând noi oportunități de afaceri.”

Farnell dispune pe stoc de o gamă cuprinzătoare de microcontrolere pe 8-biți, 16-biți și 32-biți, proiectate pentru a fi utilizate în aplicații embedded.

Farnell
https://ro.farnell.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • Folosim datele dumneavoastră cu caracter personal NUMAI pentru a răspunde comentariilor/solicitărilor dumneavoastră.
  • Pentru a primi raspunsuri adecvate solicitărilor dumneavoastră, este posibil să transferăm adresa de email și numele dumneavoastră către autorul articolului.
  • Pentru mai multe informații privind politica noastră de confidențialitate și de prelucrare a datelor cu caracter personal, accesați link-ul Politica de prelucrare a datelor (GDPR) si Cookie-uri.
  • Dacă aveți întrebări sau nelămuriri cu privire la modul în care noi prelucrăm datele dumneavoastră cu caracter personal, puteți contacta responsabilul nostru cu protecția datelor la adresa de email: gdpr@esp2000.ro
  • Abonați-vă la newsletter-ul revistei noastre