FUJIFILM UVSCALE: Folie pentru măsurarea presiunii

by donpedro

Vizualizarea distribuției luminii UV prin intensitatea culorii generate.
UVSCALE este o folie sensibilă la lumina UV și care își schimbă culoarea funcție de cantitatea de lumină la care este expusă. Aceasta permite observarea distribuției luminii UV.
UVSCALE este disponibil la rolă sau coală, în trei categorii de sensibilitate la lumină.

Sistem de analiză a distribuției luminii UV
În acest sistem, un software de analiză este utilizat împreună cu un scanner special. Sistemul realizează scanarea culorii gene­rate pe UVSCALE, face conversia acesteia în valori UV, analizează distribuția luminii UV și salvează aceste valori.
Acuratețea separării densităților de culoare poate fi astfel îmbunătățită prin secțiuni care altfel nu ar putea fi analizate vizual. Lucrând cu valori numerice, se pot stabili standarde de inspecție internă pentru un anumit produs și se pot compara precis rezultatele obținute cu cele anterioare.

Structură și principiu de funcționare

Structură
O parte a foliei are un strat sensibil la lumina UV, iar cealaltă parte un strat alb. Stratul fotosensibil își schimbă culoarea funcție de cantitatea de lumină UV la care este expus, astfel încât să se poată observa ușor distribuția luminii pe stratul alb.

Principiu de funcționare
Materialul special de formare a culorii, aflat în microcapsule, reacționează la lumina UV și își modifică nuanța.

Tabelul standard de culori
Figura din dreapta reprezintă caracteristica de culoare generată de o lampă cu mercur. Vă rugăm să luați în considerare că aceste valori sunt generate prin utilizarea surselor de lumină și dispozitivelor Fujifilm. Prin urmare, pot apărea diferențe de nuanțe datorită cantității de lumină, variațiilor de lumină ale unor lampi sau mediului în care e făcută analiza.

Avantajele inspecției vizuale
Comparând valorile din tabelul de culori, se poate realiza ușor o inspecție vizuală a căderii de lumină pe suprafața analizată.

Cum se utilizează UVSCALE

1. După tăierea UVSCALE la lungimea necesară aplicației, folia se poziționează în locul unde se
va face măsurătoarea.

Funcția de corecție

2. Se operează echipamentul sau dispozitivul și se expune folia la lumina UV, cu partea mată înspre sursa de lumină.

3. UVSCALE își schimbă culoarea funcție de cantitatea de lumină la care este expusă.

Funcția de măsură

4. Se înlătură mai apoi folia UVSCALE și se determină distribuția de lumină UV, prin observarea distribuției de culoare generate pe folie.

5. UVSCALE se scanează, apoi.

6. Se face analiza pe PC folosind software-ul special Fujifilm.

Se pot introduce valori de corecție pentru diferențele cauzate de variațiile sursei de lumină, temperaturii și a altor condiții de măsurare. Datele obținute pot fi convertite în valori numerice care pot fi afișate grafic în formă circulară, funcție de întreaga arie sau anumite porțiuni din aceasta.

Se pot introduce valori de corecție pentru diferențele cauzate de variațiile sursei de lumină, temperaturii și a altor condiții de măsurare. Datele obținute pot fi convertite în valori numerice care pot fi afișate grafic în formă circulară, funcție de întreaga arie sau anumite porțiuni din aceasta.

www.oboyle.ro
office@oboyle.ro

S-ar putea să vă placă și

Adaugă un comentariu