Inovaţii în soluţiile de detecţie industrială

by donpedro

În contextul Industriei 4.0, senzorii care comunică nu doar la nivel de controller ci şi la niveluri mai ridicate ale magistralelor de date sunt tot mai necesari odată ce se dezvoltă noi şi noi aplicaţii industriale. Senzorii puşi la dispoziţie de COMPEC în calitate de distribuitor autori­zat SICK în România sunt dotaţi cu ambele funcţii: trimit în mod fiabil date către PLC dar, de asemenea şi către sisteme software de nivel mai ridicat. Acest lucru asigură că această tehnologie dovedită de comunicaţie poate continua să fie utilizată în tandem cu beneficiile adiţionale de care este nevoie în Industria 4.0. În acest articol vă prezentăm soluţii de detecţie care deja asigură funcţiile potrivite pentru cele mai recente aplicaţii industriale. Pentru noi, inovaţia înseamnă atât punerea la dispoziţia specialiştilor de tehnologii noi cât şi îmbunătăţirea celor actuale pentru a îndeplini şi cele mai pretenţioase cerinţe tehnice. 

KTL180 − detecţie securizată a obiectelor la viteze mari de funcţionare / producţie
Senzorul KTL180 detectează în mod fiabil diferenţele de contrast chiar şi la viteze mari de funcţionare. Mulţumită frecvenţei de comutaţie a ieşirii de 32kHz, a rezoluţiei de gri crescute şi a posibilităţii de ajustare manuală a pragului de comutaţie, KTL180 asigură detecţii sigure ale obiectelor. Timpul de răspuns de 16µs asigură detecţii stabile şi precise ale diferenţelor de contrast precum cele întâlnite în cazul marcajelor tipărite pe ambalaje, chiar şi pentru materiale strălucitoare. Senzorul poate fi rapid ajustat prin intermediul afişajului dedicat cu 7 segmente şi a meniului prietenos de configurare. Flexibilitatea la punere în funcţiune este asigurată de diferitele procese ce pot fi învăţate precum şi a funcţiilor integrate ce pot fi configurate uşor.

Caracteristici
Frecvenţă de comutaţie de 32kHz la un timp de răspuns de 16µs
Gamă dinamică crescută
Afişaj multifuncţional cu 7 segmente
Posibilitatea salvării funcţiei învăţate pentru schimbare rapidă a formatului de detecţie
Funcţie de învăţare dinamică într-un punct de detecţie sau în două puncte de detecţie
Funcţie de tip master/slave
Diverse fibre optice ce pot fi folosite în spaţii restrânse de instalare

Print Detector − modul facil de a verifica calitatea informaţiilor tipărite
Print Detector reprezintă un senzor optoelectronic de recunoaştere şabloane pentru verificarea prezenţei şi calităţii imaginilor tipărite precum numerele de serie sau a datelor de expirare. Este învăţată o imagine de referinţă care apoi este comparată cu imaginile tipărite pe parcursul procesului de fabricaţie. Senzorul îşi foloseşte sensibili­tatea pentru a detecta dacă o imagine tipărită lipseşte sau dacă a fost tipărită doar parţial. Acest lucru permite acceptarea sau respingerea unei imagini în funcţie de criteriile de selecţie impuse de aplicaţie.

Caracteristici
Senzor simplu pentru detectarea şabloanelor
Funcţie de învăţare imagine şi/sau fundal de referinţă
Niveluri de sensibilitate ajustabile în mod flexibil
Timp de răspuns de 10ms
Este nevoie de un semnal de trigger pentru demararea detecţiei
Calitatea şablonului recunoscut este afişată pe display-ul senzorului
Configurare via IO-Link

WFZ − senzor furcă pentru monitorizarea precisă a TCP (Tool Center Point)
Împreună cu software-ul pretabil, senzorul furcă WFZ permite configurarea precisă şi facilă a roboţilor industriali. Pe durata operării, WFZ monitorizează în mod rapid, precis şi continuu punctul central al uneltei robotului ca referinţă pentru acesta în mişcările automate pe care urmează să le întreprindă. Mulţumită carcasei rigidizate a acestuia, senzorul funcţionează fără defect chiar şi în medii industriale dure şi poate fi utilizat practic în orice mediu cu roboţi industriali de la sisteme de tăiere cu laser şi până la cele de manipulare marfă. WFZ asigură opera­rea prelungită şi fără defecte a sistemelor robotizate maxi­mizând productivitatea şi astfel asigurând un nivel optim de profitabilitate.

Caracteristici
Repetabilitate crescută
Carcasă rigidizată şi rezistentă oricăror medii industriale
Folosire în practic orice aplicaţie cu roboţi industriali
Integrare indiferent de tipul maşinii acolo unde este nevoie de poziţionare TCP

TWINOX − cortine optice de securitate pentru medii igienice
În industria farmaceutică folosirea agenţilor extrem de agresivi de decontaminare şi de curăţare implică produse care sunt foarte rezistente. Cortina optică de securitate cu carcasă din inox TWINOX4 a fost proiectată special pentru industria famaceutică. Având în vedere că nu are margini ascuţite sau interstiţii, designul TWINOX este pretabil în mod particular pentru protecţia maşinilor cu cerinţe igienice stringente. Datorită dimensiunilor compacte, TWINOX4 sunt ideale pentru instalarea flexibilă în spaţii limitate. Oferă caracteristici impresionante fiind rezistente, uşor de curăţat şi cu carcasa realizată din inox.

Caracteristici
Rezistenţă mărită la acţiunea agenţilor agresivi de curăţare datorită carcasei din inox
Design uşor de curăţat, fără margini ascuţite sau interstiţii de acumulare impurităţi
Concept specific familiei Twin: emiţător şi receptor integrate în aceeaşi carcasă
Funcţii standard de siguranţă: EDM, codare raze optice, repornire interblocabilă
Clase de protecţie IP65 şi IP67

MicroScan 3 Core − noua generaţie de scannere laser de securitate pentru aplicaţii staţionare
microScan3 Core reprezintă versiunea entry din familia microScan3 de scannere laser de securitate. Este folosit pentru protecţie în aplicaţii staţionare a zonelor periculoase, a punctelor de acces şi a perimetrelor anti-prizonier. Tehnologia inovatoare de scanare safeHDDM® creşte fiabilitatea acestui tip de scanner, făcându-l perfect operabil în zonele iluminate ambiental şi cu praf. Carcasa este rezistentă la intemperii, conectivitatea inteligentă facilitând integrarea securizată în reţelele industriale specifice Industriei 4.0 şi reducând eforturile şi implicit şi costurile de cablare. Folosind software-ul dedicat Safety Designer, microScan3 poate fi instalat şi configurat în mod perfect intuitiv. Starea de funcţionare poate fi interogată şi citită în mod clar pe afişajul multicolor sau prin intermediul reţelei de comunicaţie.

Caracteristici
Tehnologie inovatoare de scanare safeHDDM®
Câmp de protecţie de până la 9m rază, cu unghi de scanare maxim de 275°
Până la 8 câmpuri de protecţie complet programabile
Până la 4 câmpuri de protecţie active în mod simultan
Conector de sistem cu memorie de configurare integrată şi conectori tată M12
Integrare securizată în maşina de protejat prin intermediul intrărilor/ieşirilor dedicate sau prin reţeaua de date EtherNet/IP, CIP Safety sau PROFINET PROFIsafe
Comunicarea securizată proprietară SICK prin EFI-pro

ReLy − releul de securitate complet interschimbabil pentru diagnoze rapide
Releele de securiate din familia ReLy monitorizează funcţiile de securitate sau senzorii de securitate cu nivel de performanţă PLe. Portofoliul ReLy este clar şi concis. Fiecare dintre cele patru tipuri de module ReLy conţine tot ce are nevoie un releu de securitate modern. Două căi de semnal pentru a opri mişcările periculoase industriale în condiţii de siguranţă. Timpul mic de răspuns de numai 10ms permite distanţe de securitate scurte. Terminalele cu cleme fără şurub asigură timpi de mentenanţă extrem de reduşi. Carcasa subţire asigură spaţiu redus în tabloul electric, iar opţiunile versatile de diagnoză oferă intervenţii rapide şi uşoare pentru remedierea eventualelor defecte.

Caracteristici
Relee de securitate pentru componente electrosensibile de securitate (bariere şi cortine optice, scannere laser şamd) şi comutatoare de securitate (zăvoare electromecanice, senzori non-contact şamd)
Nivel de securitate de până la PLe cf SR EN ISO 13849 şi respectiv SIL3 cf. IEC 61508
2 ieşiri de securitate, timp redus de răspuns de 10ms
Carcasă subţire, terminale cu cleme
Diagnoze prin LED-urile de stare şi ieşiri dedicate cu semnal de diagnosticare

IME2S − monitorizare securizată a poziţiei cu senzori inductivi
Senzorii inductivi de securitate din familia IME2S sunt folosiţi pentru monitorizarea poziţiei de siguranţă şi a zonelor periculoase. Mulţumită designului extrem de compact şi a gamei variate de versiuni de conectare aceştia oferă integrare optimă în proiectul maşinii. IME2S funcţionează cu detecţie fără contact şi nu se defectează uşor.
Senzorii de securitate inductivi nu necesită un actuator separat în aplicaţiile de monitorizare de securitate în care pot fi integraţi. Dimpotrivă, detecţia este activată de prezenţa obiectelor metalice din imediata proximitate.
Senzorii IME2S sunt puternic indepen­denţi de toleranţele de montare, lucru ce simplifică mult montarea şi ajustarea acestora.
IME2S pot fi conectaţi la un sistem de control de securitate (de ex., un safePLC) prin ieşirile automonito­rizate OSSD, permiţând niveluri ridicate de securitate de până la PLd, cf. SR EN ISO 13849.

Caracteristici
Carcase filetate standard, cu filete M12, M18 şi M30
Nivel de securitate de până la PLd cf SR EN ISO 13849
Distanţe crescute de detecţie, între 4mm şi 15mm
Două semnale de securitate automonitorizate, de tip OSSD
Clasă de protecţie IP67
Versiuni cu conector M12, precablate sau cu cablu cu conector tată M12

MLP1 − comutator de securitate non-contact, cu blocare magnetică
Un comutator de securitate de tipul MLP1 cu funcţie de blocare mag­netică reprezintă soluţia eficientă pentru aplica­ţiile care au nevoie de protecţia proceselor de fabricaţie în plus faţă de funcţia de securitate. Comutatorul cu trans­ponder foloseşte ieşirile digitale automonitori­zate pentru a garanta un nivel maxim de securitate la protecţia la acces prin porţi în celule îngrădite. În plus, un electromagnet puternic asigură că poarta rămâne închisă pe durata procesului de fabricaţie, acesta fiind astfel neîntrerupt. Combinaţia acestor două tehnologii asigură toleranţă mare de offset a porţilor, în plus, fiind inovator şi conceptul de montare cu actuatori cu carcasă subţire ce permite integrarea optimă în proiectul maşinii.

Caracteristici
Forţă mare de blocare, de 500N
Forţă de reţinere de 25N
Nivel de securitate de până la PLe cf SR EN ISO 13849 şi respectiv SIL3 cf SR EN 61508 pentru aplicaţii de protecţie acces prin porţi
Toleranţă de ±5 mm
Montare standard sau încastrată
Clasă de protecţie IP67
Versiuni cu doi conectori M12 cu opţiune de montare în cascadă

Mihai Priboianu
Aurocon COMPEC SRL
COMPEC-lOGO

Distribuitor autorizat SICK:
AUROCON COMPEC srl   |   www.compec.ro

S-ar putea să vă placă și

Adaugă un comentariu