DSC6000 – cele mai mici şi economice oscilatoare MEMS din industrie

by donpedro

News_EA0916_MC1344---MEMS-Oscillator_NEWSMicrochip a anunţat disponibilitatea familiei DSC6000 de oscilatoare MEMS (Micro-Electro-Mechanical Systems). Noua familie reprezintă cel mai mic oscilator MEMS MHz din industrie, cu cel mai redus consum energetic pe întreg domeniul de frecvenţă de la 2 KHz la 100MHz.
Oscilatoarele DSC6000 MEMS cu o singură ieşire sunt alegeri excelente pentru utilizare ca referinţe de ceas în dispozitive mici alimentate de baterii, precum dispozitive purtabile sau pentru Internetul Lucrurilor (IoT), pentru care sunt esenţiale dimensiuni reduse, consum energetic scăzut şi siguranţă în funcţionare pe termen lung. Ele corespund de asemenea cerinţelor stringente de siguranţă şi durabilitate mecanică din cadrul standardului pentru industria auto AEC-Q100 (Automotive Electronics Council), astfel că sunt bine primite în aplicaţii “sub capotă”.
Oscilatoarele Microchip DSC6000 sunt protejate în capsulă standard industrial DFN cu 4 pini, începân­d de la dimensiuni de 1,6 mm × 1,2 mm până la 7 mm × 5 mm şi consumă tipic numai 1,3mA, mai puţin de jumătate din consumul de curent al celui mai economic energetic oscilator bazat pe cuarţ. Acestea acoperă domeniul maxim al temperaturii de operare şi anume de la -40°C la +85°C, iar deriva maximă pe acest domeniu este de ±25 ppm. Faţă de un oscilator cu cuarţ, aceste circuite pot susţine şocuri de 500 de ori mai ridicate şi vibraţii de 5 ori mai mari, asigurând soliditate în majoritatea mediilor de operare.
Unealta de configurare online ClockWorks® de la Microchip permite proiectanţilor să selecteze cu uşurinţă oscilatorul corect în termeni de frecvenţă, dimensiune capsulă, domeniu temperatură şi ppm, iar apoi, prin aceeaşi unealtă, se pot solicita mostre din oscilatorul selectat. Kitul de programare TimeFlash oferă o generare imediată a frecvenţei prin fuziunea memoriei OTP (One-Time Programmable) într-o capsulă DSC6000 “oarbă”, componentă ce poate fi comandată separat.
Pentru mai multe informaţii, vizitaţi website-ul Microchip: http://www.microchip.com/DSC6000

Microchip Technology | www.microchip.com

S-ar putea să vă placă și

Adaugă un comentariu