Liniarizatorul MIMO deschide calea pentru implementarea de reţele economice energetic

by donpedro

Maxim_SC2200_Image_SProiectanţii pot acum obţine interfeţe RF mici, de joasă putere şi economice cu ajutorul liniarizatorului amplificator de putere RF (RFPAL) cu două canale, SC2200 de la Maxim Integrated Products, Inc.

Liniarizatorul permite amplificatoarelor de putere să consume cu până la 70% mai puţină energie. Suplimentar, el reduce costul listei de materiale necesare (BOM) cu până la 50%, şi este de până la 8 ori mai mic decât soluţiile digitale DPD de pe piaţă. Aplicarea SC2200, care ocupă mai puţin de 1 inch pătrat de spaţiu de placă, creşte substanţial eficienţa amplificării de putere, consumând în acelaşi timp mai puţin de 1,5W atunci când ambele căi sunt complet operaţionale. Aceasta permite producătorilor să realizeze avantaje competitive semnificative şi ajută operatorii să respecte cerinţele de costuri reduse de operare şi dezvoltare.

Odată cu creşterea exponenţială a traficului de date celular, industria comunicaţiei migrează de la reţele macro centrate pe voce la reţele eterogene, cu acoperire şi capacitate îmbunătăţite. SC2200 este o alternativă superioară la metodele ineficiente anterioare, fiind preferată deoarece nu necesită dezvoltare de algoritmi complecși sau software. Circuitul este caracterizat de un pre-amplificator integrat şi o sursă single de 1,8V, lucrând optim pentru o gamă largă de arhitecturi de amplificare de putere, tehnologii şi nivele de putere. Liniarizatorul este potrivit pentru sisteme 2G, 3G şi 4G, incluzând TD-LTE şi FD-LTE. El este ideal pentru aplicaţii de infrastructură celulară, precum staţii de bază macro şi mici, sisteme de antene distribuite (DAS), sisteme de antene active (AAS), precum şi alte sisteme cu intrări şi ieşiri multiple (MIMO).

Mai multe informaţii despre SC2200 de la Maxim: http://bit.ly/Maxim_SC2200

Video despre SC2200 de la Maxim: http://bit.ly/Maxim_SC2200_Video

Avantaje cheie

Performanţe excelente: respectă cerinţele reglementărilor de emisie spectrală şi EVM (error vector magnitude)

Consum energetic redus: consumă cu până la 70% mai puţină energie comparativ cu un amplificator de putere de 37dBm operat în back-off

Cost redus listă de materiale necesare: reducere cost cu 50% faţă de un sistem DPD

Dimensiune mai mică: dimensiune de 8x mai mică faţă de alte soluţii DPD de pe piaţă

Disponibilitate

Capsulă QFN SAWN 11mm × 11mm

Domeniul temperaturii de operare de la -40°C la +100°C

Sunt disponibile kituri de evaluare: SC2200-EVK900, SC2200-EVK1900 şi SC2200-EVK2400

Maxim Integrated
www.maximintegrated.com

S-ar putea să vă placă și

Adaugă un comentariu