Editorial – de Gabriel Neagu

1 APRILIE 2015

Expoziţia “Embedded World 2015”, care a avut loc la Nurnberg, anul acesta, la sfârşitul lunii Februarie îşi merită cu prisosinţă locul I, în topul celor mai bune expoziţii de profil din lume. A fost a 13-a ediţie şi a înregistrat, din nou, o serie de recorduri printre care: 902 (+5%) firme expo­zante din 37 de ţări şi peste 25,500 de vizitatori din 70 de ţări!
Domeniile “atacate” de majoritatea firmelor expozante ne oferă deja tendinţele din lumea “embedded” pentru următoarea perioadă de timp: Internetul Lucrurilor (IoT) ţine cu siguranţă “capul de afiş”, dar nu sunt departe aplicaţiile wireless,

Copyright: NuernbergMesse / Frank Boxler

telecomunicaţiile, industria auto şi industria aerospaţială, dar şi alte domenii “mai pământene” precum segmentul sistemelor de afişare şi aplicaţiile de putere, înţelegând aici toate aplicaţiile care urmăresc reducerea consumului de putere, cerinţă extrem de importantă în sistemele portabile şi bineînţeles, din nou, în toate dispozitivele care se adresează segmentului IoT.
Revista noastră a înţeles “mesajul” şi vă propune subiecte ancorate în cele mai importante domenii ale electronicii enumerate mai sus.
Chiar începând din această ediţie!

Copyright: NuernbergMesse / Frank Boxler

Pe lângă acestea, nu pot să nu remarc un articol tehnic excepţional semnat de Maxim Integrated care face o descriere detaliată a noului concept industrial “Industry 4.0”.
Pe de altă parte, vom încerca în ediţiile viitoare să abordăm un subiect care a cam lipsit din paginile revistei noastre: FPGA.
Este un domeniu “premium”, sau dacă vreţi, “pentru cunoscători”, dar merită aprofundat cel puţin din două motive: este o adevărată rampă de lansare (şi o carte de vizită excepţională) pentru inginerii proiectanţi care vor să-şi constru­iască o carieră profesională oriunde în lume, iar pe de altă parte, “avem cu cine”; un colaborator pe măsură – compania Altera – un jucător de vârf din lumea FPGA! Doar lipsa de spaţiu ne-a adus în imposibilitatea de a lansa un nou concurs – Altera, dar este pregătit pentru luna Mai. Acesta este doar începutul!

gneagu@electronica-azi.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • Folosim datele dumneavoastră cu caracter personal NUMAI pentru a răspunde comentariilor/solicitărilor dumneavoastră.
  • Pentru a primi raspunsuri adecvate solicitărilor dumneavoastră, este posibil să transferăm adresa de email și numele dumneavoastră către autorul articolului.
  • Pentru mai multe informații privind politica noastră de confidențialitate și de prelucrare a datelor cu caracter personal, accesați link-ul Politica de prelucrare a datelor (GDPR) si Cookie-uri.
  • Dacă aveți întrebări sau nelămuriri cu privire la modul în care noi prelucrăm datele dumneavoastră cu caracter personal, puteți contacta responsabilul nostru cu protecția datelor la adresa de email: gdpr@esp2000.ro
  • Abonați-vă la newsletter-ul revistei noastre