Microchip lansează modulul inteligent RN4020 Bluetooth®

by donpedro

Microchip anunţă lansarea primului său modul Bluetooth® 4.1 de joasă energie. RN4020 este realizat pe baza puternicii experienţe a Microchip în ceea ce priveşte Bluetooth

Classic şi dispune atât de certificări mondiale, cât şi certificare SIG (Bluetooth Special Interest Group). Pachetul integrat BTLE (Bluetooth Low Energy) şi suportul on board pentru profile uzuale SIG de joasă energie scurtează timpul de lansare pe piaţă, asigurând compatibilitatea Bluetooth, eliminând costurile ridicate de certificare şi reducând riscurile de dezvoltare. Modulul este de asemenea pre-încărcat cu profilul de date de joasă energie MLDP (Microchip Low-energy Data Profile), ceea ce permite proiectanţilor să trimită cu uşurinţă orice tip de date prin legătură BTLE.
RN4020 se poate conecta cu orice microcontroler cu interfaţă UART, inclusiv cu sute de microcontrolere PIC®, sau poate opera de sine stătător fără un microcontroler, cu scop de colectare şi comunicare de date, precum o baliză sau un senzor. Operarea independentă este facilitată de modalitatea unică de scriere fără compilare a Microchip, care permite configurarea modulului prin interfaţă de comandă simplă ASCII, fără a fi necesare unelte sau compilare.
Modulul inteligent Microchip RN4020 Bluetooth LE include tot hardware-ul, software-ul şi certificările de care au nevoie proiectanţii pentru a aduce în proiectele lor această modalitate de conectare de joasă energie. RN4020 furnizează de asemenea o antenă integrată pe PCB cu putere de transmisie de 7 dBm şi o sensibilitate de recepţie de -92.5dBm, permiţând operarea la peste 100 metri. Dispozitivul are o formă compactă de numai 11,5 mm × 19,5 mm × 2,5 mm.

Microchip Technology
www.microchip.com/get/K6QA

S-ar putea să vă placă și

Adaugă un comentariu