Silicon Labs lansează cele mai mici și mai eficiente din punct de vedere energetic ceasuri PCI Express din industrie

by donpedro

Silicon Labs și-a extins portofoliul său de soluții de timing PCI Express (PCIe) cu noi generatoare de ceas PCle cu două ieșiri, care oferă cea mai mică amprentă și cel mai mic consum de putere din piață.
Concepute pentru a satisface specificațiile stricte ale standardelor PCIe 1/2/3, generatoarele de ceas Si52111 și Si52112 țintesc piața de consum, aplicațiile embedded, domeniul comunicațiilor și aplicațiile de întreprindere unde spațiul ocupat de placa de circuit, consumul de energie și costurile sistemului sunt critice.
Generatoarele de ceas de la Silicon Labs – Si5211x – sunt foarte bine potrivite pentru aplicațiile cu constrângeri de spațiu și pentru produse electronice de larg consum care necesită un consum de putere foarte mic precum camerele digitale care au nevoie de conectivitate conform standardului industrial PCIe. Ceasurile Si5211x sunt disponibile într-o capsulă TDFN de 3 mm × 3 mm cu 10-pini – cea mai mică amprentă disponibilă pe piața de timere PCIe. Aceste generatoare de ceas de foarte mică putere oferă un consum de curent de până la opt ori mai mai mic decât cel livrat de dispozitivele concurente (mai puțin de 15mA) simplificând astfel efortul proiectanților de a îndeplini cerințele reglementărilor privind energia verde crescând în același timp fiabilitatea sistemului. Dispozitivele îndeplinesc de asemenea, cerințele de bruiaj PCIe (cu până 50% din margine) permițând o rată de eroare de bit mai mică și îmbunătățind fiabilitatea.
În plus față de economia de energie și marja de bruiaj îmbunătățită, generatoarele de ceas Si5211x folosesc o tehnologie inovativă – buffer de ieșire push-pull. Comparativ cu soluțiile existente pe piață astăzi, generatoarele de ceas Si5211x PCIe integrează pe cip toți rezistorii terminali și de referință, eliminând nevoia de componente externe suplimentare.

Silicon Labs
www.silabs.com/pci-express-clocks

Adaugă un comentariu