Sursa revoluţiei

by donpedro

Software-ul, hardware-ul şi aplicaţiile open-source sunt fără dubii unele dintre cele mai importante idei ce schimbă industria electronicii. Această democratizare a proiectului şi tehnologiei inspiră o nouă generaţie de ingineri – echipa Farnell element14 priveşte îndeaproape acest lucru.

de Vandana Lokeshwar, Joseph Alderson
Open-source ca şi concept nu este nou, iar în termeni de calculatoare a apărut în jurul anilor 1950. Privind înapoi, la începutul secolului XXI, nu există dubii că mişcarea open-source deja câştiga un avânt enorm în numeroase domenii ale vieţii şi vor avea un impact radical asupra viitorului colectiv. De la mişcarea cu privire la software-ul gratuit ce a generat Linux-ul la universalele platforme Arduino, ce îşi găsesc calea în aproape toate ungherele ingineriei electronice, a fost o schimbare a atitudinii inginerilor la nivel individual şi chiar la nivelul corporaţiilor globale cu privire la ideea de open-source. Companii precum CircuitCo au luat modelul Arduino al unei platforme open-source şi l-a aplicat procesoarelor sale Texas Instruments OMAP™ bazate pe ARM® Cortex™-A8, asigurând existenţa unui întreg spectru de suport open-source pentru arhitecturile de la 8-biţi la 32-biţi. Alte companii precum Digilent din US şi Olimex din Bulgaria au îmbrăţişat de asemenea ideea de open-source ca un aspect central al kiturilor lor de dezvoltare şi gamei de software, producând plăci Arduino compatibile ca amprentă precum chipKIT şi OlimeXino.
Arhitecturi accesibile
În arhitecturile pe 32 de biţi există unele dintre cele mai interesante dezvoltări din evoluţia open-source. Embest element14 lansează acum o platformă de prototipare bazată pe ARM® Cortex™-M, cunoscută sub numele de COOKIE. Prin combinarea dintre amprenta Arduino familiară şi suportul hardware şi blocurile constructive software ce au fost dezvoltate de Embest element14, platforma COOKIE doreşte să facă arhitectura pe 32 de biţi la fel de accesibilă ca cea de 8 biţi. Ca şi platforma Arduino, platforma COOKIE poate fi programată în C sau C++ şi este suportată de IDE-ul Embest element14, Programator şi depanator flash (CoIDE, CoFlash şi CoLinkEx).
Nu există nici un dubiu că filozofiile ARM şi ale comunităţii open-source se împletesc în câteva aspecte importante, cu toate că poate fi dificil şi descurajator de pătruns în arhitectura pe 32 de biţi, în special prin comparaţie cu IDE-urile simple şi accesibile prezente pe platformele pe 8 biţi. Acesta este locul în care CooCox a făcut un pas important, oferind un set de unelte embedded, susţinute de o comunitate puternică şi hardware deschis sub licenţa Creative Commons BY-SA ce include schema, lista de materiale şi fişierele de proiectare PCB.
De la schemă la secret
Alte platforme de dezvoltare sunt de asemenea lansate ca schemă, deşi layout-ul plăcii în sine este un secret păzit, deoarece companiile pun accentul pe timpul şi priceperea necesare pentru a transforma o schemă într-un layout de placă. În ciuda auto-router-elor (auto-trasare) disponibile în majoritatea uneltelor CAD, există cel mai adesea un ochi uman şi o atingere umană cu o importanţă crucială.
Acesta este motivul pentru care clonele Arduino ce se bazează pe amprente Uno şi Mega sunt aşa depopulare: idea că avantaje mai mari vin din construirea pe baze solide mai puţin decât dezvoltarea de la nivel de schemă este una adânc impregnată în inginerie. Şi totuşi, pentru mulţi ingineri există o necesitate inerentă de a proteja anumite aspecte ale proiectului şi plăcii, precum Raspberry Pi ce are un background de open-source dar conţine şi caracteristici patentate.
Educaţie Open-Source
În educaţie sunt de cele mai multe ori adoptate soluţii hardware şi software open-source. Fie că e vorba despre utilizarea gEDA pentru simularea schemelor, sau CooCox ca un IDE, există o vastă pleiadă de unelte disponibile pentru învăţământ. Cu forumuri în creştere, de la Stackoverflow şi GitHub la comunitatea element14, suportul pentru proiecte open-source nu a fost niciodată aşa de mare sau accesibil, adăugând o nouă dimensiune dezvoltării open-source. Cursurile universitare sunt acum frecvent ţinute utilizând plăci precum chipKIT Uno 32™ şi originalul Arduino Uno, permiţând studenţilor să facă primii lor paşi în utilizarea Microchip PIC32MX sau Atmel 8-biţi ATmega328, cu toate că există un interes crescut în învăţarea arhitecturilor ARM pe 32 de biţi. Convenabilele plăci ARM®Cortex™- M precum COOKIE, cuplate cu IDE-uri gratuite sau de încercare de la majoritatea producătorilor sau complet open-source, au diminuat bariera de intrare către această tendinţă.
Apare deja o nouă generaţie de ingineri inspiraţi de mişcarea open-source, iar cu un întreg univers de IDE-uri, depanatoare, programatoare şi platforme de dezvoltare open-source pentru a-i susţine, suntem martorii unei revoluţii similare cu ceea ce Linux a însemnat pentru sistemele deschise. Aşa cum Android prezintă rezultatul a zeci de mii de ore de efort combinat pe întreg globul şi a devenit de departe cel mai cunoscut sistem de operare pentru telefoane inteligente, poate că umilele proiecte ce apar pe Hack a Day şi element14 vor conduce într-o zi la evoluţii mondiale fenomenale.
Vandana Lokeshwar este manager regional de dezvoltare tehnică şi Joseph Alderson inginer de marketing tehnic la Farnell element14

Farnell element14
www.ro.farnell.com
info-ro@farnell.com

S-ar putea să vă placă și

Adaugă un comentariu