Arrow Electronics lansează platforma de proiectare online FPGA

by donpedro

Arrow Electronics a lansat o platformă de proiectare online pentru soluţii FPGA (Field-Programmable Gate Array). Platforma de proiectare FPGA Arrow oferă un mediu de proiectare sofisticat pentru definirea şi optimizarea surselor de putere incluzând specificaţiile de conversie în doar câteva minute.
Platforma de proiectare FPGA conţine scheme electronice complet interactive pentru proiectarea soluţiilor de putere, permite verificarea instantanee a tensiunilor şi conexiunilor şi generează lista completă a materialelor necesare proiectului. Echipele de inginerie aflate în diverse locaţii din lume pot partaja şi dezvolta acum proiectele lor stocate în nor (online). Toţi parametri de proiectare ai sistemului sunt compilaţi automat şi disponibili pentru descărcare. Utilizatorii începători pot învăţa despre modul cum se dezvoltă o configuraţie de putere FPGA precum şi despre specificaţiile tehnice în timp ce experţii pot ajusta cerinţele lor de proiectare.

Arrow Electronics
http://arrow.transim.com

S-ar putea să vă placă și

Adaugă un comentariu