Editorial – de Gabriel Neagu

3 MAI 2012

Trebuie să recunosc faptul că am fost foarte plăcut surprins să aflu că unul dintre cele mai importante concursuri internaţionale de electronică – EMEA Freescale Cup – a fost câştigat de o echipă formată din studenţi ai Universităţii Tehnice “Gh. Asachi” din Iaşi. Nu pot să le transmit decât un simplu Bravo! şi Succes! la finala care se va organiza în cadrul Freescale Technology Forum (FTF) în San Antonio, Texas, 18 – 21 Iunie. Acolo vor concura împotriva finaliştilor din celelalte regiuni – Asia şi America. Detalii despre această reuşită internaţională puteţi afla în pagina 8 din acest număr.
Mai mult, luna trecută, Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației, alături de Liga Studenților Electroniști și Echipa ETTI Robochallenge au organizat etapa națională a concursului Robochallenge – o altă mare competiţie studențească de robotică.
Dacă mai ţinem cont şi de alte aplicaţii dezvoltate tot în domeniul roboţilor, putem spune că există premize ca acest sector să capete substanţă într-un orizont de timp nu prea îndepărtat.
Aşadar, sunt destule motive ca şi noi să începem să avem un conţinut editorial care să acopere domeniul roboţilor mai ales că unele dintre cele mai importante părţi componente ale roboţilor îl reprezintă sistemele embedded (unitatea centrală), modu­lele de alimentare şi de comandă – subiecte destul de familiare cititorilor noştri. Chiar în paginile acestui număr veţi găsi o serie de aplicaţii interesante din domeniul surselor de alimentare.
Şi dacă tot am început cu concursuri voi termina în aceeaşi notă: răsfoind ultimul număr al revistei noastre aveţi şansa de a câştiga trei premii extrem de interesante, iar accesând pagina noastră de pe Facebook veţi găsi încă multe alte concursuri cu premii oferite de Microchip şi Farnell.

gneagu@electronica-azi.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • Folosim datele dumneavoastră cu caracter personal NUMAI pentru a răspunde comentariilor/solicitărilor dumneavoastră.
  • Pentru a primi raspunsuri adecvate solicitărilor dumneavoastră, este posibil să transferăm adresa de email și numele dumneavoastră către autorul articolului.
  • Pentru mai multe informații privind politica noastră de confidențialitate și de prelucrare a datelor cu caracter personal, accesați link-ul Politica de prelucrare a datelor (GDPR) si Cookie-uri.
  • Dacă aveți întrebări sau nelămuriri cu privire la modul în care noi prelucrăm datele dumneavoastră cu caracter personal, puteți contacta responsabilul nostru cu protecția datelor la adresa de email: gdpr@esp2000.ro
  • Abonați-vă la newsletter-ul revistei noastre