Microcontrolere Kinetis K

2 APRILIE 2012

Seria de microcontrolere (MCU) Kinetis K de la Freescale Semiconductor are un portofoliu ce conține mai mult de 200 de microcontrolere compatibile, bazate pe arhitectură ARM® Cortex™-M4 core, având consum redus de energie și performanţe înalte. Microcontrolerele Kinetis sunt proiectate pentru a avea performanţe scalabile, de integrare, conectivitate, comunicare, interfațare om-mașină (HMI) şi de securitate, reducând costurile de proiectare și fabricație.

Seria Kinetis cuprinde familii de dispozitive ce au caracteristici excepționale de integrare rapidă în aplicații de consum, medicale și industriale, conținând convertoare multiple de mare precizie (16-biți) pentru conversiile analog/digital (ADC) și digital/analog (DAC), amplificatoare programabile (PGA) și memorie FlexMemory (EEPROM). Familia de microcontrolere se livrează împreună cu puternica și eficienta platformă de dezvoltare Freescale Tower System, ce dispune de o mare colecție open source de module standardizate la dimensiuni form factor cu funcții de conversie a semnalelor, prelucrare, afișare, comunicație şi de control. Modulele de control sunt bazate, în principal, pe microcontrolere Kinetis. Familia Kinetis este însoțită de pachete de programe performante: MQX RTOS – Sistem de Operare în Timp Real și CodeWarrior IDE (Integrated Development Environment) – Mediu de Dezvoltare Integrat, Processor Expert – autogenerator de cod şi are un sprijin larg de la alte firme mari ca IAR Systems, Keil, Green Hills şi alţi parteneri ce contribuie la dezvoltarea colecției de module Tower System. Familia Kinetis K este parte a programului Freescale numită generic Energy Efficient Solutions şi a programului Product Longevity care au ca țintă scăderea consumului de energie electrică a dispozitivelor și a sistemelor electronice şi creșterea continuă a performanțelor la nivele extrem de înalte. Componentele noi care se adaugă familiei păstrează compatibilitatea semnalelor și a pinilor încapsulării pentru o rapidă integrare în proiecte existente și scurtarea timpului de lansare pe piață a noilor produse.

Seria Kinetis K are microcontrolere dedicate aplicaţiilor:
• K10 Baseline MCU
• K20 USB MCU
• K30 Segment LCD MCU
• K40 USB & Segment LCD MCU
• K50 Measurement MCU
• K60 Ethernet Crypto MCU
• K70 grafic LCD de MCU-uri

Portfoliul seriei K de microcontrolere Kinetis

K10
Familia Kinetis K10 MCU este punctul de intrare în portofoliul Kinetis. Dispozitivele pornesc de la 32 KB flash de mici dimensiuni 5×5mm într-o capsulă QFM 32-pini, ajungând la 1MB într-o capsulă MAPBGA 144-pini cu o bogată suită de periferice analogice, comunicație, timing și control. Familia K10 are o mare densitate de memorie și include o unitate de calcul single precision floating point și un controler de memorie cu arhitectură NAND flash. Compatibilitatea la pini, capabilitățile flexibile de consum redus (low-power) și inovatoarea memorie FlexMemory ajută la rezolvarea problemelor la implementarea în sistem.

K20
Familia Kinetis K20 MCU este compatibilă la pini, la periferice și software cu familia K10 MCU și include o interfață de comunicație de mare viteză (full and high speed) USB 2.0 On-The-Go având capabilitatea de detectare a unui dispozitiv de încărcare. Dispozitivele K20 MCU pornesc de la 32 KB flash de mici dimensiuni (5×5mm) într-o capsulă QFM 32-pin, ajungând la 1MB într-o capsulă MAPBGA 144-pini cu o bogată suită de peri­ferice analogice, comunicație, timing și control.
Familia K20 are o mare densitate de memorie și include o unitate de calcul single precision floating point și un controler de memorie cu arhitectură NAND flash.

K30
Familia Kinetis K30 MCU are la bază structura fami­liei K10 MCU, având în plus un controler flexibil și low-power pentru a comanda un display LCD cu până la 320 segmente. Dispozitivul pornește de la memoria 64 KB flash, în capsula LQFN 64-pini și se extinde până la 512 KB, în capsula MAPBGA 144-pini, are o mare densitate de memorie și include o unitate de calcul single precision floating point și un controler de memorie cu arhitectură NAND flash.

K40
Familia Kinetis K40 MCU este compatibilă la pini, periferice și software cu familia K10 MCU, la care se adaugă interfața de viteză (full-speed) USB 2.0 On-The-Go având capabilitatea de a detecta un dispozitiv de încărcare. Aceasta are în plus un controler flexibil și low-power pentru a comanda un display LCD cu până la 320 segmente. Dispozi­tivul pornește de la memoria 64 KB flash, în capsulă LQFN 64-pini și se extinde până la 512 KB, în capsulă MAPBGA 144-pini, cu o bogată suită de periferice analogice, timing și control.

K50
Familia Kinetis K50 MCU este compatibilă la pini, periferice și software cu alte microcontrolere din seria Kinetis și oferă proiectanților un instrument puternic– Analog Measurement Engine – ce constă în amplificatoare operaționale și transimpedanță, convertoare analog/digitale (ADC) de înaltă rezoluție și module digital/analogice (DAC). Familia K50 are caracteristici IEEE®1588 Ethernet și hardware encryption şi o interfață de viteză (full-speed) USB 2.0 On-The-Go ce are capabilitatea de a detecta un dispozitiv de încărcare, având în plus un controler flexibil și low-power pentru a comanda un display LCD cu până la 320 segmente. Dispozitivul K50 MCU pornește de la memoria 128 KB flash, în capsulă LQFN 64-pini și se extinde până la 512 KB, în capsulă MAPBGA 144-pini.

K60
Familia K60 include IEEE®1588 Ethernet și hardware encryption, capabilitatea de tamper detect, interfața de viteză (full-and high-speed) USB 2.0 On-The-Go cu capabilitatea de a detecta un dispozitiv de încărcare având în plus un controler flexibil și low-power pentru a comanda un display LCD cu până la 320 segmente. Dispozitivul pornește de la memoria 256 KB flash, în capsulă LQFN 100-pini și se extinde până la 512 KB, în capsulă MAPBGA 256-pini, cu o bogată suită de periferice analogice, timing și control. Familia K60 are o mare densitate de memorie și include o unitate de calcul single precision floating point, un controler NAND flash și un controler DRAM.

K70
Familia Kinetis K70 MCU include memoria 512KB-1MB flash, o unitate de calcul single precision floating point, controler LCD grafic, interfața de viteză (full-and high-speed) USB 2.0 On-The-Go ce are capabilitatea de a detecta un dispozitiv de încărcare, IEEE®1588 Ethernet și hardware encryption, capabilitatea de tamper detect, controler NAND flash.
Dispozitivele K70 MCU în capsulă 256-pini includ un DRAM controler pentru expansiunea sistemului. Familia K70 este disponibilă în capsule MAPBGA 196-pini și 256-pini.

Documentaţii Freescale
KNTSK10FMYLS
KNTSK20FMYLS
KNTSK30FMYLS
KNTSK40FMYLS
KNTSK50FMYLS
KNTSK60FMYLS
KNTSK70FS.

Câştigătorul platformei de dezvoltare “Project Board Student Leaning Kit”:
Ghinet Alexandru, Timişoara

Distribuitori Freescale în România
Arrow Electronice SRL • 026 4417251 • office@arrowromania.com
EBV Elektronik • 021 5296911 • catalin.raduta@ebv.com
Farnell • 0800 894 946 • info-ro@farnell.com
Future Electronics SRL • 0264 457774 • info-RO-future@futureelectronics.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • Folosim datele dumneavoastră cu caracter personal NUMAI pentru a răspunde comentariilor/solicitărilor dumneavoastră.
  • Pentru a primi raspunsuri adecvate solicitărilor dumneavoastră, este posibil să transferăm adresa de email și numele dumneavoastră către autorul articolului.
  • Pentru mai multe informații privind politica noastră de confidențialitate și de prelucrare a datelor cu caracter personal, accesați link-ul Politica de prelucrare a datelor (GDPR) si Cookie-uri.
  • Dacă aveți întrebări sau nelămuriri cu privire la modul în care noi prelucrăm datele dumneavoastră cu caracter personal, puteți contacta responsabilul nostru cu protecția datelor la adresa de email: gdpr@esp2000.ro
  • Abonați-vă la newsletter-ul revistei noastre