U2942A – Aplicaţia soft pentru măsurători parametrice

by donpedro

Cine caută un trasator de curbe I/V economic şi performant pentru caracterizarea dispozitivelor electronice va găsi la Agilent soluţia “U2942A Parametric Measurement Manager Pro (PMM Pro)” care răspunde cel mai bine acestei dorinţe.

Aplicaţia software operează cu unităţile sursă/monitor (SMU) de tip U2722A U2723A de tip modular USB şi permite analiza dispozitivelor semiconductoare discrete fără a fi nevoie de alte operaţii suplimentare.
Aplicaţia soft Agilent PMM Pro controlează unităţile SMU de tip U272XA şi execută măsurători de curent şi tensiune pentru diode, tranzistori bipolari şi tranzistori cu efect de câmp. Aplicaţia soft trasează apoi curbele I/V folosind rezultatele măsurătorilor.
Interfaţa intuitivă către utilizator simplifică configurarea şi testarea şi dă posibilitatea utilizatorului să se focalizeze pe analiza datelor. Aplicaţia permite definirea de funcţionalităţi proprii utilizatorului, are incluse funcţii matematice disponibile utilizatorului pentru reducerea timpului de testare şi execută secvenţe de test automate. Aplicaţia şi modulele SMU cu 3 canale permit o operare în 4 cadrane cu o sensibilitate de măsură de 100 pA, rezoluţie de 16 biţi şi o precizie de bază de 0,1%.

Figura 1: Configuraţia de lucru

Unitatea SMU tip U2723A, controlată pe USB, este mai mult decât o sursă de alimentare de curent continuu, unitatea SMU este capabilă să opereze în 4 cadrane, acţionând ca o sursă de curent sau ca o sarcină cu ambele polarităţi ale tensiunii de ieşire. În plus, U2723A are incluse:
• “test scripturi” pentru reducerea timpului de măsură;
• timp de creştere/scădere scurt, de ordinul milisecundelor, pentru a îmbunătăţirea productivităţii la testarea în fabricaţie a dispozitivelor semiconductoare.
Agilent Technologies mai produce unităţi SMU modulare de tipul N6781A/N6782A pentru şasiul N6705A şi aplicaţia software 14585A. Aceste module sunt recomandate pentru domeniul de tensiuni de ± 20V, curenţi de ± 3A şi putere maximă de 20W. Precizia de bază este 0,025%.

Figura 2: Modulul U2723A, caracteristica I/V

N6781A oferă posibilitatea măsurării consumului de putere al echipamentelor alimentate pe baterie. Acest SMU are rezistenţa de ieşire programabilă între – 40 mΩ şi +1 Ω, pentru a simula rezistenţa internă a unei baterii şi are încorporat un digitizor cu ceasul la 200kHz. În acest fel puterea este măsurată la fiecare 5μs.
N6782A poate modula ieşirea cu semnal până la 100kHz şi poate funcţiona în două cadrane. Aceste caracteristici îl recomandă pentru testarea convertoarelor DC/DC, unităţi de management al puterii (PMU), amplificatoare de putere şi circuite integrate de management al puterii (PMICs).
N6781A are şapte moduri de utilizare selectabile de utilizator, iar N6782A are cinci moduri de utilizare selectabile de utilizator:

• Sursă de alimentare în două cadrane;
• Sursă de alimentare unipolară (un cadran);
• Sarcină de curent constant (cc);
• Sarcină de tensiune constantă (vc);
• Echipament de măsurare a curentului (ammeter);
• Emulator de baterii (numai N6781A);
• Încărcător de baterii (numai N6781A).

COMTEST SRL
Str. Olari nr. 7A, Et. 6, Sector 2, 024056 Bucureşti
Tel: +40 21 2110883
Fax: +40 21 2110884
contact@comtest.ro
office@comtest.ro
www.comtest.ro

Adaugă un comentariu