Europlacer „FLEXYS 10”

2 MAI 2011

Valoare integrată şi flexibilitate remarcabilă

Principiul de bază al conceptului Europlacer este cel de „Inteligenţă Integrată” ceea ce recomandă echipamentele astfel proiectate ca pe maşini perfecte, destinate unei producţii SMT high-mix de mare fiabilitate şi flexibilitate. Faţă de alţi producători care adaptează un pachet de feeder-e inteligente unui echipament de plantare deja existent, conceptul de „Inteligenţă integrată” de la Europlacer este definit prin faptul că flexibilitatea este ţel stabilit încă din faza de proiectare astfel încât toate aspectele arhitecturale ale maşinilor (configuraţia axelor, inventarierea feeder-elor, tehnologia capului de plantare, controlul software-ului şi sistemul de programare etc.) au fost gândite astfel încât să conlucreze cu feeder-ele într-un mediu variabil punând astfel la dispoziţia utilizatorului o productivitate de înaltă performanţă.
Printr-un deosebit raport randament/cost „Flexys-10” este soluţia perfectă pentru o producţie SMT high-mix de volum mic spre mediu. Capacitatea sa de plasare, evaluată la aproximativ 10000 componente/oră pentru dimensiuni ale componentelor de la 0201 până la cele mai mari componente existente pe piaţă (standard 50 × 50mm, opţional 70 × 70mm sau conectori cu L=100mm), acceptarea de PCB-uri cu lungime/lăţime de maxim 500mm/460mm (486mm independent) şi grosimi până la 4,5mm, deplasarea plăcii stânga-dreapta (opţional dreapta-stânga) şi înălţime reglabilă a liniei de transport PCB în limitele 890-975mm recomandă acest echipament ca pe una din cele mai flexibile maşini de pick&place din categoria soluţiilor low-cost.
Datorită unui cap rotativ cu 8 poziţii şi vizualizare de tip “on the fly”, echipamentul poate menţine o rată ridicată de plasare chiar şi pe plăci cu o mare varietate de componente.
Trăsătura de flexibilitate de neegalat ale maşinii „Flexys-10”, a tuturor sistemelor Europlacer de altfel, este dată de capacitatea standard ridicată de feeder-e inteligente pentru componente pe bandă de 8-88mm (128 × 8mm) şi a posibilităţii plasării acestora oriunde pe maşină care le va recunoaşte în mod automat şi va proceda la optimizarea programului în concordanţă cu poziţiile acestora lucru foarte util în cazul seriilor mici de producţie.
Printre opţiuni se numără o cameră inferioară fixă destinată recunoaşterii componentelor mai mari de 50 × 50mm sau cu forme neregulate respectiv componentelor cu terminale foarte fine, transportor semi-automat (stand alone) sau automat (in-line), ajustare automată în adâncime. De asemenea, se poate opta pentru un dispozitiv de distribuire a adezivului, verificare electrică respectiv un sequencer matriceal cu 30 de poziţii.
Creşterea eficienţei generale a echipamentului este datorată şi faptului că duzele inteligente pot fi locate în oricare din cele 32 de poziţii ale băncii de duze la care se adaugă şi posibilitatea de utilizare a echipamentului în mod of-line sau in-line.
„Flexys-10” încorporează un sistem 3D care optimizează procesul de plantare ceea ce face ca pe parcursul derulării acestuia sistemul să procedeze la compensarea pe X, Y respectiv pe înălţime eliminând astfel necesitatea ajustărilor manuale; forţa de plasare este astfel optimă chiar şi în cazul plăcilor deformate.
Echipamentul rulează sub un program de operare Windows iar performanţele avansate ale maşinii pot fi sporite printr-o serie software-uri grafice cu utilizare simplă ce includ un control echilibrat, managementul rapoartelor de informaţii şi trasabilitate totală.
Dimensiunile reduse şi forma compactă (1721 × 2359 × 1597mm), parametrii electrici economici (230/210 V, 1Ph, 50Hz, < 3kVA), condiţiile de funcţionare normale (temperatură 10° - 30°C şi umiditate mediu 20 - 80% RH) recomandă "Flexys-10" ca pe o soluţie extrem de competitivă pentru o gamă largă de cerinţe de asamblare SMT de volum mic sau mediu. Adrian Iliescu Interelectronic Romania SRL
+36 30 402-1987
+40 74 898-7270
adrian.iliescu@interelectronic.net
www.interelectronic.net

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • Folosim datele dumneavoastră cu caracter personal NUMAI pentru a răspunde comentariilor/solicitărilor dumneavoastră.
  • Pentru a primi raspunsuri adecvate solicitărilor dumneavoastră, este posibil să transferăm adresa de email și numele dumneavoastră către autorul articolului.
  • Pentru mai multe informații privind politica noastră de confidențialitate și de prelucrare a datelor cu caracter personal, accesați link-ul Politica de prelucrare a datelor (GDPR) si Cookie-uri.
  • Dacă aveți întrebări sau nelămuriri cu privire la modul în care noi prelucrăm datele dumneavoastră cu caracter personal, puteți contacta responsabilul nostru cu protecția datelor la adresa de email: gdpr@esp2000.ro
  • Abonați-vă la newsletter-ul revistei noastre