
Cu toate că ne aflăm în perioada vacanţei de vară vreau să lansez o temă interesantă care se va concretiza – sper – într-un viitor apropiat. Tema se referă la organizarea unei expoziţii virtuale de electronică. Există o anumită reţinere faţă de asemenea expoziţii determinată de lipsa contactului direct, a solicializării şi nu în ultimul rând, a întâlnirii cu prieteni sau diverşi colaboratori.
Dar nu trebuie ocolite nici părţile bune ale unei expoziţii viruale: costurile expozanţilor sunt diminuate considerabil (costuri de transport, cazare, diurnă, închirierea spaţiului, realizarea standului, precum şi costurile generate de activităţile de marketing precum broşuri, cataloage, cărţi de vizită şi multe alte lucruri). Chiar şi vizitatorii sunt scutiţi de o serie de costuri în cazul celor care vin din alte oraşe. Chiar nu de puţine ori lipsa vizitatorilor s-a datorat şi faptului că aceştia nu puteau veni la expoziţie în timpul săptămânii.
Pe lângă reducerea costurilor – subiect extrem de sensibil în asemenea momente generate de criza mondială – expoziţiile virtuale oferă multe alte avantaje interesante de care trebuie să se ţină cont: informaţiile (cererile, cotaţiile) sunt mult mai bine structurate şi păstrate direct în format digital (practic se elimină munca expozanţilor de colectare şi clasificare a tuturor cererilor la sfârşitul zilei sau imediat după terminarea expoziţiei); mai mult, se va diminua şi oboseala acumulată în timpul expoziţiei când – asaltaţi de vizitatori -aceştia trebuie să fie în permanenţă “la datorie” răspunzând prompt tuturor solicitărilor. La fel putem spune şi despre vizitatori; aceştia vor scăpa de oboseala acumulată de-a lungul unei zile printre standurile firmelor expozante. Nu trebuie uitat nici faptul că România este (încă) o piaţă interesantă din punct de vedere al serviciilor tehnologice oferite, al outsourcing-ului în general. O asemenea expoziţie ar putea fi destul de atractivă şi pentru multe din firmele Occidentale interesate de un prim contact cu piaţa din România.
gneagu@electronica-azi.ro