Suport tehnic şi tehnologic: Reparare / reprocesare module electronice

10 MARTIE 2010

Miniaturizarea continuă şi creşterea densităţii de componente pe suportul de cablaj imprimat ridică probleme specifice fiecărei etape din ciclul de viaţă al unui produs. Un segment important din serviciile oferite de Incubatorul Tehnologic şi de Afaceri CETTI-ITA din cadrul Universităţii Politehnice Bucureşti este determinat de utilizarea componentelor cu montare pe suprafaţă, în special componentele cu terminalele amplasate sub capsulă tip BGA (Figura 1) sau QFN (Figura 2). În etapa de mentenanţă trebuie să poată fi accesată individual fiecare componentă pentru a putea fi înlocuită în caz de defectare, fără a le afecta pe cele din jur în cursul reprocesării/reparării modulelor electronice. Activităţile de acest gen necesită un echipament adecvat intervenţiei la nivelul fiecărei componente în condiţii tehnologice optime. Cea mai bună soluţie o constituie o staţie de reprocesare/ reparare, CETTI-ITA fiind dotată cu un echipament tip PDR-X410-IR Rework Station (Figura 3). Algoritmul procedurii de lipire cu ajutorul staţiei presupune câţiva paşi: stabilirea profilului termic, pregătirea cablajului, alinierea şi plasarea componentei, lipirea propriu-zisă. Este necesară consultarea în prealabil a foii de catalog care prezintă profilul termic recomandat de producător pentru componentă. Încălzirea se face atât sub placa de cablaj, cât şi la suprafaţă prin radiaţie infraroşie focalizată pe capsulă, profilul termic fiind controlat de calculator. Pe baza datelor se setează parametrii staţiei, profilul termic rezultat (Figura 4) fiind comparat cu cel recomandat. Se verifică pe monitorul PC-ului răspunsul ansamblului la profilul selectat utilizând senzorii de temperatură cu şi fără contact. Pregătirea cablajului presupune curăţarea sa, încărcarea padurilor cu pastă şi depunerea de flux gel pe terminalele componentei. Alinierea capsulei este realizată prin vizualizarea simultană pe monitor a padurilor de pe cablaj şi a terminalelor de sub capsulă (Figura 5). După plasarea componentei pe cablaj se comandă procesul de lipire propriu-zis. În Figura 6 se prezintă operaţia de deslipire a unui CI tip BGA de pe o cartelă PC motherboard. Utilizând staţia PDR-X410 în cadrul laboratorului CETTI-ITA au fost soluţionate cereri din partea unor beneficiari pentru asamblarea unor componente pretenţioase, datorită tipului de capsulă şi sensibilităţii la temperatură (de exemplu, o cameră CCD în capsulă QFN, Sony ICX624; pentru care au fost necesare mai multe determinări de profiluri utilizând dummy-chips şi obturarea camerei cu folie protectoare). Referitor la acest tip de intervenţii, CETTI-ITA oferă:
• Cursuri de proiectare asistată de calculator a modulelor electronice conform criteriilor de proiectare pentru fabricaţie DFM şi cursul specializat pentru reprocesarea / repararea modulelor electronice IPC 7711/7721, oferite gratuit pe parcursul anului 2010 în cadrul proiectului ELAN dedicat promovării spiritului antreprenorial în domeniul electronicii. Cursul IPC 7711/7721 este oferit pe două nivele, de specialist respectiv instructor IPC, fiecare la absolvire fiind finalizate cu diplome IPC-SUA. Cursurile pot fi oferite atât la sediu, beneficiind de dotările CETTI-ITA, cât şi la sediul unor firme sau în cadrul altor universităţi din ţară, exemplu fiind cursul DFM susţinut la Univ. Politehnică Timişoara.
– Suport tehnic şi tehnologic pentru proiectarea DFM a modulelor electronice, oferit practic în fiecare zi atât pentru studenţii facultăţii cât şi pentru firme, un exemplu fiind fiind firma SELETRON din Bucureşti.
– Training pentru evaluarea şi utilizarea echipamentului de reprocesare;
– Servicii de asamblare, reprocesare / reparare pentru module electronice proiectate cu dispozitive şi circuite electronice cu montare pe suprafaţă tip BGA, QFN etc.
În colaborare cu Facultatea de Biologie se lucrează în prezent la realizarea de senzori dedicaţi studiului unor probe biologice, echipamentul CETTI- ITA, PDR-X410, fiind utilizat la conectarea unui cip pe un cablaj specializat.

Tel.: 021402 4650

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • Folosim datele dumneavoastră cu caracter personal NUMAI pentru a răspunde comentariilor/solicitărilor dumneavoastră.
  • Pentru a primi raspunsuri adecvate solicitărilor dumneavoastră, este posibil să transferăm adresa de email și numele dumneavoastră către autorul articolului.
  • Pentru mai multe informații privind politica noastră de confidențialitate și de prelucrare a datelor cu caracter personal, accesați link-ul Politica de prelucrare a datelor (GDPR) si Cookie-uri.
  • Dacă aveți întrebări sau nelămuriri cu privire la modul în care noi prelucrăm datele dumneavoastră cu caracter personal, puteți contacta responsabilul nostru cu protecția datelor la adresa de email: gdpr@esp2000.ro
  • Abonați-vă la newsletter-ul revistei noastre