MÃSURAREA PERTURBAÞIILOR RADIATE AMPLASAMENTE DE ÎNCERCARE

10 MARTIE 2010

Laboratorul de Compatibilitate Electromagnetică – EMCLab, care funcţionează în campusul Universităţii Ştefan cel Mare din Suceava şi acreditat de către RENAR Bucureşti în conformitate cu standardul internaţional SR EN ISO/CEI 17025:2005 pentru efectuarea de încercări de compatibilitate electromagnetică, are în dotare o cameră anecoică TDK 3M CISPR.
Dimensiunile exterioare ale camerei sunt de 8100 × 5500 × 6500mm iar distanţa de test este de 3m. Camera anecoică este realizată din tablă de oţel, pereţii fiind căptuşiţi cu 2 nivele de plăci de ferită de tip IB-011 şi parţial căptuşiţi cu absorbanţi TDK de tip IP-045C.
Domeniul de frecvenţe în care se pot face măsurători este cuprins între 30MHz şi 18GHz şi corespunde standardelor de emisii radiate ANSI C 63.4, EN 50147-2, CISPR 22 respectiv standardelor de imunitate la emisii radiate IEC 1000-4-3. Camera a fost furnizată de TDK RF Solutions şi a fost certificată de specialişti recunoscuţi la nivel mondial de la Austrian Research Centers GmbH – ARC, Seibersdorf Labor GmbH. Nivelul de atenuare al camerei, măsurat la punerea în funcţiune a laboratorului este prezentat în figura 1.
În cadrul laboratorului EMCLab putem efectua măsurători de perturbaţii radiate pentru toate categoriile de echipamente de tehnologia informaţiei, echipamente electrice şi electronice utilizate în medii rezidenţiale, comerciale şi uşor industriale, echipamente electrice şi electronice utilizate în medii industriale, echipamente de transmisie de bandă largă în 2,4GHz, echipamente pentru reţele de telecomunicaţii, dispozitive Bluetooth, dispozitive de mică distanţă SRD şi dispozitive RFID (lista completă a încercărilor este prezentată pe pagina web).
Acordăm sprijin producătorilor şi importatorilor de echipamente electrice şi electronice prin oferirea de consultanţă tehnică gratuită, suport pentru modificări ale produselor testate – în cazul în care măsurătorile nu se încadrează în limitele din standarde, inclusiv prin efectuarea de teste pre-compliance la preţuri extrem de scăzute.
În perioada 1 martie – 30 aprilie 2010, pentru toţi clienţii care se află la început de colaborare cu laboratorul nostru, încercările de imunitate la descărcări electrostatice ESD sunt gratuite.

Putem testa dispozitive electrice şi electronice care au dimensiuni exterioare maxime de 800 (L) × 800 (W) × 1200 (H)mm şi o greutate maximă de 500kg, în conformitate cu următoarele standarde:
– EN-55022
– EN-61000-4-2
– EN-61000-4-3
– EN-61000-4-11
Suntem acreditaţi pentru încercări care includ:
– Perturbaţii radiate (80 MHz – 3 GHz);
– Perturbaţii conduse la porturile de alimentare de la reţea;
– Imunitate la perturbaţii radiate RF;
– Imunitate la descărcări electrostatice ESD;
– Imunitate la scăderi de tensiune, întreruperi de scurtă durată şi variaţii de tensiune;
Pentru efectuarea încercărilor utilizăm cele mai moderne echipamente de măsură existente în acest moment pe plan mondial. Configuraţii de test particulare pot fi realizate la cerere.

Contact
Laboratorul de Compatibilitate Electromagnetică
Universitatea Ştefan cel Mare Suceava
Strada Universităţii, nr. 13, Corp G
Suceava, 720229, România
Tel.: 0745 594 640 (08-20)
Tel.: 0230 522 978 int. 160 (L-V între 08-16)
Fax: 0230 524 801
E-mail: contact@emclab.ro
www.emclab.eu
www.emclab.ro
www.emclab.info

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • Folosim datele dumneavoastră cu caracter personal NUMAI pentru a răspunde comentariilor/solicitărilor dumneavoastră.
  • Pentru a primi raspunsuri adecvate solicitărilor dumneavoastră, este posibil să transferăm adresa de email și numele dumneavoastră către autorul articolului.
  • Pentru mai multe informații privind politica noastră de confidențialitate și de prelucrare a datelor cu caracter personal, accesați link-ul Politica de prelucrare a datelor (GDPR) si Cookie-uri.
  • Dacă aveți întrebări sau nelămuriri cu privire la modul în care noi prelucrăm datele dumneavoastră cu caracter personal, puteți contacta responsabilul nostru cu protecția datelor la adresa de email: gdpr@esp2000.ro
  • Abonați-vă la newsletter-ul revistei noastre