ODU ROM MANUFACTURING aniversează 3 ani de la înfiinţare

23 MARTIE 2009

ODU ROM MANUFACTURING, divizie a companiei Germane ODU, specializată pe producţia de ansambluri de cabluri, a împlinit 3 ani de când a inaugurat unitatea de producţie, în urma unei investiţii iniţiale de 500.000 euro.
ODU ROM Manufacturing a fost înfiinţată în februarie 2006, în Sibiu, România, începându-şi activitatea în luna martie a aceluiaşi an, având 15 angajaţi. Un an mai târziu, februarie 2007, ODU ROM Manufacturing înregistra 100 de angajaţi. Organizată pe departamente specializate pe Calitate, Aprovizionare, Vânzări/Marketing, Logistică, IT, Tehnic, ODU ROM produce şi livrează conectică de cea mai înaltă calitate pe piaţa tehnologiei medicale, a telefoniei mobile şi telecomunicaţiilor, electronică şi automatică industrială, tehnologie de măsurare şi testare, industrie grea şi altele.
Firma a realizat în aceşti 3 ani o creştere continuă, atât a diversificării gamei de produse cât şi a numărului de angajaţi, ajungând în prezent până la 150 de angajaţi.
Creşterea noastră este de fapt creşterea clienţilor noştri, pe care o sprijinim prin furnizarea de soluţii care să crească competitivitatea şi productivitatea.
Compania a implementat în anul 2007 sistemul de management al calităţii ISO 9001:2000. Implementarea acestui sistem de management asigură o cât mai bună gestionare a activităţilor societăţii, avantaje concurenţiale şi credibilitate în faţa partenerilor de afaceri.

În acest articol, vă prezentăm câteva exemple de conectori ODU reprezentativi:

ODU MAC
Sistem modular de conectori / Modular attachable connector
– Ramă din aluminiu sau carcasă tip DIN
– Contacte de semnal, putere, tensiune înaltă, Coax, pentru fibră optică şi modul pneumatic
– Densitate înaltă a contactelor

ODU MINI-SNAP
Conectori cilindrici
– Conectori metalici cilindrici cu sistem de blocare Push-Pull
– 5 Serii
– 8 Mărimi
– 1- 40 contacte; contacte speciale
– Cicluri de mufare > 5000

ODU MINI-SNAP PC
– Conectori cilindrici din plastic
– 3 Mărimi
– Protecţie IP 50 şi IP 68
– 2-27 contacte; contacte speciale

ODU MEDI-SNAP
– Conectori cilindrici-speciali pentru industria medicală
– 1 Mărime
– 1-14 contacte; contacte speciale

ODU SINGLE CONTACTS
– Contacte arcuite, cicluri de mufare >100000
– Contacte lamelare, cicluri de mufare >10000
– Bucşă crestată, cicluri de mufare >5000
– f 0.6-50 mm, până la 2000 A

Contact
Ing. Alina Mitea
alina.mitea@odu-rom.ro
www.odu-rom.ro
ODU ROM Manufacturing – Sibiu, Romania
Tel: 0748144488
Fax: 0269 221006
Pentru informaţii generale accesaţi www.odu.de

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • Folosim datele dumneavoastră cu caracter personal NUMAI pentru a răspunde comentariilor/solicitărilor dumneavoastră.
  • Pentru a primi raspunsuri adecvate solicitărilor dumneavoastră, este posibil să transferăm adresa de email și numele dumneavoastră către autorul articolului.
  • Pentru mai multe informații privind politica noastră de confidențialitate și de prelucrare a datelor cu caracter personal, accesați link-ul Politica de prelucrare a datelor (GDPR) si Cookie-uri.
  • Dacă aveți întrebări sau nelămuriri cu privire la modul în care noi prelucrăm datele dumneavoastră cu caracter personal, puteți contacta responsabilul nostru cu protecția datelor la adresa de email: gdpr@esp2000.ro
  • Abonați-vă la newsletter-ul revistei noastre