NOU! CELE MAI PERFORMANTE OSCILOSCOAPE ŞI ANALIZOARE DE DATE SERIALE DE PE PIAÞÃ: WaveMaster SDA 8 Zi

21 FEBRUARIE 2009

Introducere WaveMaster / SDA 8 Zi
Noua serie de osciloscoape WaveMaster 8 Zi şi analizoare de date seriale SDA 8 Zi lansată recent de producătorul american LeCroy combină cea mai mare lăţime de bandă şi viteză de eşantionare de pe piaţă cu performanţa superioară a arhitecturii unice X-Stream II (patent LeCroy) pentru a maximiza viteza în toate aspectele – capturarea semnalelor de lăţime de bandă mare, procesare şi analiză a semnalului de 10-100 ori mai rapidă, răspuns instantaneu al instrumentului, şi transfer de date offline de 20 de ori mai rapid. Posibiltatea de upgradare completă a lăţimii de bandă face să fie simplu să rămâneţi conectaţi la noile tehnologii de înaltă viteză şi noile standarde de date seriale.
Noua linie de osciloscoape digitale WaveMaster de la LeCroy şi analizoarele de date seriale – seria 8 Zi – oferă o lăţime de bandă de până la 30GHz, o rată de eşantionare în timp real de până la 80GS/s, memorie de 512MB pentru analiză şi o declanşare la front mai mare de 15GHz. Cu o sensibilitate excepţională a instrumentului, un timp de procesare pentru analiză de 10-100 ori mai rapid, un afişaj extins de înaltă rezoluţie, de 15.3″ (cu 50% mai mare decât afişajele de 12.4″), format 16:9, sensibil la atingere (cu “touch-screen”), un instrument avansat de verificare cu precizie a integrităţii semnalului Eye Doctor™ II, impedanţă dublă de intrare de 50W şi 1MW, seria WaveMaster 8 Zi reprezintă cea mai versatilă platformă disponibilă de osciloscoape.
Pe langă toate aceste caracteristici unice, noua serie 8 Zi se bazează pe caracteristicile platformei 7 Zi (descrisă într-un articol anterior), cum sunt capturarea evenimentelor rare TriggerScan™, panoul frontal detaşabil, al doilea afişaj identic integrat (pentru suprafeţe active de afişare) şi transfer extern de date rapid LSIB. Combinaţia de performanţă, viteză, precizie şi posibilităţi oferă inginerilor o analiză mai profundă, o depanare mai rapidă şi o validare mai eficientă.
LeCroy a proiectat seria 8 Zi ca o singură platformă hardware, care suportă toate cele opt modele ale seriei cu o lăţime de bandă de la 4 la 30GHz. Aceasta înseamnă că inginerii pot influenţa investiţia şi pot rămâne la curent cu noile tehnologii de mare viteză şi noile standarde seriale prin cumpărarea lăţimii de bandă necesare pentru proiectele curente, şi upgrade-ul la o lăţime de bandă suplimentară după cum este necesar. Aceasta este o caracteristică foarte atractivă în momente de restrişte economică, în special pentru upgrade-uri disponibile până la 30GHz, deoarece actualmente companiile caută să minimizeze investiţiile de capital. Din perspectiva lăţimii de bandă, a ratei de eşantionare, a vitezei de procesare, a sensibilitaţii, a dimensiunii afişajului şi a domeniului, platforma WaveMaster 8 Zi este în mod clar superioară şi va rămâne aşa timp de mulţi ani. Cu cel mai larg domeniu de upgradare a lăţimii de bandă, un inginer care lucrează cu tehnologiile de a doua generaţie de astazi poate să fie încrezător că WaveMaster 8 Zi va suporta necesităţile celei de-a treia şi a patra generaţii de tehnologie mai mulţi ani de-acum înainte.
Rata de eşantionare standard este 80GS/s pentru lăţimile de bandă de la 20 la 30GHz (40GS/s pe toate cele 4 canale la lăţime de bandă redusă). Pentru lăţimile de bandă între 4 şi 16GHz, rata de eşantionare standard este 40GS/s pe toate cele patru canale, cu posibilitatea de a creşte rata de eşantionare la 80GS/s pe două canale. Sunt oferite 10 Mpuncte / canal, cu posibilitatea de extindere până la 256 Mpuncte / canal. Toată memoria este disponibilă pentru înregistrări complete pentru analiză şi procesare. În modul 80GS/s, memoria poate fi întreţesută pentru a ajunge la 512 Mpuncte / canal.
Pentru aplicaţiile de date seriale, cele opt modele de analizoare de date seriale (SDA) oferă acelaşi domeniu de lăţime de bandă (de la 4 la 30GHz), aceeaşi rată de eşantionare şi capacitate de memorie de analiză (cu 20 Mpuncte / canal standard) şi sunt combinate cu instrumentele puternice de analiză a datelor seriale SDA II de la LeCroy şi cu declanşare serială standard 3.125Gb/s pentru a oferi posibilităţi fără egal pentru implementarea şi depanarea noilor standarde de date seriale de mare viteză, cum ar fi PCIe 3.0 şi USB 3.0.

Inovator, superior, upgradabil
LeCroy a trecut barierele lăţimii de bandă prin combinarea componentelor de SiGe de mare viteză proiectate personalizat cu a 5-a generaţie a tehnologiei de intercalare digitală a lăţimii de bandă (DBI) pentru a obţine un osciloscop în timp real de o performanţă fără precedent: 30GHz, 80GS/s şi memorie de analiză de 512 Mpuncte / canal.

Cea mai avansată platformă pentru osciloscop
Arhitectura X-Stream II oferă o procesare de 10-100 de ori mai rapidă pentru înregistrările lungi, memorie de analiză de 512 Mpuncte şi un răspuns instantaneu al instrumentului. Când este preferată analiza offline a datelor, magistrala interfaţă serială (LSIB) de la LeCroy oferă o viteză de transfer de până la 325MB/s (de 25 până la 50 de ori mai rapid decât orice altă metodă). Un ecran WXGA sensibil la atingere, de 15.3″, oferă o zonă de vizualizare cu 50% mai mare decât alte osciloscoape din această clasă. Pentru toate osciloscoapele sunt standard atât intrările de 50W cât şi de 1MW, şi sunt suportate toate sondele LeCroy (inclusiv sondele pasive) fără a fi necesare adaptoarele externe uşor de pierdut sau surse de alimentare scumpe.

Eye Doctor™ II adaugă precizie măsurătorilor de integritate a semalului
Osciloscoapele cu lăţimi de bandă de până la 30GHz sunt necesare pentru a testa noile tehnologii rapide în cele mai dificile medii de măsurare. Situaţiile anterioare, care presupuneau timpi de creştere de maxim 50 ps sau viteze de maxim 2.5Gb/s devin mai problematice la timpi de creştere care se apropie sau sunt mai mici de 25 ps, şi viteze care depăşesc 5Gb/s. La aceste viteze, inginerii sunt puşi în faţa problemelor de integritate a semnalului care erau anterior limitate la domeniul de frecvenţă al microundelor, cum ar fi montaje de testare şi conexiuni imperfecte. În plus, inginerii care implementează următoarea generaţie de standarde de date seriale de mare viteză se confruntă cu provocarea semnalelor mai rapide şi mai complexe, iar în acelaşi timp vitezele canalului serial de date (interconectare, linie de transmisie) nu au crescut în egală măsură, conducând la probleme de degradare a semnalului în canalul serial de date. În plus, noile standarde de date seriale, cum ar fi USB 3.0, necesită simularea (emularea) căii de transmisie a semnalului pentru a asigura performanţa fiabilă în toate mediile de utilizare. În cele din urmă, hardware-ul receptorului de date serial este proiectat specific pentru a egaliza degradarea semnalului, dar inginerii nu au nicio modalitate de a caracteriza performanţa semnalelor măsurate cu egalizarea receptorului aplicată. Cu Eye Doctor™ II inginerii adaugă precizie la măsurătorile de integritate a semnalului permiţând scăderea efectelor montajului (de-încastrarea cablului şi a montajului de test), emularea accentuării (modelarea pre-accentuării şi de-accentuării) şi a canalelor de date seriale şi egalizarea DFE, FFE şi CTLE a receptorului de date seriale, menţinând în acelaşi timp viteze mari de procesare pe lungimi de înregistrare nelimitate. Acest instrument puternic oferă o înţelegere mai bună a performanţei reale a circuitului, efectuarea testelor de conformitate pentru noile standarde de înaltă viteză, cum ar fi PCIe Gen3, USB 3.0, SAS/SATA 6 Gb/s, care necesită emularea pentru a asigura o fiabilitate şi interoperabilitate înaltă. Acum este posibil, în mediul osciloscopului şi pentru înregistrări complete de 256 Mpuncte, să compensaţi sau să emulaţi efectele căii de semnal şi egalizarea receptorului de date serial pentru a măsura cu precizie formele de undă cu cea mai mare fidelitate a semnalului în orice punct al circuitului testat, în orice condiţii de testare.

Analiza superioară a datelor seriale
Analizoarele de date seriale SDA din seria 8 Zi se bazează pe osciloscoapele din seria WaveMaster 8 Zi şi sunt echipate cu dublul memoriei standard pentru a captura mai multe intervale unitate în diagrama “ochi”. Acestea includ un şablon serial îmbunătăţit de declanşare de mare viteză care utilizează şabloane de până la 80 de biţi şi viteze de până la 3.125 Gb/s. Software-ul pentru analiză a datelor seriale SDA II include tehnici superioare şi mai precise de descompunere a jitter-ului pentru a creşte siguranta şi încrederea în măsurători şi oferă o înţelegere mai completă, mai rapidă decât alte instrumente. Analiza diagramei “ochi” poate fi realizată de 100 de ori mai rapid decât cu alte instrumente – aproape 1 milion de intervale unitate pentru PCI Express pot fi capturate, analizate şi afişate în 3 secunde. Instrumente suplimentare, cum ar fi IsoBER (care identifică liniile de eroare bit constantă) şi localizator de încălcare a măştii, oferă o înţelegere mai bună a problemelor complexe din sistemele de date seriale. Caracterisitica de de-încastrare a cablului permite îndepărtarea efectelor de distorsiune ale cablului pentru a obţine măsurători de timp şi amplitudine mai precise pentru diagrame “ochi” de mare viteză. Vizualizarea completă, simultană a diagramelor “ochi”, a erorii de interval de timp, curbele “cadă de baie”, histograme jitter şi alte analize de descompunere a jitter-ului, sunt standard pentru noile analizoare SDA 8 Zi.
Instrumentele avansate SDA II de la LeCroy simplifică mult calea către testarea conformităţii prin scăderea timpului de depanare şi creşterea înţelegerii jitter-ului printr-o analiză superioară mai precisă a descompunerii Rj+Dj. În etapa de conformitate, sunt disponibile pachete automate QualiPHY™ pentru o varietate de standarde stabilite, cum ar fi PCIe, SAS, SATA, HDMI, DisplayPort şi XAUI.

A 5-a generaţie de intercalare digitalăa lăţimii de bandă (DBI)
Memoria, ca şi rata de eşantionare poate fi intercalată, la fel şi lăţimea de bandă. Utilizând tehnologii RF şi microunde de înaltă performanţă şi procesoare de mare viteză şi procesarea digitală a semnalului (DSP), LeCroy utilizează inteligent componentele analogice de mare viteză în lăţimea de bandă nominală în timp ce oferă dublul lăţimii de bandă pe patru canale pentru două canale. Această abordare oferă o mai bună fidelitate a semnalului comparativ cu “forţarea” componentelor peste lăţimea de bandă nominală.

Arhitectura X-Stream II
Optimizată pentru flux de date rapid:
Arhitectura X-Stream II permite un flux mare de date, chiar şi când osciloscopul afişează şi analizează 8 forme de undă de 256 Mpuncte. X-Stream II utilizează lungimi variabile pentru segmentele formei de undă pentru a permite efectuarea în memoria cache rapidă a CPU-ului a tuturor calculelor cu procesare intensă, îmbunătăţind astfel viteza de calcul şi eficienţa. Rezultatul este o procesare de 10-100 de ori mai rapidă comparativ cu alte osciloscoape. Această arhitectură elimină compromisul între lungimea memoriei şi procesarea rapidă. Arhitectura patentată a seriei WaveMaster 8 Zi este îmbunătăţită de un sistem de calcul integrat bazat pe procesor Intel®Core™ 2 Quad, magistrale de date seriale de mare viteză, sistem de operare pe 64 de biţi şi max. 8GB RAM.

Optimizată pentru memorie lungă:
Arhitectura X-Stream II nu are restricţii pentru lungimea memoriei de analiză, indiferent de tipul analizei, deoarece lungimea variabilă a segmentului formei de undă poate fi întotdeauna limitată la o dimensiune care să încapă în memoria cache a CPU-ului.
Alte osciloscoape cu arhitecturi convenţionale nu pot face acest lucru, având adesea limitări ale memoriei de analiză de 5-20% din lungimea memoriei de achiziţie în cele mai bune condiţii.

Optimizată pentru răspuns:
Prin alocarea dinamică a bufferelor pentru a maximiza disponibilitatea memoriei, seria WaveMaster 8 Zi cuprinde cel mai rapid răspuns al panoului frontal.
O funcţie încorporată de anulare a procesării redă instantaneu controlul panoului frontal prin oprirea procesului curent şi permiţând poziţionarea pe ecran şi mărirea sau micşorarea a noi forme de undă – totul fără o recalculare de durată. Între timp, previzualizarea formei de undă prezintă rezultatele intermediare ale calculelor.

Libertatea faţă de limitările sondelor
WaveMaster 8 Zi excelează prin modul în care oferă utilităţi de uz general nemaiîntâlnite pentru osciloscoape între 4 şi 30GHz. Toate osciloscoapele WaveMaster 8 Zi permit selectarea intrării la 50W sau 1MW şi pot fi utilizate cu orice sonde LeCroy – pasive sau active – fără a necesita adaptoare externe sau surse de alimentare. Utilizează cele două intrări pe canal ca o matrice de comutaţie încorporată.

Posibilitatea de depanare completă a sistemului
Înţelegerea relaţiei între diferite semnale este vitală pentru depanarea rapidă. Doar WaveMaster 8 Zi combină cel mai bun osciloscop (cu caracteristicile descrise în prima parte a articolului) cu activităţi de uz general (declanşări şi decodificatoare speciale de viteză mică, semnal mixt, sonde de înaltă impedanţă) cu intrări specializate de 50W. Astfel este oferită posibilitatea de a corela 100% activităţile sau problemele semnalelor de lăţime de bandă mare cu evenimente de viteză mică, cum ar fi cuvinte de control serial de viteză mică, zgomot de alimentare sau transmisii de date paralele. Depanarea circuitelor necesită multiple moduri de declanşare. Pe lângă o declanşare pe front mai mare de 15GHz, sunt disponibile declanşarea cascadă, 12 declanşări SMART diferite, declanşare la impulsuri sau distorsiuni cu lăţimi mai mici de 200 ps, declanşare excludere, declanşare şablon de mare viteză de 80 biţi şi 3.125Gb/s şi declanşare serială de viteză mică (I2C, SPI, UART-RS232, CAN, LIN şi FlexRay™) pentru a forma cea mai bună soluţie de declanşare existentă. Standardele seriale suportate sunt b10b, PCIe, PCIe 2.0, SAS, SATA, XAUI, I2C, SPI CAN, LIN, UART-RS-232 şi FlexRay™.

Declanşarea în cascadă ajută la izolarea rapidă a evenimentelor rare
Este disponibilă o gamă completă de declanşări seriale (I2C, SPI, UART, RS-232, CAN, LIN, FlexRay), oferind posibilitatea de a izola evenimentele referitoare la traficul serial periferic. Majoritatea declanşărilor seriale conţin declanşări condiţionale puternice de date pentru a permite includerea sau excluderea unor întregi domenii de valori, ceea ce facilitează înţelegerea despre cum un anumit domeniu de date de trafic interacţionează cu alte semnale. Declanşările SMART sunt îmbunătăţite cu posibilitatea de secvenţă SMART şi Front într-un aranjament de până la trei declanşări în cascadă pentru a reduce cantitatea de timp necesar pentru depanarea problemelor circuitelor şi magistralelor. De exemplu, un utilizator poate seta Cascada pentru a arma declanşarea când o anumită distorsiune este detectată şi apoi să declanşeze când este îndeplinită o condiţie specificată pentru viteza de creştere, sau să utilizeze viteza de creştere pentru o calificare suplimentară şi apoi să declanşeze un al treilea eveniment Front. Posibilitatea de declanşare la distorsiuni şi lăţimi foarte rapide (200 ps), o selecţie de 12 declanşări SMART diferite, declanşare excludere şi posibilitatea de a lega o condiţie de căutare WaveScan™ cu o secvenţă cascadată de declanşare, formează un foarte puternic izolator de evenimente rare. Această capacitate este standard în seria WaveMaster 8 Zi.

TriggerScan™
TriggerScan foloseşte posibilitatea de declanşare hardware de mare viteză împreună cu persistenţa afişajului pentru a captura doar semnalele de interes şi a oferi răspunsuri de până la 100 de ori mai rapid decât prin alte metode.

TriggerScan acumulează mai multe anomalii / secundă
Tehnologia de capturare a evenimentelor rare TriggerScan detectează şi capturează mai multe anomalii pe secundă. TriggerScan utilizează hardware de mare viteză pentru a detecta comportamentele nedorite, apoi le capturează şi le afişează în modul persistenţă pentru analiza suplimentară a distorsiunilor şi anomaliilor de tip runt şi de temporizare. Este identificată comportarea normală a semnalului şi apoi este construit un set cuprinzător de setări de declanşare pentru evenimente rare care ţintesc comportamentele anormale. TriggerScan capturează doar semnalele de interes şi oferă răspunsuri într-un timp de ordinul minutelor, şi nu de ordinul orelor.

WaveScan™ – căutare şi analiză avansată pentru descoperirea problemelor nedetectate de declanşări
Cele mai bune declanşări nu vor detecta toate evenimentele neobişnuite, este necesară uneori o funcţie mai puternică. WaveScan oferă posibilitatea de a localiza evenimentele neobişnuite într-o singură captură (capturare şi căutare) sau de a “scana” un eveniment în mai multe achiziţii pe o perioadă lungă de timp. Selectaţi mai mult de 20 de moduri de căutare (frecvenţă, timp de creştere, “runt”, factor de umplere etc), aplicaţi o condiţie de căutare şi începeţi scanarea. Când este găsit un eveniment, WaveScan evidenţiează eroarea pe ecran şi afişează un tabel cu lista de erori.

Viteze de transfer al datelor de 25-100 de ori mai mari
Opţiunea de magistrală interfaţă serială (LSIB) de la LeCroy permite conectarea directă în osciloscop a magistralei de date de mare viteză PCI Express® x4, pentru a permite viteze de transfer de până la 325 Mb/s. Tot ceea ce este necesar este instalarea unui card opţional LSIB în osciloscop şi a unui card gazdă în PC-ul desktop sau laptop. Transferul datelor este activat facil prin programul de interfaţă livrat (API).

Instrumente mai flexibile şi mai puternice
Seria WaveMaster 8 Zi oferă ca standard mai multe instrumente de măsură, matematice, grafice, statistice, de analiză a frecvenţei, testare a măştii şi altele şi oferă, de asemenea, mai multe modalităţi de a utiliza instrumentele pentru a obţine răspunsuri mai rapid. Opţiunea WMZi-SPECTRUM oferă posibilitatea de analiză spectrală pentru a măsura densitatea de putere, reală, imaginară şi tipuri FFT care emulează funcţionarea unui analizor spectral. Un tabel prezintă vârfurile spectrale şi nivelele pentru o revizuire facilă. Parametrul Math oferă cele mai rapide şi mai precise calcule pentru un osciloscop: 750000 de măsurători pe secundă. Parametrii pot fi adăugaţi, scăzuţi, înmulţiţi sau împărţiţi cu oricare parametri standard sau personalizaţi.
Opt funcţii Math/Zoom oferă posibilitatea de înlănţuire a operaţiilor matematice. Doar LeCroy integrează complet programele unei terţe părţi în fluxul de procesare al osciloscopului permiţându-vă să creaţi un nou algoritm matematic sau de măsurare direct în mediul osciloscopului şi să afişaţi rezultatul pe osciloscop în timp real.

Soluţii specifice aplicaţiilor
În plus faţă de instrumentele de analiză de uz general WaveShape, sunt disponibile soluţii specifice aplicaţiilor pentru Conformitatea datelor seriale, Proiectare integrată, Proiectare digitală şi Automobile. Aceste pachete extind posibilităţile de măsurare şi analiză standard ale osciloscoapelor LeCroy şi extind utilitatea osciloscopului dumneavoastră odată cu schimbarea necesităţilor.
– Pachet software filtru digital (WM8Zi-DFP2)
– Pachet de analiză analizor spectral (WM8Zi-SPECTRUM)
– Opţiune osciloscop semnal mixt (MS-250/MS-500)
– Pachet analiză Jitter şi Temporizare (WM8Zi-JTA2)
– Eye Doctor II – Instrumente avansate de integritate a semnalului (WM8Zi-EYEDRII)

Al doilea afişaj integrat oferă o mai bună înţelegere
Platforma avansată a osciloscoapelor Zi oferă mai multe posibilităţi de intrare, procesare şi analiză decât oricare alt osciloscop disponibil. Afişajul standard de 15.3″ oferă o zonă de vizualizare cu 50% mai mare pentru vizualizarea achiziţiilor şi analizei, comparativ cu un afişaj de 12.4″.
Cu ajutorul celui de-al doilea afişaj integrat, zona de vizualizare se triplează. Al doilea afişaj integrat este identic cu cel principal şi este aliniat şi ataşat convenabil deasupra afişajului principal. Grila osciloscopului poate fi divizată de utilizator între cele două afişaje. Achiziţia formelor de undă, trasele matematice sau trasele din memorie (referinţă) pot fi mutate şi vizualizate pe oricare afişaj. Cele două afişaje oferă un spaţiu vertical mai mare de vizualizare, astfel încât anomaliile formelor de undă sunt mai uşor de descoperit. Mai mult, al doilea afişaj oferă o zonă mai mare pentru analiza formelor de undă, astfel încât înţelegerea problemelor complexe poate fi obţinută rapid. Al doilea afişaj poate fi utilizat deasemenea, mai convenţional, pentru a rula şi vizualiza simultan programe ale unei terţ, cum ar fi MATLAB, sau pentru a vizualiza Ajutorul oferit de instrument (Help) sau reţeaua avansată de procesare LeCroy.

Sonde
LeCroy oferă o gamă de sonde de lăţime de bandă mare şi amplificatoare diferenţiale cu o lăţime de bandă de la 11 la 18GHz, majoritatea fiind disponibile cu vârfuri browser sau pentru lipire. Deoarece WaveMaster 8 Zi este echipat cu o interfaţă ProBus, este deasemenea disponibilă o gamă largă de sonde de curent de uz general, sonde active de tensiune, sonde de înaltă tensiune, sonde pasive şi accesorii, care pot fi utilizate fără a necesita adaptoare, amplificatoare sau surse de alimentare suplimentare.

ARC BRAŞOV reprezentant autorizat LeCroy

Ing. Gabriel Ghioca
ARC BRAŞOV SRL
Str. Grădinarilor nr. 22 Braşov-500096
gabriel.ghioca@arc.ro
Tel.: +40 (0) 268 472577
Fax: +40 (0) 268 419749
www.arc.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • Folosim datele dumneavoastră cu caracter personal NUMAI pentru a răspunde comentariilor/solicitărilor dumneavoastră.
  • Pentru a primi raspunsuri adecvate solicitărilor dumneavoastră, este posibil să transferăm adresa de email și numele dumneavoastră către autorul articolului.
  • Pentru mai multe informații privind politica noastră de confidențialitate și de prelucrare a datelor cu caracter personal, accesați link-ul Politica de prelucrare a datelor (GDPR) si Cookie-uri.
  • Dacă aveți întrebări sau nelămuriri cu privire la modul în care noi prelucrăm datele dumneavoastră cu caracter personal, puteți contacta responsabilul nostru cu protecția datelor la adresa de email: gdpr@esp2000.ro
  • Abonați-vă la newsletter-ul revistei noastre