20 de ani de existenţă Discomp – Filiala Rutronik dezvoltată cu profesionalism

26 IANUARIE 2009

Rutronik a preluat specialistul în memorii în 1996. La vremea respectivă, distribuitorul cu gama sa de produse nu putea satisface nevoile numeroşilor consumatori industriali de produse de memorie deoarece îi lipsea partenerul de franciză potrivit.
Discomp a acoperit perfect acest gol cu gama sa de produse. “Piaţa memoriilor s-a schimbat semnificativ de atunci. Astăzi, produsele au o capacitate de domeniul GB-ilor. Extensiile de memorie aproape că nu mai sunt solicitate”, constată Frank Bittigkoffer, care a condus Discomp din 1997. Această filială a Rutronik s-a schimbat de asemenea fundamental în concordanţă cu cerinţele pieţei. Astăzi, Discomp s-a consacrat ca distribuitor de hard-disk-uri, drive-uri optice, module de memorie, memorii flash şi plăci de bază pentru piaţa industrială. Se concentrează astfel asupra integratorilor de vârf din cadrul pieţelor de automatizări şi tehnologiei de control, cum ar fi tehnologia aparatelor de măsură şi control, de cântărire, medicală şi de sistem. Distribuitorul joacă un rol indispensabil în acest proces, acela de interfaţă între producători şi companiile industriale: componentele de memorie sunt dezvoltate aproape exclusiv pentru zona consumatorilor şi nu pot fi utilizate fără adaosuri suplimentare în cadrul aplicaţiilor industriale. Din această cauză, Discomp – spre deosebire de competitorii săi – se bazează pe experţi tehnici care oferă consultanţă şi asistenţă pentru consumatori la faţa locului. Datorită sesiunilor periodice de formare profesională, aceştia sunt întotdeauna şi perfect la curent cu toate noutăţile de natură tehnică şi pot oferi consumatorilor informaţii despre modificările aduse produselor şi despre efectele aplicării acestora la momentul potrivit.

Disponibilitate de lungă durată pe piaţa foarte dinamică a memoriilor
Un alt avantaj pe care Discomp îl garantează clienţilor săi este reprezentat de disponibilitatea de lungă durată – un element indispensabil în cadrul planurilor fundamentale ale companiei prezente pe o piaţă a memoriilor extrem de dinamică. Modificările aduse componentelor aduc cu sine de cele mai multe ori un val de consecinţe care duc la un design complet nou. “Putem să oferim disponibilitate pe perioade lungi de timp numai datorită faptului că păstrăm modulele în stoc”, explică Frank Bittigkoffer. “Între timp, suntem fericiţi să constatăm că producătorii au recunoscut de asemenea acest lucru ca fiind în propriul lor avantaj – deoarece astfel componentele devin mai atractive pentru dezvoltatori. În consecinţă, producătorii preiau astăzi o parte din riscul de depozitare asupra lor, astfel încât aceştia pot supraveghea preţurile care se modifică continuu.” Discomp oferă şi asistenţă clienţilor săi în timpul etapei de design – pentru a păstra aspectul disponibilităţii componentelor în deplină armonie cu aplicaţiile încă din faza de planificare.
Cu propria sa gamă de produse, acest specialist în memorii este înglobat în structura corporativă a Rutronik cu semiconductori, componente pasive şi electromecanice, afişaje şi plăci integrate cât şi produse wireless. Acest fapt deschide o serie de sinergii pentru ambele companii: în ceea ce priveşte suportul tehnic, serviciile de logistică sau o bancă de date comună a proiectelor. Suprapunerea cu Rutronik Displays & Embedded Boards este evitată prin diferenţierea distinctă: Discomp oferă componentele, Rutronik oferă plăci complete. Între timp, Discomp este de asemenea lansat la nivel pan-european, în mod similar cu compania mamă. Specialistul în memorii realizează cifre foarte bune în privinţa vânzărilor, în mod special în regiunea Germania – Austria – Elveţia, cât şi în Benelux, statele nordice şi Regatul Unit al Marii Britanii. “Franţa şi Italia promit a fi potenţiale pieţe pentru noi, pe care am dori cu siguranţă să ne impunem”, explică Frank Bittigkoffer. “Acelaşi lucru este valabil pentru Europa de Est unde, în momentul de faţă, ne consolidăm prezenţa. În acest sens, privim cu foarte mult optimism către viitor.”

Partenerii de franciză ai Discomp
Fujitsu, Toshiba, TEAC, Panasonic, Optiarc, Swissbit, Micron, Qimonda, Transcend, STEC, Fujitsu Siemens
www.rutronik.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • Folosim datele dumneavoastră cu caracter personal NUMAI pentru a răspunde comentariilor/solicitărilor dumneavoastră.
  • Pentru a primi raspunsuri adecvate solicitărilor dumneavoastră, este posibil să transferăm adresa de email și numele dumneavoastră către autorul articolului.
  • Pentru mai multe informații privind politica noastră de confidențialitate și de prelucrare a datelor cu caracter personal, accesați link-ul Politica de prelucrare a datelor (GDPR) si Cookie-uri.
  • Dacă aveți întrebări sau nelămuriri cu privire la modul în care noi prelucrăm datele dumneavoastră cu caracter personal, puteți contacta responsabilul nostru cu protecția datelor la adresa de email: gdpr@esp2000.ro
  • Abonați-vă la newsletter-ul revistei noastre