IPC-A-610 – Acceptabilitatea Ansamblurilor Electronice

23 DECEMBRIE 2008

Aceste standarde chiar dacă apar ca şi facultative, reprezintă o bază foarte solidă în ceea ce priveşte trasarea obiectivelor de calitate în crearea proceselor de producţie, iar pregătirea inginerilor de proces cât şi a operatorilor este tot mai intens cerută de către cei ce comandă fabricarea de ansambluri electronice.
În funcţie de destinaţia finală a acestor ansambluri, pot fi clasificate în 3 clase de produse Clasa 1 “Produse electronice generale” ce include acele produse unde cerinţa majoră este funcţionarea ansamblului complet, Clasa 2 ce include acele produse unde se cere o performanţă continuă şi o durată de viaţă cât mai lungă, iar funcţionarea continuă este dorită dar fără a fi critică, Clasa 3 ce include acele produse la care factorul critic este cererea de performanţă înaltă continuă, condiţiile în care acestea trebuind să opereze fiind nu de puţine ori deosebit de grele, amintim pentru o vedere mai clară echipamentele medicale de care depind de nenumarate ori vieţile omeneşti, echipamentele cu care sunt echipate avioanele unde apar în 20-30 minute diferenţe foarte mari de temperatură etc. acestea fiind doar o parte din lungul şir de exemple ce pot fi enumerate.
Clientul, utilizatorul final al acestor ansambluri este cel ce alege clasa în funcţie de destinaţia finală a acetora, iar producătorul având la îndemână această colecţie de reprezentări şi bineînţeles având pregătiţi o serie de specialişti IPC poate pregăti procesul de producţie ca acesta să fie conform cu cerinţele clasei solicitate. Neapărat, procesul de control din fazele de producţie trebuie astfel conceput încât să nu apară abateri de la cerinţele clasei respective, un AOI şi un control de funcţionalitate fiind îndeajuns în cazul ansamblurilor din Clasa 1, dar datorită abaterilor minime din Clasa 3 şi datorită faptului că mulţi dintre utilizatorii finali nu acceptă repararea sau reprocesarea este importantă folosirea echipamentelor de inspecţie optică după fiecare fază de lucru (printare, plantare sau lipire), mai ales că astfel se pot elimina deficienţele din fiecare fază amintită.
Criteriile de acceptare sunt şi ele definite în concordanţă cu aceste clase, având în vedere în primul rând toleranţele permise, astfel fiind definite următoarele condiţii: cea Ideală care este apropiată de perfecţiune ea fiind cea dorită – condiţia obiectiv – totuşi nu întotdeauna realizabilă, condiţia Acceptabil, care chiar dacă nu este perfectă, dar asigură integritatea şi fiabilitatea ansamblului, condiţia Indicator de proces fiind o condiţie care indică o caracteristică dar care nu afectează structura sau funcţionarea unui ansamblu, condiţia Defect condiţie care poate afecta structura sau funcţionalitatea ansamblului, aceasta fiind o condiţie ce trebuie tratată cu o foarte mare atenţie.
Capitolele tratate acoperă o mare parte din situaţiile întâlnite, arătând totuşi toate cerinţele şi tratând fiecare fază din procesul de fabricaţie, capitolele principale fiind Manipularea ansamblurilor electronice (prevenirea la EOS/ESD, Zone de lucru protejate, consideraţii de manipulare), Hardware (instalare, conectori, mânere, extractoare, încuietori, conectori cu pini, fixare grup de fire, aranjare fire şi cabluri), Lipirea (cerinţe de acceptabilitate pentru lipituri, anomalii ale lipiturilor), Contacte pe terminale (clipsuri de margine, hardware deformat la rece, pregătire fir, cositorire, formare conexiuni, bucle service, terminale, poziţionare conexiune/fir, izolaţia, conductor, terminale-lipire, conductor-defectare-după lipire), Tehnologia de asamblare a componentelor în găuri (montarea componentei, radiatoare, asigurarea componentelor, găuri nemetalizate, găuri metalizate), Ansambluri montate pe suprafaţă – SMT (adeziv de fixare, conexiuni SMT – componente cip, terminaţie la capăt, terminaţii tip castel, terminale bandă lată, terminale rotunde sau aplatizate, terminale J, conexiuni fără suprapunere, terminale tip consolă, componente profil înalt, terminale bandă forma L, BGA, PQFN, componente cu terminaţii disipare termică), Defectările componentelor (pierderea metalizării şi solubizarea acestora, element rezistor cip, dispozitive cu/fără terminale, componente cip, conectori), Ansambluri şi PCB (condiţii, marcare, curăţenia, acoperirii), Circuite electrice cu fire (legături fără lipire, fire săritoare, montarea componentei), Tensiune înaltă (terminale, lipirea terminalelor tip cupă, izolaţia, conexiuni în găuri, terminale flanşă ambutisate, altele).
Toate informaţiile prezentate mai sus doresc să vă ajute la o mai bună înţelegere a fenomenului şi a necesităţii cunoaşterii şi respectării acestor acceptabilităţi.
Putem fi convinşi că folosind aceste acceptabilităţi şi fabricând în clasele mai sus amintite cu un riguros control al calităţii şi respectarea întocmai a criteriilor, producţia efectuată se ridică la nivelul de calitate solicitat de către clienţii noştri, fără a exista pericolul returnării produselor livrate.
Deoarece într-un articol volumul de informaţii este după cum ştim destul de limitat, vă stăm la dispoziţie pentru orice informaţii suplimentare cât şi pentru organizarea de cursuri pentru specialişti inclusiv la sediul firmei dvs.

Pap Csaba
Certificated IPC Trainer
InterElectronic Hungary KFT
Interelectronic Romania SRL
csaba.pap@interelectronic.hu
+30304021987
www.interelectronic.net

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • Folosim datele dumneavoastră cu caracter personal NUMAI pentru a răspunde comentariilor/solicitărilor dumneavoastră.
  • Pentru a primi raspunsuri adecvate solicitărilor dumneavoastră, este posibil să transferăm adresa de email și numele dumneavoastră către autorul articolului.
  • Pentru mai multe informații privind politica noastră de confidențialitate și de prelucrare a datelor cu caracter personal, accesați link-ul Politica de prelucrare a datelor (GDPR) si Cookie-uri.
  • Dacă aveți întrebări sau nelămuriri cu privire la modul în care noi prelucrăm datele dumneavoastră cu caracter personal, puteți contacta responsabilul nostru cu protecția datelor la adresa de email: gdpr@esp2000.ro
  • Abonați-vă la newsletter-ul revistei noastre