Inspector – o soluţie Vision inteligentă într-un senzor uşor de utilizat

24 SEPTEMBRIE 2008

La târgul de la Hanovra din 2008, SICK a prezentat în premieră noul Inspector, un senzor din seria 2D vision, compact, user-friendly şi precis cu sursă integrată de lumină, unitate de procesare a imaginilor precum şi interfaţă Ethernet. Inspector este destinat verificării unor produse sau a unor porţiuni din acestea, din orice poziţie sau orientare, putând determina în timp real conformitatea produsului inspectat.
Inspector a fost dezvoltat pentru o multitudine de aplicaţii din diferite domenii. Designul său robust şi fiabil îl recomandă pentru folosirea în medii ostile de funcţionare, precum cel specific industriei auto. Totodată, unitatea rapidă şi inteligentă de evaluare şi procesare a imaginilor face din Inspector un senzor vision 2D ce poate fi utilizat cu succes în industria de packaging.
Eficient precum o cameră video şi uşor de utilizat precum un senzor fotoelectric standard, acestea sunt caracteristicile ce se combină în senzorul Inspector. Senzorul este prevăzut cu carcasă robustă cu clasă de protecţie IP67 şi este disponibil în două variante în funcţie de sursa de lumină utilizată: tip inel şi tip cupolă. Varianta tip cupolă oferă avantaje în cazul aplicaţiilor în care sunt prezente obiecte cu suprafeţe lucioase, cu indice ridicat de reflexie. Cu celelalte tipuri de senzori vision disponibili pe piaţă, performanţele Inspector pot fi egalate doar cu condiţia folosirii unor soluţii de iluminare externe ce ridică costul instalaţiilor.
Senzorul Inspector oferă diferite posibilităţi de configurare – de la funcţia de învăţare (teach-in) doar cu ajutorul unui semnal de trigger extern, până la configurări mai complexe via PC, ce oferă funcţii de învăţare configurabile rapid, în doar câţiva paşi. Parametrii expert disponibili oferă posibilitatea configurării unor inspecţii mai complexe.
Inspectarea produselor cu senzorul Inspector de la SICK nu necesită ca obiectele să fie permanent în aceeaşi poziţie sau orientare când se află în zona de inspecţie a senzorului. Indiferent de poziţie sau orientare, algoritmii folosiţi de software evaluează conturul zonei de inspectat, sau numără rapid pixelii din zona conturului, într-un interval de timp de ordinul milisecundelor. Un alt avantaj al senzorului Inspector este acela că nu este neapărat nevoie de un semnal extern de declanşare (trigger), obiectul fiind evaluat imediat cum ajunge în raza de detecţie a senzorului.
Evaluarea şi procesarea rapidă a imaginilor permit inspectarea chiar şi în cazul proceselor cu dinamică ridicată precum inspectarea etichetelor, de exemplu, sau a informaţiilor tipărite pe ambalajele produselor. În domeniul auto, aplicaţiile tipice în care se poate folosi senzorul Inspector sunt verificarea componentelor asamblate.
SOPAS este aplicaţia PC utilizată pentru controlul dispozitivelor Inspector I10. SOPAS este disponibil în două versiuni: SOPAS Inspector I10 şi SOPAS Engineering Tool. SOPAS Inspector I10 este utilizat pentru un singur dispozitiv Inspector, în timp ce SOPAS Engineering Tool este utilizat pentru lucrul simultan cu mai multe dispozitive SICK sau mai multe dispozitive Inspector.

Aplicaţii
Inspectarea logo-ului şi verificarea tipăririi corecte a datei de fabricaţie pe o cutie de cremă
În acest caz senzorul Inspector este folosit pentru inspectarea etichetelor. Este capabil să execute inspecţii multiple simultan: identifică corectitudinea tipăririi logo-ului în acelaşi timp cu verificarea tipăririi corecte a datei de fabricaţie pe cutia de cremă. Cu ajutorul algoritmilor sofisticaţi de căutare, Inspector identifică detaliile de interes în orice poziţie a cutiei, la viteze mari ale procesului de fabricaţie. Un alt avantaj este acela oferit de către interfaţa Ethernet care conduce la un control deplin al procesului de producţie prin monitorizarea în reţea.

Verificarea tipului de rulmenţi
Inspector poate verifica, tipurile de rulmenţi prezente pe o linie de fabricaţie a acestora. Astfel, Inspector poate face cu uşurinţă diferenţa între diferitele cavităţi şi mărimi specifice fiecărui tip de rulment fabricat. Memoria disponibilă a senzorului poate stoca până la 16 obiecte de referinţă diferite ce pot fi selectate cu ajutorul a patru intrări. Un avantaj notabil în cazul acestei aplicaţii este sursa de lumină tip cupolă (dome light) ce îi permite detecţia defectelor chiar şi pe suprafeţele metalice cu indice ridicat de reflexie.
www.compec.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • Folosim datele dumneavoastră cu caracter personal NUMAI pentru a răspunde comentariilor/solicitărilor dumneavoastră.
  • Pentru a primi raspunsuri adecvate solicitărilor dumneavoastră, este posibil să transferăm adresa de email și numele dumneavoastră către autorul articolului.
  • Pentru mai multe informații privind politica noastră de confidențialitate și de prelucrare a datelor cu caracter personal, accesați link-ul Politica de prelucrare a datelor (GDPR) si Cookie-uri.
  • Dacă aveți întrebări sau nelămuriri cu privire la modul în care noi prelucrăm datele dumneavoastră cu caracter personal, puteți contacta responsabilul nostru cu protecția datelor la adresa de email: gdpr@esp2000.ro
  • Abonați-vă la newsletter-ul revistei noastre