DATA LOGGER – înregistrator fără hârtie

20 MAI 2008

Midi logger GL200 este un echipament inteligent, care permite înregistrarea semnalelor de la un număr maxim de 10 traductoare. Acestea pot avea ieşiri analogice, în tensiune sau în curent. Echipamentul este capabil să înregistreze tensiuni de la ±20mV până la 50V. În cazul în care se măsoară temperaturi, termocuplele tip K, E, J, T, N, R, S, B, W pot fi conectate direct la datalogger. Datele pot fi salvate cu o rată maximă de eşantionare de 10 înregistrări / secundă.
Capacitatea de memorare internă este de 3,5MB, însă marele avantaj este acela că datele pot fi salvate direct pe un stick de memorie. Totuşi, utilizând memoria internă a aparatului pot fi salvate peste 1 milion de înregistrări.
Înregistratorul este prevăzut cu un port mini USB, care permite conectarea sa la PC, şi cu un port USB, care permite conectarea memoriei stick.
Înregistratorul are un display LCD color de 3,5″ (320×240), care permite urmărirea valorilor înregistrate atât sub formă grafică, cât şi sub formă tabelară. Pot fi urmărite pe rând cele 10 canale sau simultan 2, 3 sau chiar toate, în cazul în care intenţia este de a face comparaţii între evoluţiile diverşilor parametrii monitorizaţi.
Semnalele analogice achiziţionate pot fi scalate şi transformate în valorile corespunzătoare mărimilor inginereşti. Pot fi setate şi afişate chiar şi unităţile de măsură corespunzătoare celor 10 intrări.
Fiecare canal de intrare poate fi configurat individual. În cazul semnalelor analogice poate fi setat tipul, 20mV, 50mV, 100mV, 200mV, 500mV, 1V, 2V, 5V, 10V, 20V sau chiar 50V, scala, semnificaţia (presiune, debit, temperatura, concentratie, etc.) şi unitatea de măsură. În cazul în care se conectează direct termocuple se setează tipul fiecărei termocuple, K, E, J, T, N, R, S, B, W.
Mărimilor achiziţionate li se pot aplica anumite funcţii matematice, cum ar fi: medie aritmetică, medie pătratică, valoare maximă, valoare minimă şi valoarea vârf la vârf. Pentru fiecare canal poate fi setat câte un nivel de alarmă, care activează ieşirea digitală de alarmă a echipamentului.
Toate aceste funcţii sunt disponibile în aplicaţia software, care rulează pe datalogger, şi pot fi evidenţiate pe display-ul LCD al echipamentului.
După realizarea înregistrării, datele achiziţionate pot fi transferate pe un PC, utilizând un stick de memorie. În cazul în care este conectat direct la PC, utilizând portul USB şi cablul corespunzător, poate fi realizată achiziţia on-line.
Utilizând aplicaţia software care este inclusă în preţul înregistratorului, poate fi urmărită on-line evoluţia parametrilor sub formă unor grafice în timp real, pot fi urmărite valorile instantanee sunt formă tabelară sau sub formă de bar-graf şi pot fi făcute scalări asupra datelor înregistrate.Dispune de o varietate de modalităţi de prezentare a valorilor achiziţionate.
Aplicaţia software este uşor de utilizat şi la îndemâna tuturor.
Acumulatorul intern permite funcţionarea continuă timp de 6 ore.
Modelul midi LOGGER GL500 este un înregistrator compact. Acest datalogger asigură măsurarea cu precizie a evenimentelor, care pot apărea în timpul înregistrării. Înregistratorul dispune de 2 moduri de operare:
– eşantionare lentă (maxim 1ms) – memorie internă disponibilă 4MB
– eşantionare rapidă (maxim 1µs) – memorie internă disponibilă 32MB.
Dispune de o interfaţă USB, care permite conectarea la PC, de o interfaţă Ethernet, care permite accesul de la distanţă, şi de interfaţă PCMCIA, care permite transferul de date offline (fără să fie conectat la PC).
Modelul midi LOGGER GL800 are 20 de intrări analogice şi posibilitatea de conectare de module de extensie cu intrări suplimentare. Utilizând aceste module de extensie, numărul de intrări analogice poate fi extins până la 200 de canale.
Marele avantaj este acela că dispune de interfaţă ethernet şi poate fi conectat într-o reţea locală LAN. Astfel, este posibilă monitorizarea parametrilor de la mare distanţă. Are un afişaj LCD TFT de 5,7″ şi capacitatea memoriei interne este de 12MB.
Vă recomandăm cu încredere utilizarea unui datalogger pentru aplicaţiile dumneavoastră de monitorizarea parametrilor. Preţul redus şi aplicaţia software gratuită fac din acestă soluţie varianta ideală pentru aplicaţiile de monitorizare nu foarte pretenţioase.
Vă stam la dispoziţie cu orice informaţii referitoare la produsele firmei GRAPHTEC – Japonia.
Vă rog să nu ezitaţi să ne contactaţi.

Syscom 18
Str. Maica Domnului Nr. 45, Sector 2, Bucureşti, 023 721
Tel.: (004021) 619 30 69; RDStel: 0318056660; GSM: 0724 234 712
Fax: (004021) 316 91 76; 316 91 79
valentin.andronache@syscom18.com
www.syscomelco.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • Folosim datele dumneavoastră cu caracter personal NUMAI pentru a răspunde comentariilor/solicitărilor dumneavoastră.
  • Pentru a primi raspunsuri adecvate solicitărilor dumneavoastră, este posibil să transferăm adresa de email și numele dumneavoastră către autorul articolului.
  • Pentru mai multe informații privind politica noastră de confidențialitate și de prelucrare a datelor cu caracter personal, accesați link-ul Politica de prelucrare a datelor (GDPR) si Cookie-uri.
  • Dacă aveți întrebări sau nelămuriri cu privire la modul în care noi prelucrăm datele dumneavoastră cu caracter personal, puteți contacta responsabilul nostru cu protecția datelor la adresa de email: gdpr@esp2000.ro
  • Abonați-vă la newsletter-ul revistei noastre