Noile tehnologii DEK au primit premii Global Technology

18 DECEMBRIE 2007

Sponsorizat de revista Global SMT & Packaging, prestigiosul premiu este o recunoaştere a inovării în industria electronicii din ultimii ani. Atât Cyclone, cât şi Reel-to-Reel au câştigat la categoriile lor, după ce un grup independent de experţi le-au analizat din punct de vedere al criteriilor referitoare la inovare, îmbunătăţiri de viteză, contribuţii de calitate, cost, uşurinţă de utilizare .
Oficial lansat la Productronica, noul dispozitiv DEK Reel-to-Reel a câştigat la categoria de cel mai bun echipament de imprimare prin serigrafie, după ce juriul a recunoscut abilitatea sa de a furniza o imprimare precisă pentru substraturi continue precum circuite imprimate flexibile şi materiale sintetice avansate.
Combinând experienţa dovedită de DEK în ceea ce priveşte alinierea precisă şi versatilitatea prinderii cu soluţii de prelucrare noi, Reel-to-Reel este o soluţie inovativă pentru cerinţele specifice ale substraturilor mari, flexibile.
Celălalt câştigător al DEK a fost tehnologia de curăţare de foarte mare viteză Cyclone, echipamentele ce o integrează reducând timpii de curăţare la jumătate. Combinând un mecanism de curăţare activă bidirecţională cu un cap de curăţare unic cu cinci nivele pentru a extinde suprafaţa activă curăţată la fiecare mişcare, Cyclone dispune de o viteză de parcurgere crescută pentru a furniza performanţele de curăţare menţionate. Cu timpi de curăţare mai mici, intervale mai mari între schimbările rolei de hârtie şi timpi de comutare reduşi, Cyclone reprezintă un avantaj major în ceea ce priveşte productivitatea. Acest lucru nu a fost omis de juriul ce a acordat premiul.

www.dek.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • Folosim datele dumneavoastră cu caracter personal NUMAI pentru a răspunde comentariilor/solicitărilor dumneavoastră.
  • Pentru a primi raspunsuri adecvate solicitărilor dumneavoastră, este posibil să transferăm adresa de email și numele dumneavoastră către autorul articolului.
  • Pentru mai multe informații privind politica noastră de confidențialitate și de prelucrare a datelor cu caracter personal, accesați link-ul Politica de prelucrare a datelor (GDPR) si Cookie-uri.
  • Dacă aveți întrebări sau nelămuriri cu privire la modul în care noi prelucrăm datele dumneavoastră cu caracter personal, puteți contacta responsabilul nostru cu protecția datelor la adresa de email: gdpr@esp2000.ro
  • Abonați-vă la newsletter-ul revistei noastre