ESD o necesitate tot mai evidentă în industria electronică

by donpedro

Deoarece începerea apoi continuarea şi dezvoltarea activităţii în industria electronică este strâns legată de o iminentă investiţie în domeniul protecţiei ESD, în cele de mai jos încercăm să vă creăm o imagine de ansamblu despre materialele şi instrumentele indispensabile acestui segment.
Un prim aspect ce trebuie luat în calcul este calitatea produselor, raportul preţ calitate fiind elementul care ne asigură o investiţie durabilă şi mult mai puţin costisitoare.
După multe teste şi luând în calcul observaţiile clienţilor, am ajuns la concluzia că cel mai bun raport calitate preţ l-am obţinut folosind materialele ELME, cei care produc majoritatea tipurilor de produse din acest segment, produse de o foarte bună calitate, comercializate şi folosite în Uniunea Europeană, Europa de Est, Rusia, SUA, Canada, Mexic, America de Sud, Asia de Sud Est, India, China, Africa de Sud. Ca şi referinţă constantă amintim respectarea continuă a normelor internaţionale din acest sector (IEC 61340, ANSI/ESDA 2020, MIL, ASTM etc.).

InterElectronic Hungary cu concursul ELME a reuşit să-şi formeze un canal de distribuţie foarte performant pentru aceste materiale, astfel reuşind să reducă la minimum timpii de livrare.
Totodată, reuşim să oferim posibilitatea proiectării de soluţii personalizate pentru clienţii noştri sau consultanţă şi îndrumarea pentru a uşura luarea deciziilor de către clienţii noştri.
În cele de mai jos vă vom prezenta câteva din elementele indispensabile protecţiei ESD.

Suprafeţe de lucru şi pardoseli
Toate suprafeţele de lucru trebuie să poată fi legate la împământare şi trebuie să aibă o valoare a rezistenţei superficiale în acord cu cel specificat în tabelul din normele aferente.
Deoarece trebuie respectate şi valorile rezistenţei, în multe cazuri pentru conectatea suprafeţelor de lucru se folosesc cabluri care încorporează un rezistor.
În cadrul normelor în vigoare se specifică o valoare a rezistenţei superficiale până la 10(10) Ohmi, iar a rezistenţei 10(9) Ohmi şi se sugerează a nu se depăşi valoarea de 10(8) Ohmi pentru suprafeţele de lucru în general.
Covoarele antistatice 749 DUO pentru pardoseli, sunt dublu strat, studiat pentru aplicaţii fără lipire (doar se aşează pe podea şi se leagă la pământ), cu stratul superior disipativ iar cel inferior conductiv pentru o rapidă disipare a încărcăturii, foarte rezistent.

Rezistă la temperaturi de peste 400°C fără emisie de fum.
Copertinele de masă ESD din cauciuc sintetic, dublu strat, cu o varietate de 4 culori (gri, bej, albastru, verde) sunt ideale pentru crearea suprafeţelor de lucru. Rezistă la flăcări şi temperaturi de peste 400°C, rezistente la uleiuri şi agenţi chimici, lipsă de emisii de gaze nocive, suprafeţe neporoase, un optim absorbant al zgomotului, admisibil în cameră albă.
Kit-urile pentru mesele de lucru cuprind toate elementele necesare pentru crearea unui post de lucru protejat şi cuprind o copertină de masă cu colţurile rotunjite şi capsele de legătură aferente, un set de brăţări ONE TOUCH pentru operator, un cablu de împământare 601 cu un rezistor de 1 Mohm.

Scaunele pentru operatori
Noile scaune VERA JS sunt dotate cu spătare noi, mai înalte pentru o mai bună protecţie a spatelui operatorului, şezutul mai larg cu o solidă întăritură, posibilitatea de a se adăuga cotiere fixe sau reglabile, o bază largă şi stabilă în aluminiu conductiv.
Acestea asigură un continuu şi controlat drenaj al încărcăturilor electrostatice către împământare, sunt acoperite cu un ţesut foarte rezistent şi confortabil, static-disipativ cu proprietăţi ignifuge. Întâlnim două înălţimi, cu sau fără suport pentru picioare, pe picioare sau role conductive. Structura a fost creată în conformitate cu cerinţele EN1335.

Îmbrăcămintea operatorilor

Îmbrăcămintea este unul din factorii ce produc daune în dispozitivele electronice sensibile. În general, îmbrăcămintea din lână sau ţesuturi sintetice sunt cele care generează încărcări ce pot cauza aceste daune. Din această cauză, normativele sugerează folosirea îmbrăcăminţii adecvate, care respectă valorile indicate în tabelele de valori ale normativelor.

Halatele ESD PEQ sunt create ca durata lor să fie maximă, cerinţă ce este luată în considerare în timpul procesului de achiziţie. Ţesutul PEQ rezistă spălării frecvente (50 dacă se respectă instrucţiunile), fără a se pierde caracteristicile ESD. Acestea sunt realizate în conformitate cu cerinţele IEC 61340-5-1 Std., iar ele pot fi lungi sau scurte, albe sau albastre. De asemenea, sunt realizate şi o serie de tricouri, pulovăre sau pantaloni, tocmai ca toată paleta să fie acoperită. De reţinut că acestea nu dau un rezultat satisfăcător doar dacă operatorii folosesc şi încălţăminte adecvată, gama fiind extrem de variată putând satisface toate cerinţele: papuci, mocasini, pantofi atât pentru operatori cât şi pentru echipa managerială, modele pentru bărbaţi sau pentru femei. Ele sunt create ca să asigure un confort deosebit de ridicat, ideale pentru a fi folosite pe o perioadă lungă din timpul zilei. Au o aderenţă maximă, sunt rezistente la uleiuri şi agenţi chimici, asigură un drenaj constant a încărcăturilor electrostatice, iar toate modelele sunt create în conformitate cu cerinţele EN 345 sau unele respectând cerinţele normelor EN 347.

Măsurători şi testări
Normativele în vigoare fixează o serie de metode de test ce se aplică pentru o verificare cu acurateţe a bonităţii prestaţiilor sistemelor utilizate pentru protecţia împotriva încărcărilor electrostatice. Ca şi exemple de măsurători, putem aminti sisteme de monitorizare continuă a brăţărilor, măsurarea rezistenţei setului complet brăţară-cablu, măsurarea punct cu punct a mănuşilor de lucru, măsurarea punct cu punct a cablului pentru brăţări, măsurarea rezistenţei încălţămintei, măsurarea rezistenţei superficiale (sau punct cu punct) a suprafeţelor de lucru, pavimente, scaunelor şi instrumentelor în general etc. În numărul următor vă vom prezenta câteva din testerele folosite în acest scop.

Pap Csaba / InterElectronic Hungary
www.interelectronic.hu
+36 1 207-37-26

S-ar putea să vă placă și

Adaugă un comentariu