SCOPMETRU INDUSTRIAL “FLUKE 125”

by donpedro

După cum ne-a obişnuit, liderul mondial în instrumentaţie FLUKE lansează an de an noi serii de produse, iar facilităţile şi funcţiile inovative pe care acestea le prezintă susţin blazonul de pionier în domeniu al acestui producător american. În acest număr vă prezentăm osciloscopul digital portabil FLUKE 125, care va fi lansat pe piaţă oficial la sfârşitul lunii martie 2007. De fapt, acesta este un aparat portabil universal, un aşa-zis “scopmetru”, iar faţă de “surorile” lui mai mici – FLUKE 123 şi 124, prezintă caracteristici inedite.

Prin faptul că într-un singur instrument sunt combinate 5 funcţii complementare (osciloscop, analizor de armonici, multimetru, powermetru şi înregistrator pe termen lung), seria FLUKE 120 acoperă un spectru larg de aplicaţii, cum ar fi: mentenanţă şi service echipamente şi instalaţii electrice şi dispozitive electronice, producţie, industrie grea, automatizări.

Ce însemna seria FLUKE 120 până să apară modelul 125? FLUKE 123 cu banda de frecvenţă de 20 MHz şi măsurători automate se preta la aplicaţiile inginerilor de mentenanţă care necesitau mai mult decât un multimetru, adică şi vizualizarea formelor de undă.

În plus faţă de acestea, FLUKE 124, cu banda de frecvenţă de 40 MHz, măsurători automate şi cursor oferea o analiză superioară a semnalelor pentru aplicaţii mai complexe. Ce oportunităţi sunt pentru a extinde seria şi a oferi un instrument complet? Testarea completă a sistemelor, de la alimentare până la senzori, de la înfăşurările motoarelor până la magistrala de comunicaţie, măsurători de putere electrică.

Cercetările de piaţă au relevat faptul că cele mai mari probleme sunt în în testarea magistralelor industriale – aşa numitele “field buses”. Întrebările pe care şi le pun specialiştii sunt dacă magistralele sunt funcţionale sau nu, care sunt cauzele disfuncţionalităţilor (terminatoare defecte sau lipsă sau în număr prea mare în raport cu dimensiunea magistralei, joncţiuni slabe etc.).

FLUKE 125 aduce un concept nou, şi anume “Bus Health”. Cu această facilitate se poate verifica funcţionalitatea diverselor tipuri de magistralele industriale (CAN-bus, FieldBus, ProfiBus, MODbus, AS-i bus, InterBus-S etc.). Parametrii magistralei sunt testaţi şi comparaţi cu specificaţiile din standardele specifice pentru fiecare magistrală. Fiecare parametru este marcat cu un indicaor de tip bun / rău. În plus, este testată şi viteza magistralei. Reţineţi că nu este vorba de un analizor de protocol, nu se fac analize şi decodări de date, se analizează semnalele electrice, testele fiind realizate la nivel fizic (hardware) pentru a se verifica dacă magistrala funcţionează conform specificaţiilor.

Tipurile de magistrale şi standardele pe care le suportă funcţia “Bus Health” de la FLUKE 125 sunt:
AS-i bus, standard EN-50295
CAN-bus, standard ISO-11898
InterBus-S, standard EIA-485 (RS-485)
ControlNet, standard 61158 type 2
MODbus, standard EIA-232 & EIA-485
FieldBus, standard H1, H2 = 61158 type 1
ProfiBus, standard DP – EIA-485, PA – 61158 type 1
Ethernet, standard 10Base2 / 10BaseT
RS-232, standard EIA-232
RS-485, standard EIA-485
alte standarde definite de utilizatori

Altă facilitate nouă prezentată de FLUKE 125 este analiza de armonici (până la armonica de ordin 33). Aceasta furnizează o analiză de bază a conţinutului de armonici a semnalului testat şi identificarea unor probleme, cum ar fi:
armonica a 3-a de curent, care ar fi asociată cu un conductor de nul supraîncărcat
armonica a 5-a de tensiune, care ar fi asociată cu supraîncălzirea unui motor
fluctuaţia tensiunii de alimentare, fenomen asociat cu armonicile înalte
Efectul armonicilor este evidenţiat prin distorsiuni armonice totale (THD) sau prin procent din fundamentală (%):

Reţineţi că FLUKE 125 nu are funcţiile clasice ale unui analizor de energie, dar spre deosebire de acesta, poate facilita măsurători într-o bandă largă de frecvenţe, foarte utile pentru unele domenii (de ex.: 16.66 Hz pentru căile ferate sau 400 Hz pentru sistemele de bord ale aparatelor de zbor).

Alt avantaj faţă de alte echipamente de acest gen îl reprezintă pentru FLUKE 125 măsurătorile de putere. Ce putem realiza cu această nouă funcţie:
cuantificarea puterii consumate de echipamentele şi sistemele electrice
măsurarea puterilor în sisteme monofazate sau trifazate echilibrate, sisteme cu 3 fire (conexiune delta)
măsurători de putere într-o bandă largă de frecvenţe
se pot măsura parametrii: VA, VAR, W, PF (cos j)

Măsurătorile de rezistenţă reprezintă, de asemenea, un element inedit pentru astfel de instrumente. Acestea sunt foarte utile pentru verificarea înfăşurărilor la motoare şi transformatoare, precum şi verificarea continuităţii conductoarelor. Rezoluţia de 10 mW cu care măsoară FLUKE 125 este remarcabilă.

Măsurarea tensiunii de ieşire la motoarele cu viteză variabilă nu e simplă. Un experiment ne-a relevat faptul că o serie de multimetrele uzuale au măsurat simultan pe aceeaşi ieşire a unui astfel de dispozitiv într-o gamă cuprinsă între 150V şi 1000V! Cu funcţia VPWM de la FLUKE 125 aceste incertitudini sunt eliminate.

Pentru motoare electrice şi motoare cu combustie este util să se măsoare viteza de rotaţie (RPM). Aceasta derivă din măsurătorile de frecvenţă, cu instrumentul setat pe intrare de impuls. Cu FLUKE 125 se pot programa: 2 rotaţii / 1 impuls, 1 rotaţie / 1 impuls, 1 rotaţie / 2 impulsuri, 1 rotaţie / 4 impulsuri.
În concluzie, avem un instrument complet: osciloscop cu 2 canale x 40 MHz, multimetru de precizie True RMS, powermetru, analizor de armonici, funcţie VPWM, tester de magistrale industriale (“Bus Health”), înregistrator pe termen lung, tahometru, ohmetru, interfaţă USB şi soft.

FLUKE 125 se livrează în set complet: sondă osiciloscop, cabluri de test, acumulatori, cleşte de curent (400A), interfaţă USB şi software specializat, valiză de transport robustă.

ing. Gabriel Ghioca ARC BRAÆOV SRL
Str. Grădinarilor nr. 22
Tel.: 0268-472577; Fax: 0268-419749
E-mail: arc@arc.ro;
Internet: www.arc.ro
REPREZENTANT AUTORIZAT FLUKE

Adaugă un comentariu