Power Integrations – leader mondial în fabricarea circuitelor

by donpedro

Integrate ce funcţionează la tensiuni mari pentru conversii de putere

Cu peste 2 miliarde de circuite integrate monolitice implementate în sursele în comutaţie peste tot prin lume, Power Integrations este un leader al componentelor electronice cu funcţionare la tensiuni mari, pentru conversii de putere. Dacă un produs necesită o sursă AC-DC de până la 250W sau un convertor DC-DC, 24/48V de până la 100W, circuitele integrate ale celor de la Power Integrations pot fi o soluţie eficientă atât din punct de vedere al costului, cât şi al eficienţei, necesitând un timp scurt pentru fabricare.

IC-urile DC/DC pentru conversia puterii, a celor de la Power Integrations sunt seria DPA-Switch® cu puterea de ieşire de până la 100W. Acestea combină într-un mod eficient un MOSFET de putere, ce lucrează la frecvenţă înaltă, comandă PWM, protecţie la defectare, precum şi alte circuite de control, într-un singur chip CMOS. Caracteristicile includ protecţie la scurt-circuit şi în buclă deschisă, limită a curentului programabilă, detecţie de tensiune mai mare sau mai mică decât valoarea dorită, blocare termică de tip histerezis, pornire treptată, compensarea reacţiei, acţionare ON/OFF de la distanţă şi o gamă largă pentru tensiuni de intrare (de la 16Vdc până la 75Vdc). IC-urile DPA-Switch pot economisi până la 20 de componente externe, comparat cu modelele convenţionale discrete.

DPA-Switch este potrivit pentru sursele de alimentare de pe liniile Ethernet.

Power Integrations oferă o gamă largă de convertoare IC pentru conversia AC/DC de putere, ce diferă prin caracteristicile şi puterea de la ieşire începând cu LinkSwitch-TN destinat convertoarelor neizolate “buck/buck-boost” pentru un curent de ieşire de până la 360mA şi, continuând cu LinkSwitch-LP (până la 3W), LinkSwitch (până la 4W), LinkSwitch-XT (până la 9W), TinySwitch (până la 19W), TinySwitch-II (până la 23W) şi noul TinySwitch-III (până la 36W). PeakSwitch este o familie de produse cu o performanţă remarcabilă în ceea ce priveşte puterea de vârf, cu o putere de ieşire continuă maximă de până la 75W şi o putere vârf de 126W. Cea mai puternică familie de produse este familia TOPSwitch, împărţită în trei serii: TOPSwitch-FX cu o putere la ieşire de până la 75W, TOPSwitch cu până la 150W şi noua TOPSwitch-GX cu până la 290W. Toate familiile funcţionează cu tensiune universală de intrare (85-265Vac) şi implementează multe funcţii, cum ar fi: blocare termică, pornire treptată, protecţie pentru tensiuni mai mari /mici, auto-restart.

Principalul avantaj al chip-urilor Power Integrations este acela al radiaţiei scăzute EMI datorită sursei conectate pe radiator. Drena, ce emite de obicei emisii de radio-frecvenţă, datorită schimbării tensiunii mari, nu este conectată pe radiator aici, diminuând astfel emisiile. O toleranţă foarte scăzută a limitei curentului intern (±7%) şi a frecvenţei de comutare (±6%) face ca modelul să fie sigur, dar reduce şi costul de sistem. Construirea în frecvenţă a unui circuit instabil extinde EMI radiată şi reduce costul de filtrare al acesteia. Consumul foarte mic (sub 300mV) permite proiectanţilor de surse de alimentare să asigure cerinţele oricărui standard de eficienţă al energiei, existent sau propus, oriunde în lume.

Două programe interactive oferite de Power Integrations ajută proiectanţii să reducă timpul de proiectare de la zile la minute. PI Expert este un program interactiv ce ia specificaţiile utilizatorului pentru sursa de alimentare şi determină automat componentele critice (incluzând specificaţiile transformatorului) necesare pentru a genera o sursă în comutaţie funcţională.

PI Transformer Designer este o unealtă care generează instrucţiuni detaliate necesare pentru furnizorii de transformatoare, pentru a putea construi un transformator bazat pe proiecte create cu PI Expert Design Software. O opţiune pentru alegerea protecţiei este inclusă pentru a asigura cerinţele de standard ale EMI, cu alocare optimizată a pinilor bobinei, pentru uşurarea proiectului.

Power Integrations în cooperare cu Kaschke, oferă acum o soluţie nouă pentru o proiectare simplă şi timp scurt de fabricaţie – transformatoare flyback Kaschke Smartpower.
Kaschke Smartpower este o serie de trasformatoare flyback, potrivite pentru folosirea cu TinySwitch, TopSwitch and LinkSwitch. Sunt testate 100% şi proiectate pentru a asigura aprobările EN şi VDE şi sunt pregătite să funcţioneze cu o gamă de tensiuni de ieşire standard.

S-ar putea să vă placă și

Adaugă un comentariu