Întreţinerea motoarelor şi dispozitivelor electrice

by donpedro

Multimetrele-megohmetre şi camerele de termoviziune: două instrumente complementare

Majoritatea întreprinderilor încearcă să maximizeze durata de viaţă a motoarelor folosite deoarece înlocuirea lor înseamnă costuri semnificative atât ca timp cât şi financiar. Trei dintre testele pe care le puteţi face pentru a monitoriza complet starea motoarelor, dispozitivelor şi a panourilor de distribuţie asociate acestora sunt măsurătorile electrice, de izolaţie şi termo-grafice. Folosite împreună, camerele de termoviziune pot identifica posibilele probleme iar testele de rezistenţă de izolaţie şi cele electrice pot determina cauza acestora.

Camerele de termoviziune portabile – cum este şi modelul Fluke Ti30 – pot vizualiza harta de temperaturi pentru o varietate de motoare (de la 1000 CP până la 5CP). O cameră de termoviziune este utilă pentru localizarea “petelor de căldură”, pentru a vedea dacă motoarele şi panourile de control asociate operează la temperaturi prea mari sau pentru identificarea şi depanarea componentei care funcţionează anormal. Puteţi de asemenea identifica dezechilibrele dintre faze, conexiunile slabe sau încălzirea anormală a sursei de alimentare.
Un multimetru-megohmetru cum este modelul Fluke 1587 poate realiza restul testelor necesare depanării şi întreţinerii motoarelor. Dacă un motor funcţionează anormal, verificaţi sursa de alimentare iar apoi folosiţi megohmetrul pentru a verifica contactele starterului şi contactele de control.
Măsuraţi rezistenţa de izolaţie a liniei şi a circuitelor de sarcină la masă precum şi rezistenţa înfăşurărilor între faze sau între faze şi masă.

Despre măsurarea rezistenţei de izolaţie
Problemele privind izolaţia motoarelor şi altor dispozitive electrice sunt în general cauzate de instalarea inadecvată, contaminarea mediului de funcţionare, uzura mecanică sau morală. Un rol important în întreţinerea motoarelor îl are testarea instalaţiilor electrice. Rezultatele testelor permit identificarea gradului de uzură încă dinaintea defectării pentru a mări siguranţa şi performanţele sistemului. În timpul operaţiilor de service, testarea rezistenţei de izolaţie poate reprezenta veriga lipsă care permite repunerea în funcţiune a motorului pe o cale uşoară, doar prin identificarea şi înlocuirea cablului defect.
Testerele pentru instalaţii electrice aplică o tensiune continuă de-a lungul unui sistem de izolare şi măsoară curentul rezultat permiţând astfel calculul şi afişarea rezistenţei de izolaţie. De fapt, testerul verifică rezistenţele mari de izolaţie dintre un conductor şi împământare sau dintre doi conductori adiacenţi.
Multimetrele-megohmetre combină funcţiile de măsurare a rezistenţei de izolaţie cu alte teste necesare investigării motoarelor şi a eventualelor probleme electrice şi mecanice utilizând de la măsurători elementare până la determinarea prin contact a temperaturii.
Diferenţa dintre utilizarea celor două tipuri de instrumente este aceea că testele pentru rezistenţa de izolaţie au loc fără ca sistemul să fie alimentat în timp ce testele electice (şi termice) sunt efectuate aproape întotdeauna în timpul funcţionării sistemelor.

Despre măsurările prin termoviziune
Harta de temperaturi pentru un motor vă furnizează o serie de informaţii despre calitatea şi starea acestuia. Dacă un motor se supraîncălzeşte, înfăşurările se vor deteriora mult mai rapid decât în cazul unei funcţionări normale. Fiecare creştere cu 10°C a temperaturii înfăşurărilor peste limitele normale de operare le scurtează viaţa cu până la 50% chiar dacă supraîncălzirea este doar temporară.
Dacă la nivelul carcasei unui motor temperatura creşte anormal de mult faceţi o poză termografică a motorului şi veţi putea identifica mult mai exact locul de unde provine această creştere a temperaturii (de exemplu înfăşurări, rulmenţi sau un cuplor – dacă un cuplor este supraîncălzit acesta indică faptul că există un aliniament eronat).
Există trei cauze primare ce duc la temperaturi de funcţionare anormale; în general, majoritatea se datorează fie rezistenţelor de contact crescute, fie conexiunilor sau contactelor slabe din întrerupătoare. Într-o imagine termografică acestea apar ca zone foarte calde în punctul de rezistenţă crescută urmate de scăderea temperaturii odată cu îndepărtarea de punct.
Dezechilibrele de sarcină, fie ca sunt normale sau în afara limitelor, apar la fel de calde pe fază sau pe partea circuitului care este subdimensionat ori supraîncărcat.
Dezechilibrele cauzate de prezenţa armonicilor în reţea creează o situaţie similară. Dacă întregul conductor este cald, circuitul poate fi subdimensionat sau supra-încărcat; verificaţi specificaţiile tehnice şi sarcina efectivă ale circuitului pentru a determina în ce situaţie vă aflaţi.
Există şi situaţii în care componentele defecte apar mai reci decât cele care funcţionează normal. Probabil cel mai comun exemplu este o siguranţă fuzibilă arsă. În circuitul unui motor aceasta duce la o situaţie de funcţionare într-o singură fază, cauzând probabil daune costisitoare la nivelul motorului.

Exemple:
Imaginea termică de mai jos arată un tablou electric cu niveluri ridicate de temperatură la conexiunile fazelor A şi B. Cauza exactă nu poate fi determinată doar din această imagine dar se poate presupune că este vorba despre o problemă de sarcină sau un dezechilibru.

Aceasta imagine arată o temperatură ridicată la nivelul rulmentului unei pompe. Deşi locul este strâmt, se poate totuşi compara temperatura rulmentului cu cea a carcasei din jurul său.

În imaginea din stânga se observă supraîncălzirea întregului motor datorită fluxului de aer redus sau, mai probabil, datorită amplasării incorecte.

În schimb, imaginea din dreapta arată o altă problemă la nivelul unui rulment a cărui căldură este disipată şi la mecanismul de cuplaj din partea dreaptă.

RONEXPRIM
Str. Cotiturii, nr. 5, sector 1, Bucureşti
Telefon 021 / 314 35 99, 8, 7
Fax 021 / 313 62 44
rd@ronexprim.com
ah@ronexprim.com
www.aparate-masura-control.ro
www.ronexprim.com

Adaugă un comentariu