IEEE-1394 – standardul revoluţiei digitale

by donpedro

În acest articol vom prezenta un standard care revoluţionează pur şi simplu transmisia serială digitală precum şi câteva dintre cele mai reprezentative echipamente produse de firma Veriplus care implementează acest standard

Standardul IEEE-1394, cunoscut şi sub denumirea de FireWire, este un standard industrial, pentru comunicaţii seriale de mare viteză cu perifericele numerice profesionale (cum ar fi camerele video numerice, magnetoscoapele numerice, scannerele de mare viteză) şi calculatoare sau echipamentele de studio numerice. Acest standard a fost dezvoltat la început de Apple şi a fost introdus în exploatare după anul 1995. Cele mai importante caracteristici ale acestui standard sunt:
viteza de transmitere a informaţiei numerice pentru echipamentele existente este de 400Mb/sec. Dar lucrurile nu se opresc aici. Sunt în lucru echipamente din această clasă care vor permite transportul informaţiilor cu viteza de până la 1Gb/sec.
permite un transfer al datelor atât asincron, pentru modemuri sau imprimante cât şi un transfer isosincron, pentru echipamente multimedia, pentru care timpul necesar transferului de informaţie este critic;
echipamentele din această clasă sunt uşor de manevrat, pot fi ataşate sau scoase dispozitive din sistem fără decuplarea alimentării, această caracteristică fiind cunoscută sub denumirea de Hot Pluggable;
cablul de legătură conform acestui standard este format din 6 fire de cupru cu următoarele destinaţii: 2 fire pentru alimentarea din calculator a perifericelor cu tensiune cuprinsă între 8V şi 40V, la un curent de până la 1,5A, 4 fire grupate în două perechi de semnale, cu câte două fire răsucite şi ecranate separat, denumite Signal Pair A şi Signal Pair B. Ambele perechi de conductoare, împreună cu cele două conductoare de alimentare sunt cuprinse într-un cablu ecranat (figura 1).

Figura 1

Există şi o variantă a acestui standard şi anume IEEE 1394A cu 4 pini, în care nu se transmit semnalele de alimentare prin cablu şi mufe. Conectoarele şi denumirile standard ale semnalelor pentru cele două standarde sunt prezentate în figura 2;

Figura 2

permite o cuplare a dispozitivelor pe o lungime a cablului de 4,5m. Pe distanţe mai mari sunt necesare repetoare hard.

Figura 3

În figura 3 este prezentată o aplicaţie tipică în care o cameră video digitală transmite informaţia unui monitor digital şi unui calculator, care la rândul lui este cuplat la un VCR digital şi la o imprimantă. În această aplicaţie nu mai este nevoie de placă de captură video, sau orice altă conversie analog-digitală, deci calitatea imaginii este foarte bună. Datele de la camera video sunt transmise la calculator în modul asincron dar, datorită vitezei mari de transmitere şi existenţei unei linii directe, fără partajarea în timp cu alte semnale sau date, putem considera că acest proces se petrece în timp real. Este evident că fabricanţii de computere dar mai cu seamă fabricanţii de periferice, şi în mod deosebit cei din domeniul multimedia, vor trebui să facă eforturi deosebite pentru a include acest standard, cu avantajele ce-l caracterizează, în noile produse pe care le proiectează. Firmele din avangarda domeniului l-au inclus deja în noile produse. În continuare voi prezenta câteva dispozitive produse de firma Veriplus, care au implementat acest standard, scoţând în evidenţă anumite caracteristici mai importante.

Figura 4

UF-220 USB 2.0 Combo Card, figura 4, este o cartelă pentru PC, cu slot PCI, prevăzută cu două porturi USB 2.0 şi două porturi FireWire externe. Este realizată parcă să satisfacă cele mai serioase pretenţii din punct de vedere al vitezei de transfer a informaţiei dintre diverse echipamente numerice şi calculator. Viteza de transfer prin cele două porturi USB este de 1.5, 12 şi 400 Mb/sec. (deci suportă şi standardul USB 1.1), iar pentru cele două porturi FireWire această viteză este de 100, 200 şi 400 Mb/sec. Cele două conectoare FireWire de ieşire sunt de tipul IEEE-1394, adică asigură alimentarea din calculator a echipamentelor cuplate la aceste porturi. Această cartelă PCI suportă toate sistemele de operare, de tip Windows, de la Win 95 SE în sus.

Figura 5

FW-200 IEEE-1394 CardBus, figura 5, este o cartelă pentru laptopuri cu două porturi FireWire, deci are conector de tip II către laptop. Cele două conectoare FireWire către exterior sunt în standardul IEEE-1394A, deci nu se asigură alimentarea echipamentelor externe cuplate la aceste porturi (pentru protecţia sursei de alimentare a laptopului, care de cele mai multe ori este un acumulator). Acestă cartelă include software pentru captură DV şi editare, de asemenea este compatibilă cu cele mai multe echipamente DV/mini DV camcorder. Suportă toate sistemele de operare de la Win 98 în sus şi este plug-and-play.

Figura 6

BF-530 IEEE-1394 Repeater 6 Port, reprezintă împreună cu FH-300/600 IEEE-1394 3/6 Port FireWire, figura 6, elementele de extensie, pentru acest standard, pentru cuplarea mai multor echipamente externe. Acestea au toate caracteristicile specifice standardului, sunt de dimensiuni mici şi pot fi uşor introduse sau scoase din sistem, sunt Hot Pluggable şi Plug-and-Play. Pot fi cuplate în serie, asigurând astfel o structură arborescentă, pentru cuplarea mai multor echipamente exterioare simultan. Pe un port FireWire se pot cupla simultan până la 63 de echipamente externe, care suportă acest standard.

Figura 7

IC-1394 FireWire şi IC-1394DV, figura 7, reprezintă cartele PCI cu 3 porturi la ieşire, în standardul IEEE-1394, realizate pe baza unui cipset al lui Texas Instruments, TSB41LV03. Pe lângă acele proprietăţi specifice standardului şi prezentate la echipamentele descrise anterior, modelul IC-1394DV, denumit şi Digital Home Video Lab., dispune, pe lângă cele 3 porturi specifice, la care se pot cupla echipamente digitale şi de un soft de editare video cu care, se pot realiza anumite prelucrări de imagine, satisfăcătoare pentru nevoile comune ale utilizatorilor casnici sau amatorilor. Uşurinţa în instalare a acestui echipament precum şi simplitatea softului de editare, poate să facă din acest echipament, un element căutat pentru a întregi structura unui PC care se respectă. Desigur că domeniul de achiziţie şi editare a imaginilor video digitale este într-o rapidă expansiune, asemenea echipamente combinate vor apărea la multe firme în perioada imediat următoare. Se previzionează o creştere a vitezei de transfer spre 1Gb/sec., lucru posibil de realizat, ţinând cont de evoluţia spectaculoasă a circuitelor foarte larg integrate care vor fi înglobate în noile calculatoare PC şi în echipamentele periferice.

Figura 8

DRW-CF/SM, figura 8, reprezintă două tipuri de echipamente de citire/scriere de cartele de memorie (CF pentru cartele de memorie de tipul Compact Flash şi SM pentru cartele de memorie de tipul SmartMedia). Acestea se cuplează la calculator pe port de tipul FireWire şi permit un transfer uşor de fişiere, de dimensiuni mari, între diverse calculatoare. Uşurinţa în utilizare şi cantitatea mare de informaţie pe care o pot stoca tipurile de cartele de memorie prezentate mai sus, le fac ideale pentru aplicaţii de transfer de imagini între camerele video digitale, scannerele portabile, Palmtop PC MP3 player, etc.
Mai multe informaţii tehnice şi comerciale despre echipamentele FireWire produse de firma Veriplus se pot obţine de la:

Ing. Toader Melinte, S.C.SEEKTRON S.R.L.
e-mail: melin@xnet.ro
Mobil: 094-650352
Tel/Fax: 044-185920
sau www.veriplus.com

S-ar putea să vă placă și

Adaugă un comentariu