Primul EEPROM serial din Lumece suporta SIG ACR

by donpedro

PRIMUL EEPROM SERIAL DIN LUME CE SUPORTĂ SIG ACR
Microchip Technology Inc. lansează primul EEPROM serial care acceptă specificaţiile seriale ACR SIG (Advanced Communications Riser Special Interest Group) oferind astfel memoria de enumerare a dispozitivelor pentru următoarea generaţie de plăci PC Audio Modem Riser.
Noul cip de memorie EEPROM serială, 24LC09, are o adresă ne-standard, ce permite unui calculator PC să detecteze şi să configureze automat plăcile “riser” pentru capabilităţi de Plug-and-Play ce sunt standard pe industrie.
“ACR” înseamnă Riser pentru comunicaţii avansate, slotul de modem prezent pe plăcile de bază performante, de exemplu cu cipset Intel 810. Deşi la noi acest tip de slot este mai puţin utilizat, el tinde să devină o caracteristică de bază a PC-urilor moderne, la fel ca un slot PCI sau un port serial! În plus, plăcile inserate în acest slot pot fi mai mult decât modemuri, îndeplinind şi funcţii de comunicaţii în reţea şi de sunet digital.
BIOS-ul de sistem al unui calculator personal ce este compatibil ACR poate comunica cu placa de pe slotul riser, făcând-o complet transparentă pentru sistemul de operare al calculatorului atunci când se folosesc alte dispozitive standard pentru magistrala serială de memorie pe două fire ACR.
Integratul 24LC09 îndeplineşte specificaţiile ACR SIG, cu memoria organizată sub forma de 1K x 8 biţi, cu o magistrală serială pe două fire ACR pentru comunicaţii, adresă de tipul 1011xxx, tensiune de alimentare nominală, şi gamă industrială de temperaturi de lucru, respectiv de la -40OC la +85OC.
De fapt, ACR reprezintă mai mult decât un slot pentru modem. Cartelele PC Audio Modem Riser din noua generaţie asigură capacităţi de modem inteligent, audio şi reţea într-o singură placă inserabilă, eliminând astfel nevoia de a folosi mai multe plăci şi asigurând scăderea preţului sistemului şi reducerea spaţiului ocupat. Totuşi, fiabilitatea şi flexibilitatea au un pic de suferit: dacă în loc de trei plăci se foloseşte acum una singură, aceasta nu mai poate fi schimbată uşor. Iar în caz de defectare a unei din funcţii, trebuie schimbată toată placa combinată.
Aplicaţiile dispozitivului 24LC09 includ plăci PC Audio Modem Riser ce îndeplinesc funcţii de modem, reţea locală (LAN), reţea pe suprafaţă mare (WAN), linii digitale de abonat (DSL), tehnologii audio digitale precum şi viitoarele tehnologii de magistrală fără fire (wireless).
24LC09 este cel mai recent din familia de EEPROM destinate identificării în sistemele Plug-and-Play. Microchip oferă capacităţi de Plug-and-Play pentru piaţa de module de memorie DIMM prin intermediul lui 24LCS52, un EEPROM pe un singur cip care este disponibil în capsule miniatură ce economisesc spaţiul. Pentru aplicaţiile de monitoare video Plug-and-Play, Microchip oferă o familie completă de soluţii monocip compatibile DDC-1/DDC-2, inclusiv modelele 24LC21 şi 24LCS21A care sunt foarte răspândite. Pentru identificarea plăcilor de bază se foloseşte circuitul 24LCS61, care oferă o capacitate software de a adresa până la 255 de dispozitive pe aceeaşi magistrală, eliminând limitările clasice ale plăcilor I2C şi permiţând o configurare plug-and-play mai flexibilă a componentelor.
Preţurile memoriilor EEPROM seriale 24LC09 sunt de circa 0.45$ în cantitate de 1.000 bucăţi. Producţia de serie începe din luna aprilie. Dispozitivele în capsulă miniatură sunt disponibile pe benzi sau role, precum şi în tuburi standard, pentru alimentarea maşinilor automate de montare SMT pe cablaj.
www.microchip.com

S-ar putea să vă placă și

Adaugă un comentariu