Jungo Boing

by donpedro

poveste despre succes

Boeing / Sunnyvale prezintă noul instrument de procesare GPE (Generic Processing Engine) pe placă PCI

.

Ţelul echipei Boeing a fost obţinerea unui sistem care să permită platforme multiple – Windows 95, 98, NT, 2000, Linux, Solaris Sparc, şi Solaris pe x86 – pentru a putea acoperi cererea crescândă a pieţei. Scrierea unui cod de acces hardware pentru fiecare sistem de operare necesită timp şi consum de resurse. Boeing avea nevoie de un instrument de dezvoltare robust care să permită obţinerea rapidă şi uşoară a codurilor de acces fără ca proiectanţii să aibă cunoştinţe preliminare despre elementele esenţiale ale sistemului. Soluţia optimă a fost furnizată de Jungo şi se numeşte WinDriver

Programul Boeing GPE
Compania Boeing/Sunnyvale furnizează de mai mulţi ani soluţii tehnice şi echipamente folosite în aplicaţii care necesită procesarea rapidă a semnalelor din diverse domenii – industrie, comerţ, etc..
Folosind experienţa şi cunoştinţele dobândite în acest domeniu, Boeing a dezvoltat un instrument de procesare GPE pe placă PCI destinat pieţei comerciale, în special pentru aplicaţiile care necesită viteză mare de prelucrare. GPE este ideal pentru companiile care folosesc frecvent Internetul în afacerile lor, asigurând obţinerea unor performanţe superioare în transmiterea datelor, siguranţă maximă şi fiabilitate. GPE poate procesa aplicaţii complexe.
Aplicaţiile în reţea pot fi optimizate substanţial prin repartizarea proceselor, anumite procese sunt efectuate de către GPE, iar celelalte sunt efectuate de către unitatea centrală gazdă. Echilibrul impresionant între resursele GPE şi unitatea centrală gazdă asigură viteze de prelucrare a datelor cuprinse între 155-622Mb/s.

WinDriver in programul GPE
De asemenea, Boeing a realizat aplicaţia pentru controlul GPE. Aplicaţia încarcă fişierele de configurare în fiecare chip FPGA situat pe placă, iar controlul proceselor se face prin întreruperi şi DMA. Pentru a crea driverul de dispozitiv, inginerii de la Boeing au ales mediul Win Driver.

De ce WinDriver?
Scopul echipei Boeing a fost obţinerea unui software de control GPE care să permită platforme multiple:
Windows 95, 98, NT, 2000, Linux, Solaris Sparc, şi Solaris pe x86 devenind astfel atractiv pentru un număr mare de clienţi. Era necesară scrierea driverului pentru fiecare sistem de operare separat, erau necesare cunoştinţe despre nucleul fiecărui sistem, despre arhitectura driverelor de dispozitiv. Este evident că această abordare ar fi necesitat un consum mare de resurse şi de timp. Ar fi fost o problemă în menţinerea codului în cazul unor îmbunătaţiri ulterioare ale sistemelor de operare.
Un factor important în proiectul GPE a fost timpul de realizare, find nevoie de un instrument robust care să asigure o dezvoltare rapidă şi uşoară a codului. Soluţia acestei probleme s-a dovedit a fi mediul WinDriver al firmei Jungo. Instrumentele de dezvoltare oferite de WinDriver au fost în conformitate cu necesităţile echipei Boeing.
În prima etapă, s-au folosit instrumentele de dignosticare pentru a avea acces imediat la dispozitiv, pentru diagnosticarea GPE şi s-au alocat toate resursele necesare. Următorul pas a fost folosirea WinDriver pentru generarea automată a unui model pentru codul de acces. Întregul proces de dezvoltare s-a realizat în “user mode” fără ca proiectanţii să aibă cunoştinţe suplimentare despre DDK sau Kernel. Folosind WinDriver s-a redus substanţial timpul de dezvoltare.
Graţie ghidului de utilizare disponibil, instrumentelor grafice şi posibilităţilor de generare automată a codului oferite de WinDriver, timpul de dezvoltare a fost scurtat dramatic. În aproximativ 40% din timpul iniţial estimat, echipa de la Boeing a realizat drivere de dispozitiv complete pentru Linux şi Windows.
Datorită arhitecturii unice a mediului WinDriver, proiectanţii au fost capabili să genereze un cod comun pentru diferite sisteme de operare. WinDriver a permis depanarea codului în “user mode” fără să fie necesară folosirea modului Kernel pentru care ar fi fost necesare cunoştinţe noi. Ulterior, performanţele au fost îmbunătăţite prin mutarea handlerelor de întreruperi în modulul KernelPlugIn din WinDriver, obţinându-se o rată de transfer în mod DMA de 4,6MB/s.

Concluzii
Performanţele superioare oferite de WinDriver au fost determinante în opţiunea proiectanţilor de la Boeing.
Echipa de proiectare Boeing a ales WinDriver pentru a scrie driverele de dispozitiv deoarece acesta a permis obţinerea unor performanţe superioare în timp record. Fără a avea cunoştinţe suplimentare despre dezvoltarea diverelor şi a nucleului sistemelor de operare, codul de acces hardware a fost obţinut în numai 4 săptămâni economisindu-se timp şi resurse preţioase.
Traducere de Ioana Enache
Mai multe informaţii puteţi obţine de la firma JUNGO prin:
Erica Narcyz Marketing Manager Jungo
e-mail: erica@jungo.com

S-ar putea să vă placă și

Adaugă un comentariu