Agilent Technologies punte de legătură între instrumentele de măsură virtuale şi cele reale

by donpedro

Agilent Technologies lider în furnizarea noilor tehnologii din comunicaţii prezintă sistemul Handset PA ValiFire, primul dintr-o serie care integrează instrumente pentru automatizarea proiectării în electronică (EDA) şi echipamente de măsură şi testare. Agilent este singura companie cu experienţă în software EDA şi echipamente de testare.
Dezvoltarea rapidă a industriei comunicaţiilor impune aducerea pe piaţă a noilor produse într-un timp cât mai scurt. Iniţial, produsele sunt simulate folosind programe EDA, se realizează prototipul şi apoi se testează cu echipamente etalon specializate. Sistemul ValiFire prin abilităţile sale de corelare a rezultatelor simulării cu măsurătorile actuale efective, permite proiectanţilor de amplificatoare de putere RF să reducă perioada de proiectare – dezvoltare a produsului.
Sistemul ValiFire micşorează ciclul de dezvoltare al produselor prin reducerea timpului necesar pentru setarea şi configurarea echipamentelor de testare şi scrie codul de testare pentru verificarea proiectului. Rezultatele simulării pot fi comparate şi corelate cu uşurinţă cu rezultatele măsurătorilor.
Componenţă:
• sistemul de proiectare – Agilent Advanced Design System(ADS);
• analizor de semnale – Agilent E4406A;
• generator de semnale – Agilent E4433B RF;
• sursă de alimentare – Agilent 66319B;
• software propriu pentru conducerea procesului de proiectare şi testare.
Sistemul oferă următoarele facilităţi: testare automată, permite reluarea testelor fără a fi necesară o documentare suplimentară, comunicaţie transparentă între lumea reală şi “lumea” virtuală, procesul de testare se parcurge secvenţial conform indicaţiilor din software, crescând astfel productivitatea inginerilor fără prea multă experienţă în domeniul proiectării amplificatoarelor de putere.

San Jose, California
Wireless/Portable Symposium & Exhibiiton
Februarie 12, 2001
http://www.semiconductor.agilent.com

S-ar putea să vă placă și

Adaugă un comentariu