EDITORIAL

Mai bine?
Citeam zilele trecute din diversele ştiri din toată lumea publicate în ziarul nostru. Pe lângă noutăţile care apar peste tot (nu e un domeniu al electronicii în care să nu se anunţe apariţia unui echipament electronic mai bun şi mai performant) există ceva comun: toţi folosesc cuvintele “flexibilitate”, “ieftin”, “eficient”.
În orice ştire găseşti: ... acest produs este mai ieftin decât precedentul şi are mai multă flexibilitate ... eficienţa lui fiind mai mare cu ...
Cu alte cuvinte, produsele trebuie să fie din ce în ce mai bune, dar în acelaşi timp, mai ieftine. Nu ştiu care sunt limitele. Cât de mici? La ce preţ? Dar poţi fi sigur că vor fi bune şi vor veni şi mai mult în sprijinul consumatorului. De fapt asta e ideea: indiferent de preţ (cu toate că el tot scade!), Occidentul are această mentalitate de a crea un produs care să ajute şi mai mult pe cumpărător.
În afară de software în care este clar că ne-am găsit vocaţia, ce produse suntem noi în stare să realizăm astfel încât să îndeplinească pe lângă standardele tehnice şi aceste trei caracteristici: flexibil, ieftin şi eficient? E o reclamă asemănătoare la detergenţi, dar eu vorbeam de lucruri serioase.

Gabriel Neagu